Anul acesta, 7 din 10 elevi (74,4%) înscrişi la Evaluarea Naţională au obţinut medii peste 5, faţă de 76,2% anul trecut, conform datelor oficiale publicate de Ministerul Educaţiei. În mediul rural, 42,4% nu au reuşit să obţină o medie peste 5, conform analizei Edupedu.ro. Rezultatele sunt cele mai slabe din ultimii 4 ani, conform unui comunicat transmis redacţiei.
De asemenea, se observă o creştere de peste 26% faţă de simulare a notelor peste 5 obţinute de către elevi la matematică. În schimb, a scăzut cu peste 84%, numărul candidaţilor cu medii maxime, doar 65 de absolvenţi de gimnaziu au încheiat examenul cu media 10, faţă de 429 anul trecut şi 221, în anul 2022.
Clivajul dintre urban - rural
"Evaluarea Naţională este considerat ca prim examen major din viaţa unui copil şi este primul cu o miză mare pentru elev. În condiţiile în care, discursiv, îl poziţionăm ca pe o evaluare a cunoşţintelor şi competenţelor elevilor, acumulate sau dezvoltate până la finalul clasei a 8-a, ar trebui să vedem propuse subiecte care să se bazeze mai puţin pe reproducerea noţiunilor şi mai mult pe creativitate, pe oferirea de posibilităţi elevilor de a fi ei înşişi şi de a demonstra că sunt autentici şi că înţeleg cum să folosească noţiunile acumulate în procesul de învaţare. Dacă am găsit variante pentru a digitaliza procesul de evaluare, ar trebui să ne concentrăm eforturile pentru a adapta examenul şi subiectele la realitatea din prezent, la capacităţile tinerilor, poate, astfel, am reuşi să avem rezultate mult mai bune. O cauză a faptului că mulţi copii nu au luat media 5 este că nu s-a investit în recuperarea pierderilor acumulate în clasele a V-a şi a VI-a, respectiv a pierderilor acumulate de absenţa şcolii în pandemie, precum şi generate de sistemul tradiţional, bazat pe memorarea noţiunilor şi mai puţin pe logică sau gândire critică. Evaluarea Naţională ar trebui privită ca o finalitate a studiilor gimnaziale, bazate pe o învăţare continuă şi nu ca o traumă şi un stres major pentru elevi, părinţi sau chiar profesori prin presiunea exercitată. Este nevoie de asumarea unui plan cu măsuri concrete şi programe cu acţiuni de învăţare, care să adreseze nevoile copiilor, nevoile de investiţie în educaţie şi realităţilor unei societăţi în care evaluarea a ceea ce suntem şi a modului în care gândim se face în fiecare zi, nu o dată la patru sau opt/nouă ani. Iar asta se întâmplă, din păcate, nu pentru că avem un set de valori şi principii, sau cunoştinte în dezvoltarea cărora investim, pentru ca apoi să evaluăm. Ci pentru că trebuie. Dar mai este oare aşa?", a declarat Mihaela Nabăr, director executiv World Vision România, potrivit comunicatului.
Prezenţa adolescenţilor la Evaluarea Naţională
Conform datelor publicate de Ministerul Educaţiei, un număr de aproximativ 16.000 de elevi înscrişi în clasa a VIII-a, fie nu au terminat clasa, fie nu au fost înscrişi automat de şcoli la Evaluarea Naţională 2024. Totodată, acest număr este cel mai mare din ultimii 5 ani şi reprezintă aproximativ 10% din totalul elevilor înscrişi la început de an şcolar.
Mai exact, 15.866 de elevi din 176.266 elevi aflaţi în clasa a VIII-a fie nu şi-au dorit să participe la examene, fie au rămas repetenţi. Situaţia este cu atât mai îngrijorătoare, în condiţiile în care înscrierea elevilor la această evaluare este automată şi obligatorie pentru şcoli, fiind făcută de către secretariat, pentru toţi absolvenţii de clasa a VIII-a.
Fundaţia World Vision România, a identificat mai multe cauze pentru care copiii din mediul rural rămân mult mai în urmă faţă de colegii lor, în urma colectării de informaţii din comunităţile cele mai vulnerabile din mediul rural, în care activează:
35% dintre adolescenţi spun că niciodată sau doar uneori au suficiente rechizite şi cărţi pentru şcoală;
24% dintre copii nu sunt ajutaţi de nimeni la teme şi doar 8% au resurse pentru a apela la sprijin suplimentar;
14% dintre părinţii elevilor de gimnaziu spun că nu fac nimic dacă ai lor copii nu se descurcă la teme;
Toate materiile le pun probleme adulţilor care îşi ajută copiii la teme, iar dificultăţile cresc odată cu nivelul de şcolarizare, în special la matematică;
Doar 67% dintre părinţi susţin că profesorii folosesc metode atractive de predare;
47% dintre adolescenţi spun că doar uneori sau niciodată nu le place şcoala;
Aproape o treime dintre profesori spun că proporţia elevilor cu pierderi de învăţare este între un sfert şi o jumătate din totalul clasei;
79% dintre copii spun că fac naveta la liceu;
1 din 3 copii sunt implicaţi în treburile casei încă din şcoala primară, făcând curăţenie, având grijă de animale sau de alţi membri ai gospodăriei;
Procesul de organizare a examenelor naţionale
Fundaţia World Vision România atrage atenţia asupra modului de organizare a examenelor de final de an, având in vedere procedura îngreunată de scanarea lucrărilor, anchetele desfăşurate în câteva judeţe din ţară care indică anumite suspiciuni de fraude, precum şi subiectele viralizate în mediul online încă din prima oră a desfăşurării Evaluării Naţionale. Toate acestea, în contextul în care acesta este primul an în care cel mai mare examen din România a fost organizat digital, lucrările elevilor la Evaluarea Naţională fiind integral corectate prin platforma digitală.
Totodată, reamintim că a fost lansată în spaţiul public o petiţie prin care s-a solicitat Ministerului Educaţiei mai multă transparenţă la examenele naţionale şi respectarea legii învăţământului:
Crearea posibilităţii ca contestaţiile elevilor să fie făcute după vizualizarea lucrării elevului în format digital (lucrările fiind scanate). Astfel, se evită contestaţiile "în orb".
La afişarea notelor la probele scrise ale Evaluării Naţionale şi ale Bacalaureatului să apară notele acordate de cei 2 sau, după caz, 4 corectori, din care a rezultat media ce a generat nota elevului, la fiecare probă. (presupune doar printarea unui tabel mai mare).
Ce ne spun profesorii
"Din punctul meu de vedere consider că dificultatea subiectelor a fost de nivel mediu, având în vedere faptul că au fost în mare parte similare celor de anul trecut. Nu am întâmpinat probleme la evaluarea lucrărilor pe platforma de lucru şi nici nu am constatat diferenţe majore la punctajul dintre cei doi evaluatori. Notele au fost variate - de la 1.90 până la 9.97. Consider că ar trebui ridicată puţin ştacheta în formularea cerinţelor de la itemii obiectivi. Este un examen naţional care evaluează competenţele elevilor după 4 ani de studiu gimnazial", susţine Nicoleta un profesor evaluator.
Cum resimt elevii examenele, inclusiv presiunea
Evaluarea Naţională este primul examen major din viaţa unui tânăr, ceea ce poate genera presiune sau chiar stări de anxietate pentru acesta. Este posibil ca presiunea examenelor să fie dificil de gestionat pentru unii elevi, ei blocându-se în situaţii de examen sau chiar în faza de învăţare. În acest caz este important ca elevii să aibă acces la consiliere, pentru a găsi modalităţi de abordare a stresului.
"Şedinţele de consiliere psihologică din programele World Vision ne-au oferit multiple "lecţii" despre cum să ne gestionăm emoţiile în timpul examenului şi îndrumări în legătură cu parcursul profesional. Mi-a fost de foarte mare folos, deoarece sunt o fire emotivă, iar din această cauză, în unele momente, mă blochez. În timpul examenului, când simţeam presiune asupra mea încercam să îmi amintesc şi să urmez sfaturile date în acele şedinţe", ne-a povestit Denisa, beneficiară în programele fundaţiei World Vision România, care a susţinut anul acesta Evaluarea Naţională.
Sprijin pentru elevii de liceu din mediul rural
Deşi educaţia este gratuită, costurile de susţinere a acestora la liceu sunt foarte greu de acoperit de către părinţi, lucru care îi determină pe copii să renunţe. Astfel, 56% dintre elevi nu îşi continuă studiile după terminarea clasei a 8-a din cauza situaţiei materiale în care se află.
Care sunt soluţiile identificate de fundaţie pentru combaterea fenomenului de abandon şcolar şi randamentul scăzut al elevilor:
acces la programe de mentorat şi dezvoltare personală şi orientare vocaţională;
sprijin suplimentar pentru disciplinele la care se susţine Bacalaureatul şi Evaluarea Naţională;
oportunităţi de stagii de practică sau pentru voluntariat;
şedinţe de consiliere individuală psihologică
tabere de vară în care se desfăşoară activităţi de educaţie non-formală
sprijin financiar pentru acoperirea totală sau parţială a costurilor, precum şi donaţii materiale şi financiare
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 03.07.2024, 20:11)
solutiile propuse sa mai faca primarii parcuri langa si e de tren sali de sport in pustiu cu lacat pe ele… sa renoveze scoli a caror elevi scad pe capete yoy… iar pe profesori sa ii “amendeze” ca dau meditatii pe 50 -100 de lei la sate..
s c c r e t