RAPORT CEGEDIM Piaţa farmaceutică în 2011, în creştere faţă de 2010

C.P.
Ziarul BURSA #Companii #Sănătate / 10 februarie 2012

Piaţa farmaceutică în 2011, în creştere faţă de 2010
  • document ataşat Grupe terapeutice mari, Piata Totala _ 2011, Top 20 corporatii
    apasă aici pentru a descărca.

    Valoarea medicamentelor eliberate în trimestrul patru al anului 2011 a atins nivelul de 3,01 miliarde lei la preţ de distribuţie, în creştere cu 29,6% faţă de trimestrul al patrulea din 2010, potrivit raportului Pharma & Hospital Report, realizat de Cegedim România.

    Acest rezultat face ca valoarea medicamentelor eliberate în anul 2011 să fie de 10,82 miliarde lei la preţ de distribuţie, în creştere cu 12,4% faţă de anul 2010.

    Petru Crăciun, director general al Cegedim Romania, a declarat: "Creşterea pe trimestrul 4/2011 se explică atât prin valoarea scăzută a trimestrului 4 din 2010, cât şi prin intensificarea afecţiunilor sezoniere şi dezvoltarea fenomenului de export paralel, din ce în ce mai sofisticat, inclusiv la nivelul farmaciilor. Pentru 2012 am luat măsurile necesare pentru a menţine relevanţa studiului la nivelul consumului pacienţilor din România".

    Trimestrul al patrulea 2011

    Valoarea totală a medicamentelor eliberate în trimestrul al patrulea din 2011 s-a ridicat la 3,01 miliarde lei, în creştere cu 29,6% faţă de trimes-trul 4/2010. Medicamentele pe bază de reţetă (Rx) au atins o valoare de 2,14 miliarde lei, în creştere cu 22,9%. Medicamentele fără pres-cripţie (OTC) au atins o valoare de 0,44 miliarde lei, în creştere cu 37,2%, iar segmentul de spital a atins 0,43 miliarde lei, în creştere cu 64,6% faţă de trimestrul 4 din 2010.

    Comparativ cu ritmurile de creştere din ultimele trimestre, în trimestrul 4 din 2011 se remarcă o creştere semnificativă atât în unităţi (32,1%) şi în zile de tratament (34,5%), cât şi în valoare (+29,6%).

    Piaţa Totală în 2011

    La nivelul ultimelor 12 luni (ianuarie-decembrie 2011), valoarea totală a pieţei a fost de 10,8 miliarde lei, în creştere cu 12,4% faţă de perioada corespunzătoare (ianuarie-decembrie 2010), creşterea numărului de zile de tratament fiind de 10,1%, iar cea a volumului de 6,6%.

    Pe segmente, ratele de creştere în lei au fost de 8,1% pentru Rx în farmacii, inferioară creşterii de 15,2% pentru OTC. Creşterea pentru spitale a fost de 39,9%, primul factor care a contribuit la această creştere fiind decizia de a muta unele produse din programele naţionale de sănătate din farmacii în spital.

    Top 20 Corporaţii

    Ierarhia principalelor 10 corporaţii pentru ultimele 12 luni se menţine comparativ cu trimestrul anterior, pe podium fiind Sanofi (inclusiv Zentiva şi Sanofi-Pasteur), cu vânzări de 873,8 milioane de lei, urmată de Hoffmann La Roche, cu 863,5 milioane de lei şi Novartis cu 732,8 milioane de lei.

    Topul primilor 10 jucători este completat de Pfizer (inclusiv Wyeth) (648,4 milioane de lei), GlaxoSmithKline (643,8 milioane de lei), Servier (542,9 milioane de lei), Merck & Co (518,6 milioane de lei), AstraZeneca (459,4 milioane de lei), Daiichi-Sankyo (399,7 milioane de lei) şi Abbott (349,4 milioane de lei).

    Comanda carte
    fngcimm.ro
    danescu.ro
    raobooks.com
    boromir.ro
    Mozart
    Schlumberger
    chocoland.ro
    arsc.ro
    domeniileostrov.ro
    leonidas-universitate.ro
    Stiri Locale

    Curs valutar BNR

    24 Dec. 2024
    Euro (EUR)Euro4.9748
    Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
    Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
    Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
    Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

    convertor valutar

    »=
    ?

    mai multe cotaţii valutare

    erfi.ro
    Cotaţii Emitenţi BVB
    Cotaţii fonduri mutuale
    petreceriperfecte.ro
    Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
    The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
    BURSA
    BURSA
    Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
    The Kingdom of God on Earth
    Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
    Carte - The crisis solution terminus a quo
    www.agerpres.ro
    www.dreptonline.ro
    www.hipo.ro

    adb