Pieţele de capital din Europa au închis în teritoriu pozitiv, marţi, după o şedinţă carusel în care principalii indici de pe continent au revenit de pe pierderi în ultima oră de tranzacţionare, după ce bursele asiatice au atins cel mai scăzut nivel din ultimele 17 luni.
Îngrijorările legate de situaţia financiară a Italiei au împins costurile de finanţare a datoriei ţării până la cel mai înalt nivel din 2014, iar moneda europeană a scăzut, în timp ce randamentele obligaţiunilor pe termen lung ale trezoreriei americane se situează la cel mai ridicat nivel al ultimilor şapte ani.
Ieri, indicele german DAX, care are în componenţa sa cele mai mari 30 de companii listate pe bursa de la Frankfurt, a încheiat ziua cu o apreciere de 0,21%, prima după patru zile de pierderi, în timp ce indicele pan-european Stoxx600, care include 600 de companii din 17 ţări europene, a crescut cu 0,18%.
Acţiunile multinaţionalei din domeniul farmaceuticelor Bayer, cel mai lichid emitent al DAX, au crescut cu 0,2%, în timp ce titlurile concernului auto Daimler s-au retras 0,42%.
Pentru primele şapte şedinţe de tranzacţionare ale lunii octombrie, indicele german a raportat o scădere de 2,23%.
Indicele londonez FTSE 100 a crescut, ieri, cu 0,07%, iar indicele CAC 40, al bursei din Paris, a consemnat un avans de 0,35%.
Ieri, ministrul italian al economiei Giovanni Tria a afirmat în Parlamentul Italian că ţara sa va face tot ceea ce este necesar pentru a restabili calmul, dacă turbulenţele din piaţă se vor transforma într-o criză financiară, solicitând o dezbatere mai amplă asupra planurilor bugetare guvernamentale.
"Existau aşteptări privind o reasigurare de la Tria, dar nu el ia deciziile", a declarat Jan von Gerich, analist şef la Nordea, pentru Reuters, adăugând: "Bugetul continuă să provoace incertitudini".
Coaliţia de la guvernarea Italiei a stabilit săptămâna trecută un obiectiv de deficit de 2,4% pentru 2019, provocând critici din partea Comisiei Europene şi temeri în rândul investitorilor.
În discursul său, Tria a cerut o discuţie constructivă cu executivul de la Bruxelles asupra bugetului Italiei şi a afirmat că nu crede că previziunile privind deficitul italian sunt atât de şocante. Jyrki Katainen, vice-preşedintele Comisiei Europene, a declarat că situaţia Italiei este vulnerabilă, iar negocierile s-ar putea dovedi dificile.
Randamentele obligaţiunilor italiene au urcat cu până la 0,3%, ieri, iar spreadul (diferenţa) dintre randamentul obligaţiunilor italiene pe 10 ani şi a celor germane cu aceeaşi scadenţă, indicator care măsoară riscul de ţară al Italiei, urmărit atent de analişti şi investitori, a crescut la 3,03%, de la 2,76%, la 1 octombrie.
Peste ocean, la ora 18:30, indicele bluechip Dow Jones Industrial Average (DJIA) înregistra o scădere minoră de 0,03%.
Indicele S&P 500, care are în componenţa sa cele mai tranzacţionate 500 de acţiuni americane, înregistra o apreciere de 0,16%, iar indicele Nasdaq Composite, care include cele mai lichide acţiuni din industria tehnologiei americane, se aprecia cu 0,59%.
Cotaţiile pieţelor din Asia, în ansamblu, au scăzut până la cel mai mic nivel din ultimele 17 luni, mai scrie Reuters. Rupia pakistaneză a coborât cu 7% într-o devalorizare aparent intenţionată, înaintea unui program al Fondului Monetar Internaţional (FMI), potrivit sursei menţionate.
Rupia indiană şi cea din Sri Lanka au atins niveluri minime record.
Indicele japonez Nikkei 225 a înregistrat cea mai severă retragere a zilei, de 1,32%, în timp ce indicele Hang Seng al bursei din Hong Kong a înregistrat o depreciere marginală de 0,05%, iar indicele australian ASX a pierdut 1,01%.
Totodată, ieri a venit prima retrogradare pentru prognoza globală de creştere a FMI din 2016 încoace.