Până când vor ascunde "Prietenii Coeziunii" dependenţa de jaful instituţionalizat?

Călin Rechea
Ziarul BURSA #Internaţional / 8 iunie 2012

Fotografie de familie a şefilor de delegaţii guvernamentale la Lucrările Conferinţei Grupului "Prietenii Coeziunii", cu tema: "Cadrul Financiar Multianual UE 2014-2020", Bucureşti.

Fotografie de familie a şefilor de delegaţii guvernamentale la Lucrările Conferinţei Grupului "Prietenii Coeziunii", cu tema: "Cadrul Financiar Multianual UE 2014-2020", Bucureşti.

Călin Rechea

Când am citit zilele trecute despre întâlnirea la nivel înalt de la Bucureşti a "Prietenilor Politicii de Coeziune", am crezut că este vorba despre o glumă de criză. Nu mai auzisem până atunci de acest grup, dar "numele" său mi-a oferit o idee despre obiectivele sale.

Am văzut apoi şi comunicatul de pe site-ul guvernului, care a confirmat bănuiala: foşti, prezenţi sau viitori faliţi ai Europei şi-au unit forţele pentru a cerşi în continuare banii altora.

Este de mirare că autorităţile care cerşesc fonduri europene încearcă să se ascundă după tot felul de idealuri măreţe, care sigur vor conduce la convergenţa către ţelul reprezentat de modul de viaţă european?

Desigur că nu. Exemplele de "bună purtare" vin chiar de la Bruxelles. Într-un studiu recent al institutului independent Open Europe este dezvăluită ipocrizia Comisiei Europene, care a propus o creştere a bugetului UE din 2013 cu 6,8%, iar apoi o nouă creştere a bugetului pe termen lung din perioada 2014 - 2020. Austeritate? Desigur, dar numai pentru pălmaşi.

Analiza de la Open Europe mai arată că bugetul UE poate fi redus peste noapte cu aproape o treime, fără efecte negative semnificative, în condiţiile în care se cheltuiesc bani aiurea pentru întreţinerea unor clădiri oficiale goale sau pentru susţinerea unor organizaţii neguvernamentale cvasi-autonome. Aceste ONG-uri, care sunt finanţate de către contribuabili, dar nu sunt controlate direct de către guverne, au cunoscut o proliferare explozivă în ultimii doi ani, fiind frecvente cazurile de suprapunere a cauzelor şi obiectivelor pe care le urmăresc.

Dar Open Europe este o organizaţie britanică cu un puternic caracter antieuropean, iar fondurile europene de coeziune reprezintă cea mai mare invenţie din istoria omenirii, nu-i aşa?

Se pare că nu. Într-un studiu din 2008 al institutului austriac WIFO a fost abordată problema diferenţelor de creştere economică observate la nivelul a peste 1.000 de regiuni din EU15. Diferenţele dintre regiunile care au primit fonduri structurale şi cele care nu au primit au fost minime. Mult mai importantă este o altă concluzie a autorilor: "valoarea adăugată în regiunile finanţate din fonduri europene este mult mai scăzută decât resursele care au fost alocate". Aceasta nu este decât o exprimare politicoasă a faptului că resursele financiare au fost risipite în cadrul unor "proiecte" fără valoare economică.

Un alt studiu, de la Utrecht School of Economics, finalizat înainte de noul val al extinderii UE din 2004, arată că fondurile structurale sunt ineficiente în atingerea scopului convergenţei, în special din cauza cadrului instituţional (n.a. "Fertile Soil for Structural Funds? A Panel Data Analysis of the Conditional Effectiveness of European Cohesion Policy", Utrecht School of Economics, 2003).

Autorii nu s-au limitat doar la această concluzie, ci au prognozat şi o eficienţă limitată a fondurilor structurale în noile state membre, pe fondul calităţii instituţionale reduse şi a corupţiei ridicate. Datele studiului au plasat toate statele est-europene sub nivelul Greciei din acest punct de vedere, în condiţiile în care Grecia se afla deja pe ultimul loc dintre cele 13 ţări analizate.

Mai este atunci de mirare că fondurile structurale au contribuit substanţial la scoaterea Greciei din subdezvoltare şi au aruncat-o direct în faliment?

Istoricul Iannis Carras scria în publicaţia online Eurozine despre clientelismul politic generat de alocarea fondurilor europene, care a făcut posibilă achiziţionarea unui fotbalist brazilian prin redirecţionarea banilor destinaţi unui centru cultural.

Carras a prezentat efectele fondurilor europene asupra "dezvoltării" Greciei din ultimele trei decenii, amintind că subvenţiile agricole au transformat fermierii în birocraţi, gata să blocheze oricând drumurile publice pentru a obţine şi mai multe subvenţii, iar fondurile structurale au "ajutat" la construirea unor "elefanţi albi" şi a unor proiecte de infrastructură care încă nu sunt funcţionale.

