FAŢĂ DE ACEEAŞI PERIOADĂ DIN 2015, Importurile de cartofi au crescut cu 45% în primele nouă luni ale anului trecut

Gabriel Tănase
Companii #Agro-alimentar / 22 ianuarie 2017

Importurile de cartofi au crescut cu 45% în primele nouă luni ale anului trecut

Ţara noastră a importat 120.830 de tone de cartofi proaspeţi şi refrigeraţi, în primele nouă luni din 2016, în creştere cu 45% faţă de perioada similară din 2015, potrivit balanţei comerciale cu produse agroalimentare în spaţiul intra şi extracomunitar.

Sumele cheltuite au depăşit 27,4 milioane de euro în perioada menţionată, în timp ce în primele nouă luni din 2015 acestea au fost de 2,4 ori mai mici, respectiv de 11,39 de milioane de euro, informează Agerpres. Pe de altă parte, exporturile de cartofi proaspeţi şi refrigeraţi au ajuns la 2.160 de tone după primele trei trimestre din 2016, fiind însă de aproape două ori mai mari decât în perioada similară din 2015 - 1.271,4 tone, încasările depăşind 540.252 de euro faţă de 170.401 de euro la finele lunii septembrie 2015.

Atât importurile cât şi exporturile au fost realizate în şi din ţările Uniunii Europene şi cele extracomunitare.

Potrivit datelor Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Regionale (MADR), în 2016 a fost obţinută o producţie de 2,056 milioane de tone de cartofi de toamnă, în scădere cu 21,6% faţă de 2015, când ţara noastră s-a situat pe locul trei după Polonia şi Germania din punct de vedere al suprafeţei cultivate şi pe locul cinci la producţie (după Germania, Franţa Polonia şi Regatul Unit) din cauza unui randament inferior.

Cetăţenii noştri consumă anual, în medie, 92 de kg/cartofi pe locuitor, situându-se pe locul 4 în Uniunea Europeană. Ţara este depăşită doar de Portugalia cu 126,9 kg/locuitor/an, Irlanda - 118,7 kg/locuitor/an şi Marea Britanie cu 112,4 kg/locuitor/an.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb