"Renault-Nissan" se aşteaptă, în 2007, la o creştere cu 5-10% a vânzărilor

N.I.
Ziarul BURSA #Companii #Auto / 24 ianuarie 2007

Renault-Nissan se aşteaptă, în 2007, la o creştere cu 5-10% a vânzărilor în România, în condiţiile în care, pentru 2006, estimează vânzări de 23.000 de unităţi şi o cifră de afaceri de 230 milioane euro, a declarat, directorul general Renault Nissan România, Nicolas Iancules­cu. "Ne gândim la o creştere cu 5-10% a vânzărilor în 2007, dar, în orice caz, vrem să menţinem vânzările şi cifra de afaceri cel puţin la nivelul din 2006", a adăugat Nicolas Ianculescu. Potrivit statisticilor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile din România (APIA), Renault a vândut anul trecut, în România, 23.500 de automobile, din care 21.395 au fost autoturisme, iar restul vehicule utilitare. Marca franceză a avut o cotă de 7,9% din piaţa auto, ocupând locul doi, după Dacia, care a terminat anul cu 36,3%. "Nu dispunem, încă, de rezultatele definitive pentru anul 2006, însă estimez că am vândut în jur de 23.000 de unităţi şi, luând în calcul un preţ mediu de 10.000 euro pe unitate, fără TVA, cifra de afaceri a Renault-Nissan, în România, pentru anul trecut, este de circa 230 milioane euro", a explicat Ianculescu. În vânzările Renault, gama Clio a ocupat primul loc, cu 13.243 de maşini vândute, urmată de gama Megane, cu 6.878 de maşini comercializate.

Incluzând şi vânzările Dacia, România este a şasea ţară ca cifră de vânzări pentru grupul Renault, care vinde peste un sfert dintre maşinile sale în Franţa (peste 650.000 de unităţi), urmată de Spania cu peste 200.000 de unităţi şi Germania, Marea Britanie şi Italia, cu pes­te 140.000 de automobile fiecare.

În România, vânzările cumulate ale Renault şi Dacia au atins anul trecut nivelul de 131.218 automobile, ceea ce le oferă acestor două mărci o cotă de aproape 45%.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb