PLASAMENTE ALTERNATIVE Toate-s vechi şi nouă cu toate, la ShopArt

Ediţia din mai 2004 a Tîrgului de Artă Contemporană ShopArt a avut cel puţin 3-4 concurenţi serioşi. Primul şi cel mai tare a fost Tîrgul Construcţiilor, desfăşurat peste gard, la Romexpo. Fiecare virtual loc de parcare, de la Arcul de Triumf pînă la tufişurile din spatele Casei Scînteii a fost ocupat de maşini "bengoase", semn că în România constructorii cîştigă bine şi foarte bine. Printre maşini s-au strecurat cu greu vizitatori pedeştri, cărînd plase pline cu pliante şi alte hîrtii colorate, ameţiţi de iluzii şi soarele de afară. Dar nici ei, nici mult mai "bazaţii" expozanţi nu au răzbătut pînă la Tîrgul de Artă de la World Trade Plaza. Dacă vom scrie că arta contemporană este nelipsită din planurile decoratorilor de interioare, veţi spune că asta e valabil doar în rubrica de faţă sau în revistele străine.

Un alt concurent al ShopArt-ului a fost Ziua Europei şi manifestările dedicate ei timp de cîteva zile, pentru a ne face să uităm că noi nu am sărbătorit nimic european la 1 mai, cînd vreo 10 state, din care mulţi foşti colegi de-ai noştri, au intrat în uniunea ţărilor cu nivel european de dezvoltare. Atît ShopArt-ul, cît şi spectacolele şi alte crosuri organizate de guvernare cu ochii la cele 12 steluţe galbene pe fond albastru au fost concurate de fuga după micul şi/sau berea gratuită, cu duhoare electorală, că iz ar fi prea puţin. Cele trei zile ale ShopArt-ului s-au suprapus peste ultima zi a înscrierilor în cursa pentru locale şi primele zile de campanie. În plus, politicienii, altfel cumpărători înrăiţi de pictură, sculptură sau alte obiecte de artă plastică realizate de contemporani, au fost obligaţi să dea ochii cu votanţii, şi nu cu artiştii din zilele noastre, prea puţini ca număr şi prea visători ca să conteze din punct de vedere electoral. Lovitura cea mai puternică pentru tîrgul ShopArt a venit, însă, de la conjunctura internaţională, unde s-a petrecut doborîrea recordului mondial la pictură, adică Sotheby's a dat o pînză cu 104 milioane de dolari americani, cel mai mare preţ obţinut vreodată la o licitaţie, pentru o pictură. Asta a secătuit piaţa şi a năucit cumpărătorii, care nu s-au mai putut arunca pe oferta românească de artă contemporană.

Lăsînd la o parte gluma, în afară de vreo influenţă pe care ar putea-o avea un eveniment internaţional asupra pieţei de artă din România, toate celelalte evenimente s-au petrecut aievea. Deşi scriam, deunăzi, că tema ediţiei ShopArt din acest mai este "Culorile apei", în realitate, ea a fost "Muzica apei". Această temă nu este cu nimic mai prejos, dar sugerăm, pentru viitor, şi "Culorile apei" pentru că, în engleză, se scrie numele "Water Colours", ceea ce s-ar retraduce pur şi simplu prin "acuarele". Acum, la ediţia lunii mai, am văzut multe lucruri vechi şi bune, care tind să intre în tradiţia manifestării, iar pe quadraţii de faţă povestim de nouă dintre ele, dar şi dintre cele noi.

Cum intrai, te lua în primire senzaţia că afişul îţi este cunoscut, deşi îl vezi pentru prima dată. Explicaţia se întîlneşte la standul unde Florin Bîrză a expus picturi în maniera afişului care, logic, reproducea o "Marină" de-a sa. Nu este pentru prima dată cînd se întîmplă asta, ci pentru a doua oară afişul unei ediţii de ShopArt este ilustrat de o pictură de Florin Bîrză. Acum, maestrul a propus peisaje în pete mari de acril, joc cromatic cu o incredibilă forţă şi o neaşteptată sugestie de formă şi perspectivă. O "Veneţie" se dădea cu 400 de euro, în schimb "Cheiul Dîmboviţei" putea fi cumpărat cu 500 de euro. Cu nimic mai prejos, poate doar că este în tempera, un peisaj cu o extrem de interesantă şi dificilă perspectivă asupra oraşului Palermo era propus cu 300 de euro.

Ca de obicei, arta plastică de la Cluj a fost foarte bine reprezentată la ShopArt. De această dată, tinerilor în plină afirmare care descalecă bilunar din oraşul transilvan li s-a alăturat un mare maestru, Vasile Pop, un decan de vîrstă şi de valoare al acestei ediţii a întîlnirii de la World Trade Plaza. La Paris, în 1992, i s-a pus o cotă de vreo mie şi ceva de dolari, egală cu cea a lui Ion Pacea şi Sorin Ilfoveanu. Tot acolo, în 1996, a vîndut aproape jumătate din lucrările expuse, iar acum a adus şi în Bucureşti compoziţiile sale cu multe personaje şi o mare încărcătură alegorică, pînze complexe, în tonuri închise, ce ar putea fi, la fel de bine, uriaşe picturi murale. Preţurile picturilor maestrului au fost evaluate, decent, în lei - 30 - 36 de milioane, 48, 50. Asta ar putea să contrazică observaţia că, la ShopArt, preţurile au fost stabilite numai în euro, dar rămîne concluzia că a dispărut oscilaţia între dolar şi euro, specifică ediţiilor cînd moneda americană ţinea capul sus, iar bancnotele europene nu aveau nici un rid.

Dacă maestrul Vasile Pop a fost la prima participare, Călin Anton este o prezenţă sine qua non. El îşi păstrează locul de expunere astfel că, pentru mai jos semnatul, cel puţin, dacă nu vine Călin Anton sau îşi mută standul, angoasa e gata. Tînărul pictor de la Cluj tratează participarea la ShopArt cu multă seriozitate şi se pregăteşte temeinic, cu lucrări noi, în maniera care îl reprezintă şi pentru care trebuie să fie fericit că a găsit-o. Preţurile sale au trecut uşor de 20 de milioane, pentru lucrări ample şi complexe, sau au rămas pe la 18, cum a fost pictura vîndută chiar la închiderea tîrgului. Două standuri seamănă teribil între ele. În primul expunea sculptură Anişoara Ionela Tanţău, iar Sandu Mircea Tanţău pictură, în al doilea, Sandu Mircea Tanţău îşi prezenta picturile şi Anişoara Ionela Tanţău sculpturile. Este un caz fericit de simbioză dintre doi artişti, iar ceea ce poate părea asemănare sînt, de fapt, elemente care i-au apropiat pe cei doi, care îi face pe ei să se asemene, ca oameni şi ca artişti. Deşi, de obicei, în astfel de situaţii, ea s-ar ocupa de pictură şi el de practicile artistice unde sînt necesari şi muşchi, adică sculptură, în cazul soţilor Tanţău este invers. Şi totuşi, Anişoara nu este o forţă a naturii, ci o doamnă de o sensibilitate deosebită şi o fragilitate evidentă care creează sculpturi din bronz, cu o mare forţă evocatoare. "Receptacol" este o compoziţie amplă, ca o coroană întoarsă pe dos şi ornată cu o friză bisericească turnată în bronz, ansamblu ce ar fi putut fi un negativ, o formă în care să fie turnat "Templul cosmic". Prima lucrare era propusă cu 1.400 de euro, iar a doua cu 1.500, cînd numai materialul ar costa atîta. Himerele, mai mici, din bronz, pe postament de marmură, costă doar 300 de euro. Extrem de multe sensuri şi senzaţii se pot cîştiga privind sculpturile Anişoarei şi picturile lui Sandu, ambii Tanţău, dar cum sîntem la o rubrică ce preferă cifrele şi valutele, să învăţăm şi lecţia sponsorizării în artă. Cei doi artişti au avut şansa să-l cunoască pe Marcel Rus, clujean de-al lor, patron cu afaceri în de toate şi gust pentru artă. El este cel care îi sprijină într-un sens ce seamănă mai mult a mecenat, s-au cunoscut din decembrie şi acum a venit cu ei şi creaţiile lor să le prezinte şi la Bucureşti, într-o primă participare la singurul tîrg de artă contemporană de la noi. La plecare, picturile au rămas într-un restaurant din Bucureşti, unul nou, cu pretenţii şi idei bune, în care te duci să te simţi bine o seară şi poţi să continui această senzaţie plecînd pe uşa restaurantului cu un tablou comandă specială, neinclus în meniu.

Cornelia Gherlan a venit la tîrg cu un ciclu unitar de picturi, "Tărîmul imaginar", în care caută diferite forme şi culori în jurul unui curcubeu circular, fiecare dintre ele putînd fi achiziţionată cu 250 de euro. Peste drum, o altă doamnă a picturii contemporane, Paula Tudor prezenta pînze în tuşe foarte fine, prinse în rame individualizate, de lemn masiv, în tonul lucrării pe care o susţine, create special pentru fiecare pictură de către soţul ei. Şi ea are o "Veneţie", pe care cere 250 de euro, şi "Anemone", cu 300 euro. Cerdacul a fost găsit la mănăstirea prahoveană Ghighiu, acolo unde trăiesc trei mătuşi ale pictoriţei, trei surori de vîrstă înaintată care şi-au petrecut îndelungata viaţă împreună, la această mănăstire. O altă poveste, nespusă, însă, este cea ilustrată de "Surrender", pictură cu un personaj pe cît de diafan, pe atît de enigmatic, excepţional încadrată de rama sa specială de lemn, întregul ansamblu costînd 300 de euro. Organizator de mare travaliu al ShopArt-urilor, Claudia Lazăr ne uimeşte şi ca artist, expunînd de această dată două pînze de mari dimensiuni, cu tuşe simple, ce accentuează calităţile cromatice ale abordării.

Deşi la ShopArt continuă să expună diverşi creatori cu diplomă dar fără talent, care vin la tîrg ca la şcoală sau în documentare, să vadă cum mai lucrează artiştii adevăraţi, participarea este din ce în ce mai valoroasă, nume tot mai mari se încumetă să expună şi să-şi însoţească lucrările. Pot să afirm cu mare uşurinţă că a fost o ediţie a maeştrilor, dar în nici un chip nu aş risca o nominalizare a lor, deşi multe lucruri, de la afiş la ultimul rînd al cronicii de faţă, o sugerează.