Un chirurg grec, cu care discutam politică europeană în urmă cu peste zece ani, îmi spunea că fermierii greci îşi acopereau grămezile de cartofi cu portocale pentru a obţine mai mulţi bani europeni. Poate să creadă cineva că "inspectorii" nu cunoşteau "structura" grămezilor?

Acest exemplu reflectă, poate, cel mai bine adevărata natură a ajutoarelor europene. Dar Iannis Carras merge şi mai departe, amintind de blestemul banilor ieftini care au invadat Grecia după intrarea în zona euro: "Scăderea dramatică a dobânzilor şi accesul la creditul ieftin au condus la un boom nesustenabil în construcţii şi consum", iar "apogeul acestui delir" l-au reprezentat cheltuielile făcute pentru Jocurile Olimpice.

Este greu de crezut că fondurile structurale alocate ţărilor este-europene vor contribui la alimentarea motoarelor economice şi le vor proteja în faţa uraganului declanşat prin dezintegrarea zonei euro. Este posibil, din contră, să asistăm la iniţializarea unei spirale negative a datoriilor publice şi private, în condiţiile în care este nevoie de cofinanţare pentru proiectele demarate cu ajutorul fondurilor europene.

A fost "norocoasă" România din acest punct de vedere, iar gradul redus de utilizare a fondurilor structurale a reprezentat, de fapt, nu un dezastru, ci o binecuvântare?

Toate programele europene, nu doar cele destinate Estului, pot fi calificate drept un eşec de proporţii istorice, fără efecte asupra creşterii competitivităţii, convergenţei economice sau a flexibilizării forţei de muncă. Singurele lor efecte au fost creşterea birocraţiei şi declinul accelerat al libertăţii economice.

Din păcate, autorităţile din Estul Europei au un alt punct de vedere asupra fondurilor structurale, modelat, probabil, şi de "elitele" care trăiesc de pe urma finanţărilor acordate de către UE.

Sub ameninţarea limitării accesului la fondurile europene, autorităţile din Estul Europei au început acum o serie de campanii, intens mediatizate, prin care deschid tot mai multe fronturi de luptă împotriva corupţiei.

Cotidianul ceh Prague Post a scris despre punerea sub acuzare a guvernatorului provinciei Boemia Centrală ca fiind o "piatră de hotar în eforturile de curăţare a politicii la nivel înalt". Guvernatorul David Rath a fost acuzat de administrare defectuoasă a fondurilor europene, precum şi de împărţirea preferenţială a contractelor publice, în condiţiile acceptării unor "atenţii" financiare.

Aşteptăm cu "încredere" rezolvarea acestora cazuri de corupţie la nivel european, fiind convinşi că reprezintă doar nişte "accidente" nefericite, deoarece este imposibil ca autorităţile să se mânjească prin administrarea "defectuoasă" a fondurilor europene, fonduri care par să reprezinte singura cale pentru dezvoltarea durabilă.

Cât va dura aşteptarea? Probabil până la atingerea parităţii dintre "noua drahmă" şi "noul euro". Estimarea "optimistă" este susţinută de un raport recent de la Transparency International (n.a. "Money, Politics, Power: Corruption Risks in Europe"), în care se arată că "de la intrarea în UE în 2004, s-a înregistrat un regres în ceea ce priveşte lupta împotriva corupţiei în Cehia, Ungaria şi Slovacia". Mai ţineţi minte cum se vorbea, doar în urmă cu câţiva ani, de aceşti campioni ai tranziţiei?

România şi Bulgaria se menţin pe primele locuri în topul european al corupţiei, iar fenomenul este departe de a fi izolat numai la periferia estică a UE. Acelaşi raport de la Transparency International arată că există "deficienţe serioase privind responsabilitatea şi corupţia în sectorul public din Grecia, Italia, Portugalia şi Spania", iar "legăturile dintre corupţie şi actuala criză financiară şi fiscală nu mai pot fi ignorate".

În comunicatul de presă în care a fost prezentat raportul asupra corupţiei din Europa, Transparency International precizează că "legăturile strânse dintre mediul de afaceri şi guverne au favorizat corupţia şi au subminat stabilitatea economică a Europei". Din păcate, raportul Transparency International este tardiv şi se concentrează doar asupra unui aspect relativ restrâns al cadrului instituţional european. Cu mai multe decenii în urmă, legătura strânsă dintre mediul de afaceri şi guverne purta numele de "fascism". Acesta să fie, oare, viitorul de aur al Europei, sau este deja chiar prezentul?

Poate că nu este prea târziu ca autorităţile de la Bruxelles să realizeze că Europa nu are nevoie de prieteni ai politicilor de coeziune ci, mai degrabă, de un grup asemănător Alcoolicilor Anonimi, poate ceva de genul "Asociaţia Dependenţilor de Jaful Instituţionalizat". Iar aceştia trebuie trecuţi printr-o "dezintoxicare" agresivă, care să le vindece dependenţa de banii altora. Pentru că doar astfel se poate vedea costul economic real al iluziilor politice şi adevăraţii responsabili ai subdezvoltării.

Notă: Articolul reprezintă punctul de vedere al autorului, nu reflectă sau implică opiniile instituţiei unde acesta îşi desfăşoară activitatea şi nu reprezintă recomandare de investiţie.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Banii ieftini finanteaza afaceri "ieftine" ,"co-finanteaza" coruptia si incurajaza frauda.

    1. Stimate domnule Coe,

      intr-o singura propozitie ati reusit sa comprimati intreaga filozofie. Banii pe care bancile comerciale cu capital strain au cumva o alta rata a dobanzilor? Mai deunazi un apreciat finantist facea o presupunere ca ar fi de asteptat un curs de 5 lei, iar altul ca aderarea la moneda unica trebuie amanata. In cazul in care s-ar face asa cum este preconizat in 2015 ar trebui sa inteleg dupa continutul propozitiei dumneavoastra ca ca s-ar putea sa dispara coruptia si sa nu mai incurajeze frauda. Poate dumneavoastra sunteti un personaj realist si ati reusit sa cercetati adancurile fiintei umane care lasand la o parte filozofiile altruiste nu este altceva decat un ghemotoc de invidie si egoism care pe alocuri prin intermediul studiului literaturii sau al petrecerii a cel putin sapte ani in domiciliul parintesc ar conduce la putin altruism. Iar mai apoi daca cineva vrea sa infaptuiasca ceva bun intotdeauna se va gasi o alta persoana care sa-l certe pentru asta. De mai multa vreme o anumita publicatie o primesc prin intermediul vecinului. Constient ca prin aceasta economisesc cativa euroni ii las saptamanal langa usa o sticla de vina. Deunazi i-am multumit pentru proaspatul ziar care ma astepta. Mi-a raspuns intr-un mod sugubat sa nu-i mai aduc vin pentru ca s-ar putea sa devina alcoolic. Am stat si m-am gandit ca daca ar fi sa-si puna mintea cu mine, chiar ar putea sa ma dea in judecata. Ce as putea sa-i spun eu pentru a ma apara decat ca citind realitatea si apoi facand un comentar domnului respectiv poate chiar imi va multumi ca il scutesc sa vada lumea cu ochi mai ingaduitori decat ai un partid de opozitie care isi critica colegii din tabara adversa. 

    Nu incurajeaza frauda pentru ca sunt controlati de catre DLAf si OLAF...ne invata regulile europene. Tocmai pentru ca nu se poate fura capacitatea de absorbtie este mica.

    Ar trebui sa schimbam principiul decontarii si sa micsoram procentul co-finantarii. Mai mult statele si regiunile ar trebui sa creeze o modena virtuala doar pentru dezvoltare durabila si securitate umana. 

    1. In opinia noastra ,fondurile europene NU sunt pentru romani ci pentru societatile de profil multinationale ce vor executa lucrarile pentru care au fost accesate aceste fonduri.! OLAF-ul este si pentru ei si pentru romani. Exista ,este bine sa se stie, o Industrie ,inclusiv in domeniul media,care practic,traieste din faptele de coruptie! Pe unele din aceste fapte le inventeaza ,la propriu! Coruptia exista de milenii ,dar depinde cum se interpreteaza actul de dare de mita sau luare de mita.Noua ni se pare corect modul de a proceda al oficialitatilor turce. Care nu au un DNA. DNA , fost PNA , a aparut ,la noi in tara ,ca instrument folosit in disputele politice.. Intre sugativele ce sifonau banii publici. Iar acum,ca ultim instrument al suspendabilului jucator cotrocenist Trojan Maronovici. Care a transformat ,cfm Jurnalul .ro,Palatul Cotroceni in centrul de control al infractiunilor economice din tara noastra. ! Jucatorul cotrocenist respectiv fiind cappo di cappi al hotilor . Afacerea Blejnar,Afacerea Videanu, Afacerile Udrea-Cocos etc.Nu ne indoim ca sunt mult mai multe. ! Ultima este Afacerea Arin Stanescu,cfm HotNews! Revenind la oile noastre, cu regret Romania n-are ce cauta in UE. Tampenia alogenului Adrian Nastase de a solicita aderarea la UE a saracit si indatorat enorm tara.Alta tampenie este ideea de a intra in UME . Sau zona euro. Noi speram ca cine va veni la putere in octombrie 2012, daca va mai veni cineva si nu va apare brusc Ghilotina Timpului ! Care va matura toata clasa politica actuala,parlamentara. Timpul nu-i pierdut . Si pana la prescrierea datoriei istorice a Germaniei fata de Romania ,in valoare de 19 miliarde euro ,mai sunt doar 4 luni si 4 zile. ! .. Vom reveni !

      Moara hodoragita! iti mai amintesti cum anticipai "apocalipsa" presedintelui Basescu pentru septembrie 2011? , cu decizii Bildenberg, uneltiri americane, bla, bla, bla.......

      Chiar crezi ca te mai baga cineva in seama?. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb