ANUL TRECUT, RAR a aplicat amenzi de 1,7 milioane lei după controale la service-urile auto

Alexandru Costea
Companii #Auto / 12 februarie 2015

Inspectorii Registrului Auto Român (RAR) au desfăşurat anul trecut 6.213 de controale la service-urile auto din România, acţiunile finalizându-se cu amenzi totale în valoare de 1,76 milioane lei şi 2.357 de sancţiuni complementare, respectiv opriri de la comercializare sau suspendarea activităţii, potrivit unui comunicat remis azi redacţiei.

Acţiunile derulate de RAR în perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2014 s-au încheiat prin 4.142 documente de control (PVCSC), întocmite la distribuitorii de componente auto şi la prestatorii de servicii care efectuează activităţi de reparaţii şi dezmembrări auto, inspecţie tehnică periodică şi de verificare tahografe.

În urma verificărilor, s-au constatat mai multe încălcări ale legii, precum lipsa autorizaţiei tehnice eliberată de RAR şi a înregistrărilor care să demonstreze conformitatea activităţilor executate cu condiţiile tehnice şi de calitate impuse, nemenţinerea condiţiilor iniţiale de autorizare, introducerea pe piaţă de produse şi materiale neomologate sau necertificate, lipsa declaraţiei de conformitate emisă de producător, precum şi a inscripţionării şi etichetării produselor.

Cele mai mari amenzi, totalizând 1,59 milioane lei, au fost aplicate pentru firme care desfăşoară activităţi de reparaţii, întreţinere şi dezmembrări auto. În plus, RAR a dispus şi 607 măsuri complementare de oprire sau suspendare a activităţii.

În cazul firmelor care comercializează componente auto s-au aplicat amenzi contravenţionale de 41.400 lei, iar pentru cele care montează sau repară instalaţii GPL au fost impuse sancţiuni totale de 68.500 lei.

Verificările derulate la atelierele TLV şi la staţiile ITP s-au soldat cu sancţiuni contravenţionale în valoare de 64.000 lei.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. O instalatie GPL prost montata iti transforma masina intr-o bomba cu ceas. Eu nu am vrut sa traiesc o astfel de experienta asa ca am apelat la AGR pentru montaj.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb