"Petrolexportimport" - randament lunar de 58,6%

Andreea Negru
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 2 septembrie 2005

În cursul şedinţei bursiere de ieri, cotaţia titlurilor "Petrolexportimport" a crescut, la fel ca şi celelalte acţiuni din sectorul petrolier. Cursul titlurilor la închiderea zilei a fost de 160 RON/acţiune, în creştere cu 4,6% faţă de cel precedent. Au fost efectuate 24 de tranzacţii, cu 47 de acţiuni, în valoare totală de 7.548 RON.

Brokerii consideră că titlurile PEI au avut o evoluţie spectaculoasă în ultima lună. Compania a înregistrat una dintre cele mai mari creşteri ale profitului din acest an, atingînd o valoare, la şase luni, de peste 133 milioane de RON, în creştere cu peste 800% comparativ cu aceeaşi perioadă aanului trecut.

Investitorii care în urmă cu o lună au achiziţionat acţiuni ale PEI au fost ieri răsplătiţi cu un randament de 58,6% din suma plasată în euro. Plasamentele în perioada 1 iulie - 1 august în unităţi ale "Fondului Mutual Transilvania" au oferit celor interesaţi în astfel de investiţii un cîştig de 3,33% din suma inves-tită în moneda europeană.

Indicii bursieri au crescut, astfel că indicele BET care reflectă evoluţia celor mai lichide zece acţiuni listate a crescut cu 0,98%. În aceeaşi perioadă, indicele BET - FI s-a majorat cu 1,61%.

Depunerile la o lună la "Piraeus Bank" şi "Emporiki Bank" au oferit investitorilor un beneficiu de 0,44% din suma în lei investită, iar cele în euro la "Libra Bank" un randament de 0,29% din suma plasată.

Leul s-a depreciat cu 0,27% faţă de moneda europeană în ultima lună.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8074
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2778
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8878
Gram de aur (XAU)Gram de aur420.3419

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb