Romsilva ar putea renunţa la jumătate din parcurile naturale administratate

F.A.
Companii #Bunuri Industriale / 2 noiembrie 2009

Regia Naţională a Pădurilor (RNP), Romsilva, ar putea fi nevoită să renunţe, din lipsă de bani, la o parte din parcurile şi ariile naţionale pe care le administrează, cu atât mai mult cu cât fondurile europene destinate investiţiilor în aceste zone nu pot fi accesate din cauza nefuncţionalităţii Agenţiei Naţionale pentru Arii Protejate (ANAP).

"Dacă nu vom putea atrage resurse financiare de la UE vom fi obligaţi să renunţăm la jumătate din cele 22 de parcuri şi arii protejate pe care le administrăm", a declarat directorul general al RNP-Romsilva, Valerian Solovăstru.

Deşi Romsilva are pregătite 21 de proiecte, în valoare de până la 40 de milioane de euro, pentru investiţii în parcurile naţionale din administrare, acestea nu pot fi depuse deoarece nu au fost semnate contractele de administrare cu ANAP în vederea atragerii fondurilor europene alocate prin Programul Operaţional Sectorial (POS) Mediu. Romsilva intenţiona să depună aceste proiecte în luna septembrie, mai ales că beneficia şi de cofinanţarea necesară, respectiv 15-20 % din valoarea proiectelor.

Reprezentaţii Romsilva consideră că sumele obţinute din venituri sunt total insuficiente pentru desfăşurarea în bune condiţii a activităţilor specifice în parcuri mai ales că se preconizează o scădere a acestora pe perioada rece a anului.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Mare durere ce sa spun... Pai parcurile oricum nu au ce cauta la Romsilva.locul lor este pe la ministerul Mediului

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8284
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2980
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8939
Gram de aur (XAU)Gram de aur419.8038

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb