PLASAMENTE ALTERNATIVE Collection

La Londra, nici mersul pe jos nu este ieftin. Dar, cel puţin, te simţi ca într-un muzeu, ca într-un spaţiu cu expuneri deosebite pentru privire, condensate. Mergi mult, la Londra, şi, dacă vrei să iei un metrou sau autobuz, pune jos bani buni. O călătorie cu metroul, o staţie sau niciuna, deci, simpla intrare la metrou costă 4,90 lire sterline. 2,40, cât ştiam eu din minima documentare care a precedat călătoria, că ar costa un drum cu metroul, este preţ valabil doar cu o legitimaţie specială, una cu nume de fructe de mare. Altfel, dai 4,90 de lire sterline, ceva mai mult de 5 euro. Şi, ca să oferim şi soluţia, dacă nu poţi scoate un card Oyster, ia un bilet de o zi, cu 12,30 lire britanice. Urci şi cobori de câte ori vrei, în metrou şi autobuz, primele două zone, cele mai bântuite, pe timpul unei zile. Asta dacă mai poţi merge după un magazin din acela, uriaş, sau un muzeu la fel de mare.

Şi într-un muzeu mergi mult, mai ales în cele de la Londra. Şi, deşi mergi pe jos, unele sunt foarte scumpe la intrare. Dar asta nu le reduce căutarea. Sau, dimpotrivă. La Madame Tussauds e mereu coadă, stau cu toţii în şir ordonat la bilete, apoi la intrare. Adultul ar trebui să dea 45 de lire ca să aibă parte de o vizită la Madame Tussauds. Este primul muzeu din lume al figurilor de ceară, inventat chiar de cea care a creat moda, doamna franţuzoaică având acest nume, scăpată din mâinile şi ghilotina Revoluţiei franceze de acum două secole şi un sfert, deşi o slujise pe decapitata regină.

Muzeele londoneze sunt foarte mari, adevărate mall-uri, noroc că au şi câte o cafeterie unde să îţi tragi sufletul şi să te mai refrişezi. Iar multe dintre cele mari şi prestigioase sunt gratuite, cel puţin la expunerea permanentă. Aşa este emblematicul British Museum, National Gallery din legendara piaţă Trafalgar, vecina National Portret Gallery, Tate şi Tate Modern, unul cu Turner, altul cu Brâncuşi. "Admission free" scrie şi la Victoria & Albert Museum, Natural History Museum, Museum of London şi la multe alte muzee, mari şi mici, din Londra dar şi din întreaga insulă britanică. Precum şi la Wallace Collection.

După cum îi spune şi numele, muzeul cuprinde colecţia lui Wallace, Robert Wallace, fiul celui de al patrulea marchiz de Hertford. În principiu este vorba de comori de artă adunate de toţi cei cinci nobili, din tot atâtea generaţii, în perioada 1760-1880. Poartă numele lui Richard Walllace, care a ridicat colecţionatul la nivel de activitatea insistentă şi intensă iar văduva sa este cea care a donat totul statului ce a făcut din colecţie un muzeu naţional, desigur, cu "free admission". Povestea nu este deloc atât de simplă pe cât s-ar putea crede. Primii trei marchizi au avut o existenţă relativ obişnuită, în care regăsim şi cumpărarea de opere de artă. Al doilea marchiz cumpără Hertford House, deliciosul sediu actual al colecţiei muzeu. Se însoară cu o franţuzoaică nenobilă de care se cam separă, ea la Paris, el în Anglia, dar nu înainte de a-l face pe cel de-al patrulea marchiz. Care, crescut la Paris, nu a rezistat prea mult dincolo de Canal şi s-a stabilit definitiv în oraşul copilăriei sale. Este unul dintre cei mai bogaţi oameni ai timpului şi cumpără artă cu gust şi chibzuit. Moare în 1870, când armatele prusace ocupau Parisul şi îi lasă colecţia fiului său biologic, Richard Wallace. Dar nu şi titlul de marchiz, care pleacă la un văr. Numit, la începutul vieţii sale, Richard Jackson, după numele mamei, scoţianca, nenobilă şi ea, Agnes Jackson, a luat numele de fată al acesteia, devenind Richard Wallace, umbra tatălui său biologic în afacerile cu obiecte de artă. Când moare acesta, într-un Paris asediat, Wallace face opere de caritate, inclusiv pentru comunitatea engleză, motiv pentru care regina îl înnobilează. Fiu "ilegitim" al unui marchiz, Richard Wallace şi-a căpătat singur, pe meritele sale, titlul nobiliar. Colecţia adunată de patru marchizi şi un baronet a fost donată de soţia sa statului britanic, cu multiple îmbunătăţiri aduse inclusiv de secretarul doamnei, Sir John Murray Scott, care a moştenit ce mai rămăsese din întreaga şi strălucitoarea avere. Şi a murit ultimul, în 1912.

Şi ce vedem acum în Wallace Collection? Pictură europeană din secolul al XlV-lea până la mijlocul secolului XlX, când trăia colecţionarul, cum nu mai găseşti, în Anglia decât la National Gallery. E vorba de olandezi şi flamanzi, francezi, spanioli şi italieni, ca şi englezi de renume. Mai exact, Tiţian, Rubens, Rembrandt, Frans Hals, VelBzquez, Nicolas Poussin, cel zis Canaletto, Gainsborough, cu unele dintre cele mai cunoscute portrete ale sale. De la Paris, au fost aduse, acum un secol şi jumătate, pictură de Watteau, Boucher, Fragonard, Decamps şi Meissonier. Se consideră că este una dintre cele mai tari colecţii de pictură franceză de secol XlX.

Uimire aduc vitrinele şi casetele cu obiecte de mici dimensiuni, ceramică cu culori intense şi vestite dar şi miniaturi în email sau pietre preţioase, inclusiv camee, medalii, delicate obiecte de cult. Mai sunt şi desene vechi şi sensibile, vizibile doar în lumini speciale, ba chiar şi cadre în relief, altorelief, din ceară colorată, într-o stare excepţională. De la micile şi fragilele obiecte sărim direct la armuri, expuse în mai multe săli impresionante, ca de muzeu militar de renume, armuri de om şi de cal, arme diverse, chiar şi un tunuleţ sculptat intens, armuri orientale bogat decorate dar şi cu un design ce apare ca modern, alcătuiri stranii de acum câteva secole, menite să apere luptătorii. Nu sunt piese antice ci doar medievale, începând cu secolul al X-lea. Istorie şi alte istorii sunt adunate în colecţia de arme şi armuri ale lui Sir Richard Wallace, iar la ieşire, muzeul îţi permite, de cel puţin 20 de ani, să îmbraci o armură de zale, să simţi greutatea acestei meserii. Nu s-a schimbat prea mult în inventarul colecţiei, de când a fost donată, dar muzeul este unul modern şi viu, cu diferite tehnici de prezentare şi facilităţi online, curtea interioară este acoperită în toalitate, ca o seră uriaşă în care se produc mese de ţinută şi chiar concerte. În diferite săli au loc expoziţii temporare cu piese de top din întreaga lume.

Colecţia Wallace, celebrul muzeu din Londra, este expresia impresionantă a pasiunii pentru artă şi obiecte de colecţie îmbinată cu interesul pentru fenomenele culturale şi spirituale pe care acestea le incumbă. Colecţionatul, mai ales de artă, este un mod de viaţă, este o filosofie, nu are limite ci doar satisfacţii. Nu toate acumulările de obiecte frumoase sunt colecţii şi nu oricine cumpără "tablouri" este colecţionar. Trebuie, iată, multă pasiune şi cultură, pentru a constitui o colecţie care să îţi poarte numele, îţi trebuie un stat deştept şi ferm şi o societate civilizată, care să aprecieze arta şi istoria. Şi, mai ales, dacă ai puterea să o laşi statului şi oamenilor, să nu ai parte de moştenitori care să o risipească în toate zările, pentru a o transforma în prozaici bani de consum.