JOCURILE OLIMPICE: Rusia a câştigat şi competiţia feminină pe echipe

S.B.
Sport / 27 iulie 2021

Rusia a câştigat şi competiţia feminină pe echipe

Titlul olimpic pe echipe la gimnastică artistică feminină a revenit, marţi, Rusiei, urmată pe podium de SUA şi Marea Britanie. SUA, cu Biles retrasă după prima rotaţie, a ratat astfel şansa de a depăşi România la titluri olimpice pe echipe, în timp ce Rusia se încoronează în ambele finale, masculină şi feminină, informează news.ro.

Rusia a acumulat 169.528 puncte, cu care a obţinut aurul olimpic, iar pe podium au mai urcat SUA (166.096) şi Marea Britanie (164.096).

De această dată sub titulatura ROC (Comitetul Olimpic Rusia), rusoaicele obţin primul titlu olimpic după perioada Uniunii Sovietice. Alte 9 medalii de aur pe echipe au fost cucerite de Uniunea Sovietică, între 1952-1988, iar al 10-lea, în 1992, ca şi Comunitatea Statelor Independente (CSI).

La rândul său, echipa SUA a ratat şansa de a depăşi România la numărul medaliilor de aur în concursul pe echipe şi rămân ambele cu câte trei. Cu o Simone Biles nesigură în evoluţii, la fel ca în calificări, dar şi abandonul acesteia din finală, după sărituri (doar 13.766), echipa SUA a încheiat cu medalia de argint, după ce a dominat gimnastica mondială, începând cu 2012.

România, care nu a aliniat echipă olimpică a doua oară consecutiv, rămâne în istorie cu 12 medalii, din care trei de aur (1984, 2000, 2004), patru de argint şi cinci de bronz, ultima în 2021 (bronz la JO Londra).

Finala feminină la individual-compus va avea loc joi, iar finalele pe aparate între 1-3 august.

România va fi reprezentată de Larisa Iordache, în finală la bârnă. Maria Holbură a ratat toate finalele, în urma concursului de calificare.

Competiţia masculină pe echipe a fost câştigată, luni, de Rusia, care a acumulat 262.500 puncte, iar pe podium au mai urcat echipele Japoniei (262.397) şi Chinei (261.894).

Gimnastica masculină la JO de la Tokyo va derula finala la individual-compus, miercuri, iar între 1-3 august, finalele pe aparate.

România l-a avut reprezentant în competiţia olimpică de gimnastică doar pe Marian Drăgulescu, el ratând prezenţa în finală la sărituri, singură probă în care a luat startul.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb