Inaugurarea noului stadion Naţional a coincis cu pierderea ultimelor şanse de calificare la turneul final al Campionatului European de anul viitor. Entuziasmul spectatorilor nu a avut acoperire pe terenul de joc, cele două echipe oferind un spectacol modest, la acest lucru contribuind şi suprafaţa de joc, o adevărată ruşine ...naţională. Dornici să nu strice sărbătoarea prilejuită de inaugurarea stadionului - mult beton, puţină culoare - tricolorii au uitat că un egal cu Franţa nu-i ajută cu nimic în complicata ecuaţie a calificării. Nu e mai puţin adevărat că jocul rezultatelor a fost mai prost decât jocul naţionalei noastre în aceste preliminarii. "Din păcate, aceasta este rezultatul, 0-0. Nu am putut învinge o echipă extrem de valoroasă, cu jucători foarte buni, dar eu i-am felicitat pe băieţi la final pentru că au făcut un meci excepţional din toate punctele de vedere şi cred că rezultatul este echitabil în cele din urmă. Din păcate, a bătut şi Bosnaia, deşi nu trebuia să ajungem să depindem şi de alte rezultate. În acest moment, calificarea este în proporţie de 90 la sută compromisă. Mai sunt două jocuri, poate se întâmplă ceva fericit în meciul Bosniei şi Luxemburgului. Jocul îmi dă speranţe că putem alcătui o echipă redutabilă în viitor. Cred că echipa a câştigat doi jucători în această dublă, Măţel şi Chiricheş. Nu eram nici eu pregătit ca Săpunaru să se accidenteze înaintea meciului. Atâtea accidentări nu am avut în toată cariera mea de antrenor. Am riscat în unele momente, dar pe acest teren nu puteai să ataci, pur şi simplu nu puteai", a declarat Victor Piţurcă după meci. Un lucru este cert după acest meci, avem tribune pentru spectatori dar încă nu avem un teren pe care să joace echipa naţională.
Clasament
1. Franţa 17 puncte (8 jocuri)
2. Bosnia-Herţegovina 16 puncte (8 jocuri)
3. România 12 puncte (8 jocuri)
4. Belarus 12 puncte (9 jocuri)
5. Albania 8 puncte (8 jocuri)
6. Luxemburg 4 puncte (9 jocuri).