Angela Merkel vrea să prelungească restricţiile în Germania până la 1 martie

J.P.
Internaţional / 10 februarie 2021

Angela Merkel vrea să prelungească restricţiile în Germania până la 1 martie

Cancelarul Angela Merkel a pledat marţi pentru prelungirea până cel puţin pe 1 martie a lockdown-ului parţial în vigoare în Germania în contextul pandemiei de COVID-19, au declarat pentru AFP surse apropiate partidului său, conform Agerpres.

În cadrul unei reuniuni a grupului parlamentar al formaţiunii sale Uniunea Creştin-Democrată (CDU), ea a avertizat împotriva unei relaxări prea timpurii a restricţiilor, care ar atrage riscul "ca numărul de infecţii să crească din nou foarte rapid", potrivit acestor surse.

O decizie urmează să fie luată miercuri cu prilejul unei întâlniri cu liderii landurilor.

Închiderea şcolilor, magazinelor, restaurantelor, locurilor de cultură şi de petrecere a timpului liber este în vigoare de la jumătatea lui decembrie şi chiar de la începutul lui noiembrie în unele zone. Aceste restricţii au permis scăderea curbei infectărilor în aceste ultime săptămâni, dar provoacă descurajare în rândul populaţiei şi nerăbdare în mediul economic.

"Nu avem nimic de câştigat dintr-o ieşire prematură din izolare", a spus Merkel la această reuniune a deputaţilor conservatori, potrivit surselor citate de AFP. Restricţiile sunt programate în acest stadiu să dureze până la 14 februarie.

Cancelarul german nu a exclus o redeschidere progresivă a anumitor sectoare începând de la 1 martie, prioritate urmând să aibă unităţile şcolare şi grădiniţele, magazinele şi saloanele de coafură, potrivit aceloraşi surse.

În condiţiile în care primul val de COVID-19 din primăvara lui 2020 a relansat-o politic pe Angela Merkel datorită impactului mai scăzut al epidemiei în Germania decât în ţările vecine, noul val din iarnă a lovit ţara mult mai puternic şi a alimentat criticile privind modul în care guvernul a gestionat pandemia cu câteva luni înainte de alegerile legislative.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9763
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7792
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2704
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8884
Gram de aur (XAU)Gram de aur422.7614

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb