MINISTRUL SĂNĂTĂŢII:  "Ţara noastră este confruntată cu o criză a medicilor"

S.A.
Miscellanea #Sănătate / 7 mai 2017

Florian Bodog (Sursa foto: Facebook)

Florian Bodog (Sursa foto: Facebook)

Ţara noastră este confruntată cu o criză a medicilor, a afirmat în cadrul unei emisiuni difuzate astăzi ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, care a precizat că numărul celor care au plecat să-şi exerseze profesia în alte ţări este de aproximativ 12.000.

Ministrul a declarat, citat de Agerpres: "România este confruntată cu o criză a medicilor şi mai ales în oraşele care nu sunt centre universitare, în oraşele mici, în spitalele mici avem probleme. Cele mai mari probleme le avem pe zona de anestezie-terapie intensivă. Chiar în apropiere de Bucureşti, la 100 de kilometri de Bucureşti există spitale care sunt în imposibilitatea de a asigura linii de gardă. Soluţia este de a-i aduce în ţară, a-i păstra în ţară, dar în acelaşi timp de a elabora politici foarte clare de formare".

El a precizat că cifra nu este una exactă, întrucât sunt medici care solicită un certificat de conformitate, în perspectiva exercitării profesiei într-o altă ţară.

Bodog a mai spus: "Cifra este undeva în jur de 12.000 de medici, din ceea ce-mi amintesc eu, în această situaţie. Ştim că avem medici care pleacă doar în momentul în care ei solicită certificatul de conformitate, ştim în acelaşi timp că aceste certificate de conformitate se eliberează nu numai medicilor care pleacă din sistem, ci şi celor care se pregătesc, sau care doresc să aibă acest certificat în situaţia în care doresc să plece".

Ministrul Sănătăţii a recunoscut că la nivelul instituţiei pe care o conduce nu există o cifră exactă privind numărul medicilor din ţară, adăugând că pentru acest lucru a înfiinţat un Centru de Resurse Umane.

Bodog a precizat: "Cifre exacte nu am la momentul de faţă, însă cei mai mulţi sunt medicii de familie, dacă vorbim de specialităţi, sunt pediatri care în momentul de faţă sunt destul de puţini, sunt chirurgi, sunt medici de medicină internă. Noi am înfiinţat un Centru Naţional de Resurse Umane, care (...) a pornit o inventariere a necesarului şi a personalului medical. Practic, medicii nu sunt plătiţi de Ministerul Sănătăţii, nu sunt în evidenţa noastră. (...) Nu avem la momentul de faţă o evidenţă la nivelul Ministerului Sănătăţii cu toţi medicii, tocmai acesta este motivul pentru care am creat acest Centru de Resurse Umane (...) care doreşte să inventarieze nu numai resursele din sistem, dar să inventarieze şi problemele din sistem. La Colegiul Medicilor sunt înscrişi toţi medicii cu dreptul la liberă practică, iar (...) Casa Naţională de Asigurări are informaţii cu privire la medicii care este în contract".

Întrebat despre infecţiile nozocomiale din spitale, Florian Bodog a explicat că au existat mai multe abordări, iar în momentul de faţă este preocupat de combaterea şi prevenirea acestor infecţii.

Bodog a adăugat: "La un moment dat, spitalele care raportau infecţiile nozocomiale puteau beneficia de un program care să le ajute în a combate aceste infecţii şi a le preveni şi cred că ăsta e unul dintre punctele pe care trebuie să-l schimb în ceea ce priveşte noua legislaţie a sănătăţii care va fi gata până la sfârşitul acestui an. Să introducem un astfel de program, de combatere şi de prevenire a infecţiilor nozocomiale".

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb