Unele zone ale ţării riscă să fie decuplate de la procesul de creştere economică

• Cauzele ar fi îmbătrînirea populaţiei şi dependenţa de un număr limitat de sectoare economice

Unele zone ale ţării riscă să fie decuplate de la procesul de creştere economică, din cauza îmbătrînirii populaţiei, a dependenţei puternice de un număr limitat de sectoare economice cu valoare adăugată mică şi slabă capacitate inovativă, a lipsei condiţiilor de bază pentru atragerea investitorilor şi a forţei de muncă insuficient calificată, se menţionează în documentul de lucru consultativ al Strategiei Naţionale de Dezvoltare Regională a Planului Naţional de Dezvoltare.

Potrivit documentului menţionat, această situaţie nu caracterizează numai zonele rurale sau miniere, ci şi oraşele monoindustriale sau periferiile marilor oraşe afectate de restructurarea industrială.

Acelaşi lucru se poate spune şi despre dependenţa excesivă de anumite industrii a unor zone aflate încă în proces de restructurare industrială severă.

"Problemele actuale, dar şi potenţiale pe care le ridică decuplarea economică sînt diferite de la o regiune la alta, ceea ce impune o abordare punctuală, adaptată cerinţelor la nivel local, fiind vizate, în special, sectoarele care au potenţial de creştere", se mai arată în document.

După 1990, restructurarea industrială a afectat în special centrele urbane monoindustriale, care şi-au pierdut sau sunt pe punctul de a-şi pierde funcţiile urbane. Populaţia urbană a scăzut de la 12,4 milioane locuitori în 1995 la 11,6 milioane locuitori în 2003, acest fenomen fiind unic la nivel european.

Principala cauză a descreşterii populaţiei urbane a reprezentat-o migraţia atît către mediul rural, cît şi în afara ţării. De asemenea, la descreşterea populaţiei urbane au contribuit şi alte fenomene demografice, ca de exemplu sporul natural negativ.

În urma acestor evoluţii, structura reţelei de localităţi s-a schimbat, crescînd numărul oraşelor mici şi reducîndu-se cel al oraşelor mari. Deşi România are o reţea urbană, densă, există puţine legături economice între centrele urbane şi zonele înconjurătoare, atît urbane cît şi rurale, deoarece modul lor de dezvoltare a fost conceput independent unul faţă de altul.

Pe ansamblul ţării cresc disparităţile între mediul urban şi cel rural din punct de vedere al dezvoltării generale, puse în evindenţă de gradul de ocupare şi nivelul de calificare a populaţiei, dotări infrastructurale de toate tipurile (drumuri modernizate, telecomunicaţii, reţele de apă şi canalizare, iluminat public, infrastructura educaţională), gradul de asigurare cu servicii medicale, atragerea investitorilor, numărul IMM cu profil neagricol etc. Ponderea populaţiei în agricultură se situează între 16% în Braşov şi 61% în Teleorman.

O particularitate a României o constituie distribuirea mozaicală a zonelor, în ţară. În interiorul regiunilor coexistă judeţe predominant agricole cu judeţe mai dezvoltate. Rata şomajului în 2003 era foarte diferită de la un judeţ la altul, mergînd de la 2,5% în Bihor şi Bucureşti la 12,5% în Hunedoara.

Pe lîngă şomaj şi populaţia îmbătrînită, problemele zonelor rurale se leagă şi de nivelul de calificare a populaţiei rămasă în aceste areale. În mare parte populaţia este ocupată în agricultură, nivelul de calificare fiind foarte scăzut. La nivelul anului 2002, numai 10,8% din populaţia rurală avea studii gimnaziale şi 10,9% avea studii liceale.