RAPORT CE: România a obţinut fonduri structurale în valoare de 2,7 miliarde euro

F.A.
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 1 aprilie 2010

România a obţinut de la UE, în perioada 2007-2009, fonduri nerambursabile, structurale şi de coeziune, în valoare de 2,7 miliarde euro. Din această sumă au fost plătite, deja, 443,7 milioane euro, pentru finanţarea proiectelor aprobate în cadrul celor şapte Programe Operaţionale din Politica de Coeziune 2007-2013.

Astfel, din 2007 şi până la 30 septembrie 2009, România a depus 12.975 de proiecte eligibile să obţină finanţare nerambursabilă de la UE (în cadrul celor şapte Programe Operaţionale), în valoare totală de 23,6 miliarde euro, potrivit unui raport al Ministerului Finanţelor Publice, citat de Mediafax, ce a fost transmis Comisiei Europene.

Contribuţia solicitată de la UE pentru aceste proiecte este de circa 16 miliarde euro, depăşind de 2,8 ori finanţarea alocată de Uniune pentru perioada 2007-2009.

Dintre cele 2.672 de proiecte aprobate, au fost încheiate decizii de finanţare cu beneficiarii pentru 1.887 de proiecte în valoare eligibilă totală de 3,3 miliarde euro, din care contribuţia Uniunii însumează 2,7 miliarde euro, adică mai puţin de jumătate (47,6%) din valoarea alocării pentru 2007-2009.

Din această sumă au fost plătite către beneficiari, sub formă de prefinanţări şi rambursări efectuate de autorităţile de managament, sume în valoare totală de 447,8 milioane euro, din care 443,7 milioane euro fonduri europene şi 4,12 milioane euro de la bugetul de stat. "Nivelul încă redus al plăţilor către beneficiari, precum şi al rambursărilor efectuate de către CE, relevă existenţa unor probleme şi dificultăţi semnificative la nivelul beneficiarilor în ceea ce priveşte implementarea proiectelor", se arată în raportul efectuat de Autoritatea pentru Coordonarea Instumentelor Structurale, aflată în coordonarea Ministerului Finanţelor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb