Nicuşor Dan şi Gabriela Firea se ameninţă cu instanţa în cazul Parcului Cişmigiu

GHEORGHE IORGOVEANU
Ziarul BURSA #Politică / 4 septembrie 2019

Nicuşor Dan şi Gabriela Firea se ameninţă cu instanţa în cazul Parcului Cişmigiu

Deputatul independent Nicuşor Dan susţine că va sesiza instanţa cu privire la faptul că Primăria Capitalei nu face public proiectul tehnic de reabilitare a Parcului Cişmigiu. Anunţul a fost făcut după ce primarul general Gabriela Firea a declarat că îi va da în judecată pe cei care "continuă minciuna" referitoare la presupuse defrişări şi amenajări de spaţii comerciale.

Prin intermediul unui comunicat de presă, Nicuşor Dan precizează: "Gabriela Firea îi ameninţă public cu judecata pe cei care critică proiectul său pentru Parcul Cişmigiu. A trecut deja o lună de când societatea civilă îi cere Gabrielei Firea proiectul tehnic în baza căruia s-au aprobat indicatorii tehnico-economici pentru reabilitarea Parcului Cişmigiu, în valoare de 10 milioane euro. Comunicarea în spaţiul public a proiectului tehnic ar pune capăt oricăror speculaţii şi ar dovedi cine are dreptate".

El a reamintit că Asociaţia Salvaţi Bucureştiul a înregistrat la Primăria Municipiului Bucureşti, pe 13 august, o cerere de informaţii publice prin care solicită proiectul tehnic.

Nicuşor Dan a spus: "În situaţia în care nu primeşte răspuns până la termenul legal din 13.09.2019, va înainta o cerere în instanţă pentru a obliga Primăria la comunicarea informaţiilor solicitate. Administraţia publică se face cu acte, nu cu vorbe fără acoperire. Amintesc că Gabriela Firea a mai anunţat public un proces împotriva mea pentru afirmaţii calomnioase la adresa sa, a înregistrat respectivul proces, dar procesul a fost anulat de instanţă pentru că nu a plătit taxa de timbru".

Primarul general, Gabriela Firea, a reiterat că proiectul de restaurare a Parcului Cişmigiu nu vizează înfiinţarea unor noi spaţii comerciale sau defrişări de arbori pentru realizarea de restaurante şi a anunţat că îi va da în judecată pe cei care continuă astfel de "minciuni". Ea a adăugat că are informaţii conform cărora personalităţi culturale ar putea fi implicate într-o campanie "calomnioasă" la adresa autorităţilor locale, pe tema Parcului Cişmigiu.

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Gabriela Firea arată; "Am înţeles că reprezentanţi ai unor asociaţii şi partide doresc prin orice mijloace să «salveze» parcul Cişmigiu de la reabilitare! Văzând că nu au obţinut în mediul online efectele scontate, sus-ţinând, eronat, că Primăria Capitalei vrea să defrişeze copaci din parcul Cişmigiu, încearcă acum să profite de sensibilitatea pentru probleme ecologice a unor personalităţi culturale, de a căror imagine doresc să se folosească pentru a derula o campanie calomnioasă împotriva mea şi a Primăriei Capitalei".

Scandalul privind reabilitarea Parcului Cişmigiu a demarat la sfârşitul lunii iulie, când majoritatea consilierilor generali ai Capitalei au aprobat indicatorii tehnico-economici ai proiectului respectiv. În acel moment, mai multe organizaţii neguvernamentale au susţinut că prin acest proiect vor fi tăiaţi mai mulţi arbori seculari din Cişmigiu pentru a face loc extinderii aleilor şi vor fi amplasate mai multe spaţii comerciale în detrimentul locurilor de joacă pentru copii.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb