Trend descendent privind achiziţionarea maşinilor full electrice

George Marinescu
Ziarul BURSA #Miscellanea #Auto / 9 octombrie

Trend descendent privind achiziţionarea maşinilor full electrice

English Version

Dan Vardie, preşedintele APIA, afirmă că una dintre cauze este înjumătăţirea valorii voucherelor acordate beneficiarilor programului Rabla

Trendul descendent al înmatriculărilor de maşini full electrice, consemnat pe primele şase luni ale anului 2024, a continuat şi în semestrul trei, care a înregistrat o diminuare cu 37%, conform datelor prezentate, ieri, într-o conferinţă de presă, de către Dan Vardie, preşedintele Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile din România (APIA).

Cele doar 7.331 de unităţi full electrice înregistrate în acest an sunt considerate de preşedintele APIA drept o situaţie "dramatică", deoarece este vorba despre cea mai mare scădere din Europa, cu toate că la plug-in hybrid există un plus de 13% (4,533 de unităţi), iar la full hybrid s-a consemnat un salt de 53%, până la 15.280 de unităţi

Dan Vardie a precizat: "Tot ce reprezintă soluţii cu mai puţină poluare, noi credem că este mai bine. Suntem în aceeaşi ecuaţie complicată şi, din păcate, ultimele luni au adâncit această ecuaţie. Vobim despre cea mai puternică lovitură care a fost înjumătăţirea programelor Rabla. A fost o lovitură crâncenă. Ne place, nu place, sau îi place sau nu ministrului Mediului, înjumătăţirea programului Rabla a avut un efect nedorit şi nu e deloc o întâmplare".

Reprezentantul producătorilor şi importatorilor de autoturisme arată că o analiză România versus Europa relevă faptul că, în primele opt luni ale acestui an (cele mai noi date existente la nivel comparativ), faţă de aceeaşi perioadă din anul anterior, pe plan naţional înmatriculările de autoturisme au crescut cu 5,8%, în timp ce, în Europa, majorarea a fost de doar 1,7%. Totodată, la autoturismele electrice, în România s-a consemnat o diminuare de 35% a înmatriculărilor (6.800 de unităţi), iar Europa se află la un minus 5,5% (circa 1,2 milioane de unităţi).

Dan Vardie a mai spus: "În primele nouă luni ale anului suntem la un plus de 6% în privinţa înmatriculărilor, ceea ce e foarte bine faţă de ce se întâmplă în Europa şi în lume. La autoturisme comerciale avem o creştere de aproape 4%, iar la vehiculele comerciale un salt de 27,5%. Pe motorizări, la electrificate au fost înmatriculate 27.144 de unităţi, în creştere cu 5,5%, la nouă luni faţă de aceeaşi perioadă din 2023".

Potrivit sursei citate, motorizările pe benzină au raportat o creştere de 1%, de la un an la altul, până la 67.789 de unităţi, în timp ce maşinile diesel au consemnat 17.003 de unităţi noi înmatriculate (+16,8%).

În acelaşi timp, pe segmentul full hybrid, în primele opt luni din acest an, faţă de intervalul similar din 2023, în ţara noastră au fost înmatriculate 4.170 de unităţi (+14,5%), comparativ cu Europa, unde s-a raportat o scădere de 1,7%, până la 618.883 de unităţi.

Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile este o organizaţie non-profit, înfiinţată în anul 1994, membră a Organizaţiei Mondiale a Constructorilor de Automobile - OICA, din 1996.

APIA este organizatorul unor evenimente publice pe piaţa autohtonă şi anume Salonul Internaţional Auto Bucureşti - SIAB şi Forumul Mobilităţii Sustenabile - FMS.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Trend full descend la masinile full electrice :)

    La masinile hybrid se pare ca nu mai avem de ales, aproape ca nu mai exista masini clasa medie cu motoare termice. Pacat. Macar daca ne-ar oferi garantie la riscul de incediu ca daca ia foc in parcarea subterana arde tot blocul. 

    Sunt mult prea scumpe.

    1. Nu e decat scumpe e si tot decat proaste.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb