Metrorex caută soluţii de creştere a atractivităţii reţelei de metrou prin amplasarea unor sisteme de facilitare a accesului călătorilor în staţii, în special pentru persoanele cu dizabilităţi sau mobilitate redusă, informează Agerpres.
Potrivit unui comunicat al companiei, joi a avut loc semnarea contractului de finanţare, în valoare de 71,58 milioane de lei, cu privire la implementarea Măsurii Suport ''Programul de îmbunătăţire a accesului la reţeaua de metrou din Bucureşti'', între Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, în calitate de operator de program, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, în calitate de instituţie publică coordonatoare a beneficiarului, şi Metrorex, în calitate de beneficiar.
Obiectivul programului de îmbunătăţire a accesului la reţeaua de metrou din Bucureşti îl reprezintă identificarea şi implementarea soluţiilor de creştere a atractivităţii reţelei de metrou, prin amplasarea unor sisteme de facilitare a accesului călătorilor în staţii, în special pentru persoanele cu dizabilităţi sau mobilitate redusă.
Activităţile specifice implică elaborarea unui studiu care va include o analiză a situaţiei actuale la nivelul reţelei de metrou, a aspectelor ce vor fi identificate prin indicarea nevoilor reale (hard şi soft), prioritizarea soluţiilor şi a investiţiilor de realizat pe termen lung pentru alinierea infrastructurii Metrorex la standardul ''design universal'', prin adoptarea principiului accesului fără bariere pentru a satisface cerinţele tuturor categoriilor de călători, precum şi măsuri pentru dezvoltarea integrării intermodale a reţelei de metrou cu alte mijloace de transport la nivelul oraşului.
''Prin implementarea soluţiilor tehnice şi a măsurilor identificate pentru facilitarea accesului pasagerilor, condiţiile de transport public urban Bucureşti pentru grupul ţintă vor fi îmbunătăţite semnificativ, sporind astfel atractivitatea reţelei de metrou'', se arată în comunicat.
Măsura Suport selectată spre finanţare a fost inclusă în Aria de finanţare - Transport public, domeniul tematic ''Protejarea mediului înconjurător şi a climei'', în cadrul Acordului-cadru semnat la data de 12 decembrie 2022 între Guvernul României şi Consiliul Federal Elveţian privind implementarea celei de-a doua contribuţii elveţiene în anumite state membre ale Uniunii Europene pentru reducerea disparităţilor economice şi sociale din Uniunea Europeană.
Valoarea totală a contractului de finanţare este de 13,49 milioane franci elveţieni, echivalentul a 71,58 milioane de lei, din care contribuţia elveţiană de 9,7 milioane franci elveţieni, echivalentul a 51,45 milioane de lei.