Se va sinucide Marea Britanie pentru a salva Uniunea Europeană în locul Europei?

O singură ameninţare nu a folosit guvernul condus de David Cameron în campania de terorizare a populaţiei Marii Britanii pentru rămânerea în Uniunea Europeană: dacă se votează Brexit-ul, Invincibila Armada, condusă de Adolf Hitler, va cuceri ultimul bastion al fostului imperiu.

În rest, presa a fost inundată cu estimări precise ale scăderii veniturilor în următoarele decenii, ale prăbuşirii preţurilor de pe piaţa imobiliară sau ale creşterii preţurilor de consum.

De asemenea, mass-media a preluat pe larg avertismentele venite din partea preşedintelui american Obama, ale guvernatorului Băncii Angliei sau ale agenţiei de rating Standard & Poor's, unde ideea principală este aceea a izolării pe plan internaţional, dar mai ales european.

Analistul american Martin Armstrong arăta recent pe blogul său că "există serioase îngrijorări cu privire la înregimentarea mass-media, la cererea guvernului, în scopul trădării cetăţenilor".

Armstrong este dezamăgit, în special, de atitudinea ziarului The Guardian. "Mă aşteptam la mai multă integritate de la un cotidian care l-a publicat pe Snowden", scrie analistul american, pe fondul publicării unui sondaj în rândul economiştilor britanici, ale cărui rezultate sunt net favorabile rămânerii în UE.

Aproape 90% dintre cei peste 600 de participanţi consideră că "Marea Britanie se va confrunta cu o scădere pe termen lung a PIB-ului dacă părăseşte piaţa unică". The Guardian nu precizează câţi dintre aceşti economişti au fost prezenţi la London School of Economics când Regina Elisabeta a II-a i-a întrebat cum de nu a văzut nimeni apropierea crizei financiare globale.

Pentru Martin Armstrong, prognozele economiştilor britanici nu sunt decât minciuni, iar datele oficiale par să îi susţină afirmaţia.

Din 1949 până în 1973, anul intrării Marii Britanii în Comunitatea Europeană, Produsul Intern Brut a înregistrat o creştere anuală medie de 3,4%, iar din 1974 până în prezent media este de 2,1%, conform datelor oficiale de la Biroul Naţional de Statistică (ONS) (vezi graficul).

"Creşterea economică anuală a înregistrat o tendinţă de scădere de la intrarea Marii Britanii în Comunitatea Europeană", arată Armstrong, iar "fiecare tendinţă intermediară de creştere s-a oprit la un vârf aflat sub cel anterior".

Într-un articol din ianuarie 2016, fostul bancher Martin Hutchinson scrie că "adevăratul pericol pentru Marea Britanie îl reprezintă rămânerea în UE", mai ales dacă "sunt examinate detaliat activităţile şi aspiraţiile birocraţiei europene".

În opinia lui Hutchinson, apartenenţa Marii Britanii la UE nu a avut niciodată o justificare economică şi oferă exemplul industriei auto, care odată cu reorientarea către piaţa europeană s-a angajat pe o traiectorie accelerată de scădere, până la dispariţia ei completă.

Alte date recente de la ONS arată că decalajul dintre productivitatea muncii în Marea Britanie şi celelalte ţări industrializate din G7, cu excepţia Japoniei, este cel mai mare din ultimii 25 de ani. Astfel, producţia orară din Marea Britanie este cu 18 puncte procentuale mai mică decât media grupului G7, în condiţiile în care este cu 36 de puncte procentuale mai mică decât în Germania.

Încă din 1992, un bancher central din Bulgaria i-a declarat lui Hutchinson că "birocraţia de la Bruxelles are obiective şi metode similare Cominternului, dar fără sensibilitatea Cominternului faţă de nevoile locale". În aceste condiţii, mai poate cineva să spună, cu bună credinţă, că există o cât de mică şansă pentru dezvoltare într-un cadru birocratic şi ideologic complet ostil?

Evoluţia din ultimii ani a unor indicatori macroeconomici fundamentali, cum sunt deficitul extern sau datoria publică, arată că Marea Britanie are nevoie de schimbări structurale majore pentru recâştigarea competitivităţii externe, schimbări care nu pot avea loc în condiţiile rămânerii în UE.

Afirmaţia este valabilă şi pentru majoritatea ţărilor membre ale blocului comunitar. Într-un editorial recent de la Bloomberg se arată că "Europa are nevoie de o reformă radicală a cadrului său fiscal eşuat, dar îi lipseşte dorinţa politică şi susţinerea populară". De unde să vină, atunci, şocul care să readucă "viaţa" într-o structură care refuză schimbarea, chiar dacă însăşi existenţa ei este ameninţată?

"Europenii sunt prietenii noştri", mai afirmă Martin Hutchinson, însă "birocraţii UE nu sunt nici prieteni ai Marii Britanii şi nici ai libertăţii". "Brexit-ul, cu toate pericolele sale, rămâne cea mai puţin periculoasă opţiune", este concluzia fostului bancher.

Ceea ce a făcut guvernul condus de David Cameron de la anunţarea datei referendumului poate fi uşor caracterizat drept terorism, conform definiţiei din propriul sistem juridic al Marii Britanii (n.a. Terrorism Act din 2000, lege adoptată în februarie 2001).

Definiţia terorismului din lege este extrem de largă şi include "orice folosire a violenţei şi a ameninţării pentru atingerea unor obiective politice, ideologice sau religioase", dar şi acţiuni orientate către "perturbarea sau interferenţa serioasă în funcţionarea unui sistem electronic".

Cu bani care au venit de la guvern, Bruxelles, dar şi de la bănci internaţionale cum este Goldman Sachs, campania împotriva Brexit-ului a atins cote paroxistice odată cu apropierea referendumului.

Pentru a fi sigur că toată lumea poate vota în cunoştinţă de cauză, autorităţile au publicat instrucţiunile de completare a votului prin corespondenţă, care va avea, probabil, un rol cel puţin la fel de mare cum a avut în Austria. O mână "binevoitoare" sugerează bifarea opţiunii de rămânere în UE, iar cotidianul The Telegraph scrie că această încercare deschisă de manipulare a fost criticată puternic de susţinătorii Brexit.

Cum se mai poate vorbi de civilizaţie occidentală, când amploarea campaniei de manipulare a rezultatelor referendumului din Marea Britanie pare să se adreseze unor idioţi care nu pot evalua singuri argumentele pro şi contra sau unor "barbari" care nu au văzut niciodată buletinul de vot, supremul simbol al democraţiei?

În opinia lui Martin Armstrong, "Marii Britanii i se cere să se sinucidă pentru a salva Bruxelles-ul", iar dacă va face acest pas "răsplata" va fi pe măsură: "Bruxelles-ul va distruge Londra. Aceasta este o certitudine absolută".

Verdictul unui om care a prognozat toate crizele majore din ultimele decenii şi care vorbeşte foarte rar de "certitudini absolute" nu poate fi ignorat de autorităţile britanice.

Oare este prea mult să sperăm că reputaţia istorică a "perfidului Albion" se va păstra, de data aceasta prin voinţă populară, iar refuzul de a mai face parte din Uniunea Europeană nu va mai servi doar intereselor naţionale egoiste, ci va contribui chiar la salvarea Europei?