PLASAMENTE ALTERNATIVE Autoportret de colecţionar

Autoportretul lui Spiru Vergulescu, vândut la Artmark, este emblematic. Mică, 25 pe 40 cm, ulei pe pânză, pictura îl reprezintă pe artist în tinereţe, dar suficient de matur pentru tonuri gri în păr şi expresie cel puţin gânditoare, totul într-o atmosferă veneţiană, cu tron şi mâneci largi, şi cu tabla de şah, învăluitoare. Degetele fine şi lungi poartă un inel, pe dreapta, şi o paletă, în mâna stângă. S-a vândut cu 300 de euro, preţul de pornire, sub estimarea minimă. Regăsim tabla de şah pe podeaua "Atelierului" închipuit, cu pictorul la şevalet şi muza sa, femeia vieţii sale, cu spatele, "privind" spre lagune şi larguri. Pictura a fost vândută cu o mie de euro. Două peisaje veneţiene de-a dreptul, cu artist şi muză în arhitectură, au avut destine diferite, unul s-a dat cu 450 de euro, altul deloc. Cu preţuri între 350 de euro şi 500 de euro sau deloc, au fost vândute picturi dintr-o dramatică serie de artă religioasă, cu scene din calvarul Răstignirii şi din lumina vieţii sale. Plin de dramatism este şi portretul pianistului Tudor Dumitrescu. Tânărul muzician, ucis de cutremurul din 1977, la 20 de ani neîmpliniţi, apare, în pictura lui Spiru Vergulescu, cu ochii închişi, cu mâna dreaptă căzută pe lângă corp şi stânga pe picior, într-o atitudine de sfârşit de concert, când aplauzele nu l-au scos încă pe muzician din lumea sa.

De acelaşi autor, în aceeaşi licitaţie, s-a dat "Singurătatea Cişmigiului", o lucrare care spune altceva şi ceva mai mult decât acest titlu, probabil de conjunctură. Punctul optic este înconjurat de podul din Cişmigiu şi chioşcul istoric, cu bunătăţuri. În prim-plan este chiar pictorul, cu un carnet de schiţe în mână, iar în faţa sa este Gunka, soţia sa, care îi pozează într-o elegantă atitudine de relaxare în frumoasa grădină publică a Marelui Ceşmegi al Bucureştiului. Este ilustraţia poveştii marelui pictor Spiru Vergulescu şi a frumoasei sale soţii, cea fără de vedere. Cei doi au scris una dintre cele mai frumoase poveşti de dragoste şi devotament din viaţa românească. Spiru Vergulescu a plecat de mic din Slatina natală la Bucureşti, unde a devenit pictor. Viaţa nu i-a fost uşoară, dar a devenit exemplară. În tinereţe a cunoscut-o pe Gunka, frumoasa bulgăroaică, care a venit la Bucureşti pentru studii de muzică dar şi pentru o sperată vindecare a ochilor. Destinul nu a vrut să îi lase lumina ochilor dar i l-a dat pe unul dintre cei mai buni, generoşi şi frumoşi artişti vizuali ai României. Spiru Vergulescu a pictat totul cu o simplitate sinceră şi o sensibilitate senină. Se spune că, astfel, Gunka putea să "vadă" pictura soţului său, pe care o povestea în detaliu.

Ar fi multe de spus despre pictorul Spiru Vergulescu şi, cu regret, trebuie să mă îndoiesc că vom mai avea timp să zăbovim asupra eternităţii şi măreţiei acestui artist. Ne-am amintit acum, la vânzarea la licitaţie a colecţiei dedicate exclusiv acestui artist. Pentru că, într-adevăr, Pompilia Dumitrescu a colecţionat numai pictură de Spiru Vergulescu şi am avut privilegiul să văd multe dintre lucrările de excepţie vândute la Artmark pe simeza colecţiei sale, câteva camere de bloc care adunau lumina lumii lui Spiru Vergulescu. Într-adevăr, numai pictură de Spiru Vergulescu, o colecţie de autor, alcătuită cu multă pasiune şi delicateţe. Pompilia Dumitrescu a fost ea însăşi un om de o rară eleganţă şi sensibilitate, un om care a iubit oamenii. Şi pictura lui Spiru Vergulescu, despre care am vorbit mult şi cu multă dragoste. Destinul a făcut să nu existe o ultimă întâlnire, Pompilia Dumitrescu a dispărut cu doi ani în urmă, am aflat doar că nu mai este. Faptul că am numărul său de telefon în agendă, că suntem încă prieteni pe Facebook, că nu am putut merge la licitaţie mă face să ignor tragica veste şi să mă gândesc la Pompilia Dumitrescu ca la un exemplu de colecţionar dedicat, din galeria celor mari, de la care vom avea întotdeauna de învăţat.

Pompilia Dumitrescu, colecţionar de artă, era chimist de profesie şi avea un respect deosebit pentru profesorul universitar de chimie Ionel Constantinescu, un uriaş iubitor şi colecţionar de artă, care a plecat dintre noi cu patru ani în urmă. Colecţiona artă din multe deosebite feluri, dar colecţiona şi amintiri cu minunaţii creatori de artă. S-a implicat mult în derularea vieţii artistice, cu sacrificii şi dăruire, multe evenimente i se datorează şi sper că mulţi artişti plastici bănuiesc măcar cât îi datorează.

Un mare artist şi prieten al profesorului Ionel Constantinescu a fost pictorul Constantin Piliuţă. A doua colecţie dedicată a cuprins pictură de Constantin Piliuţă, dar nu aş putea spune că am văzut-o pe simezele personale ale colecţionarului Ionel Constantinescu. Cel mai mare preţ a fost de 7,5 mii de euro, peste dublul estimării maxime, plătit pentru o lucrare cu flori în glastră pe fond alb. Un "Nud pe scaun" a plecat pentru 5 mii de euro iar un altul, întins pe dreapta, a obţinut 3,750 de mii. Un personaj de cârciumă, construit pe colţ de masă, cu o privire ce face parte din tezaurul scenelor de profil, a fost adjudecat cu 4,750 de mii de euro.

Să închidem discuţia despre doi pictori şi cei doi colecţionari, atât cât ştiu, adică puţin, foarte puţin, cu un alt autoportret, al lui Piliuţă, un tumult cromatic şi furtună de pensulaţie din care străbate privirea de tinereţe a pictorului. A fost vândut cu 2,5 mii de euro.

În acele vremuri, colecţionarii erau oameni care aveau în primul rând cultură şi rafinament, apoi şi ceva bani. Acum, cu bani, poţi cumpăra orice, inclusiv colecţii întregi, care nu îţi spun nimic, nu trezesc nimic în viaţa şi sentimentul tău, hrănesc doar fantasme arogante şi imagini. Colecţionarii adevăraţi se gândesc în primul rând la artă şi artişti, la emoţiile unei vieţi dăruite cu capacitatea de a aduna amintiri şi senzaţii din sala de expoziţii, dar şi din atelierele prietenilor artişti. Asta a fost filosofia vieţii colecţionarului Ionel Constantinescu, care ar fi împlinit 80 de ani în acest octombrie. Suntem mulţi cei care ne amintim gândul, fapta şi zâmbetul profesorului-colecţionar şi le vom evoca, aşa cum se întâmplă de fiecare dată când ne vedem, ne auzim şi descoperim că simezele merg mai departe. Suntem datori cu mărturii care dau lumină pasiunii pentru artă şi, mai ales, suntem cu toţii datori cu fapte pentru artă, astfel ca amintirile să mai fie posibile.