Investiţiile franceze, unul dintre motoarele dezvoltării economiei noastre

George Marinescu
Ziarul BURSA #Companii / 4 iulie 2023

Investiţiile franceze, unul dintre motoarele dezvoltării economiei noastre

9,7 miliarde euro - valoarea investiţiilor franceze în 2022, în România Cele peste 4.000 de companii cu capital integral francez din ţara noastră numără peste 125.000 de angajaţi români

Modul în care Franţa şi-a susţinut industria naţională în crizele suprapuse din ultimii trei ani reprezintă un model de patriotism economic, a afirmat premierul Marcel Ciolacu, în cadrul Forumului de Afaceri Franco-Român "Împreună pentru Europa. Mai puternică, mai verde, mai sigură", organizat în aceste zile la Bucureşti de Camera Franceză de Comerţ şi Industrie în România (CCIFER).

"Nu putem obţine o creştere economică sustenabilă decât printr-un model bazat pe investiţii publice masive în infrastructură, energie şi industrie, în special cea agroalimentară. (...) Ambiţia noastră este să susţinem firmele mici şi mijlocii româneşti care să devină elemente solide în lanţurile valorice capabile să producă efecte de multiplicare economică la nivel regional. Ne dorim şi mai multe companii locale care să ajungă atât de performante încât să devină furnizori de prim rang pentru concerne precum Michelin, Dacia sau Carrefour. Însă folosind expertiza unor investitori de talia lui Engie sau Total care să ajute România să-şi diversifice şi multiplice proiectele în zone precum energiile regenerabile şi eficienţa energetică. Totodată, suntem decişi să jucăm curajos cartea digitalizării accelerate a marilor infrastructuri publice. Iar aici drumul corect este unul singur: să preluăm în mod organic din experienţa unor actori economici de talia Orange în telecomunicaţii sau Atos în IT, cu energia unor start-up-uri româneşti care au crescut impresionant în ultimii ani, companii precum FintechOS sau Druid.

Sunt deja nume sonore lansate de România în avanpostul mondial din zona noilor tehnologii şi mi se pare o eroare să nu profităm de acest potenţial uriaş", a declarat prim-ministrul Marcel Ciolacu.

Şeful Guvernului s-a referit şi la problema forţei de muncă, ce reprezintă o temă fierbinte atât pentru investitorii români, cât şi pentru cei străini. "Aud de la toţi investitorii străini sau români că sunt îngrijoraţi de problema resursei umane, ca să nu mai vorbesc de bătălia crâncenă pentru angajaţi supercalificaţi. Ştiu că deficitul de talente este o problemă în toate economiile europene, iar aici trebuie să recunosc rolul esenţial al marilor corporaţii franceze. Centre de excelenţă precum cel al Dacia Renault, şi nu numai, reprezintă piloni strategici de stabilitate pentru a păstra marile talente în ţara noastră! Pentru asta, mulţumesc investitorilor francezi cărora le garantez că actualul Guvern va contribui la un climat economic şi legislativ stabil şi predictibil", a adăugat premierul Marcel Ciolacu, care a mulţumit la finalul discursului său Franţei pentru sprijinul acordat ţării noastre în parcurgerea drumului de aderare la Organizaţia de Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), al cărei sediu este la Paris.

Olivier Becht, ministru delegat în cadrul Ministerului francez pentru Europa şi pentru Afacerile Externe, responsabil pentru Comerţ Exterior, Atractivitate şi prezenţa franceză pe plan internaţional, a arătat:

"Franţa este al treilea investitor străin în România, se află pe locul al IV-lea în privinţa investiţiilor din energie şi aproape şi-a dublat în ultimii ani numărul investiţiilor din România, ceea ce arată că nici războiul declanşat ilegal de Federaţia Rusă în Ucraina nu a împiedicat dinamica în creştere a relaţiilor comerciale franco-române. Astăzi avem peste 4.000 de companii cu capital integral francez în ţara dumneavoastră, întrfeprinderi în care lucrează peste 125.000 de angajaţi români. Avem o colaborare economică în creştere, mai ales în infrastructură, în energie, în domeniul cercetării-inovării, chiar şi în agricultură. Suntem interesaţi de dinamismul remarcabil al ecosistemului tehnic românesc, care a dus chiar la investiţii româneşti în Franţa, în acest domeniu. Toate acestea sunt rezultatele parteneriatului pe care îl construim împreună în jurul unei Europe mai puternice, mai reziliente, mai suverane şi mai verde".

Luca Niculescu, secretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, fost ambasador al ţării noastre la Paris, a subliniat încă o dată sprijinul pe care Franţa îl acordă României pentru aderarea la OCDE.

"Avem nevoie de această integrare pentru o lume mai justă, mai integrată, mai democrată, în interesul cetăţenilor săi. Cheia atractivităţii pentru investitori stă în aderarea la OCDE. Evenimentul de astăzi contribuie, prin vizibilitatea sa, la procesul de aderare. Avem garanţia că procesul de aderare a fiecărei ţări va fi în funcţie de propriile merite", a afirmat Luca Niculescu.

La rândul său, Julien Munch, preşedintele CCIFER, a afirmat că parteneriatul dintre oamenii de afaceri francezi şi omologii lor români, şi dintre companiile franceze şi instituţiile statului urmăreşte depăşirea crizelor actuale şi implementarea conceptelor privind economia verde, privind digitalizarea şi dezvoltarea cercetării-inovării, concepte lansate de actuala Comisie Europeană.

"În 2022, valoarea investiţiilor franceze în România a fost de 9,7 miliarde euro, ceea ce reprezintă aproape 10% din nivelul total al investiţiilor străine directe în această ţară. Valoarea schimburilor comerciale directe a crescut anul trecut cu peste 26,4%, ajungând la 277,4 miliarde euro. Investiţiile franceze au contribuit la dezvoltarea unor domenii strategice pentru România, precum energia, agricultura, industria automotive, industria agro-alimentară, aviaţia, finanţe şi bănci, digitalizare, telecomunicaţii, materiale de construcţii şi sănătate. Ceea ce căutăm este o viziune despre viitor. (...) În acest context, vă invităm, prin intermediul acestui Forum, să găsim oportunităţile de creştere pe care trebuie să le valorificăm pentru această Europă mai verde, mai puternică şi mai sigură. Uniunea Europeană este despre noi toţi, societăţile noastre, ţările noastre, companiile noastre, vieţile noastre în calitate de cetăţeni europeni. CCIFER vă propune astfel să răspundem provocărilor momentului cu pragmatism şi conştiinţă europeană. Întrucât transformă provocările în oportunităţi, companiile sunt actori esenţiali pentru dezvoltarea economică a unei ţări şi pentru prosperitatea cetăţenilor", a afirmat Julien Munch.

Forumul de Afaceri Franco-Român constituie pentru participanţi o ocazie de discuta deschis despre despre oportunităţile şi provocările existente atât în România, cât şi în Uniunea Europeană în domenii precum provocările climatice, tranziţia energetică, aderarea României la OCDE, atractivitatea ţării noastre pentru investitori străini, colaborarea franco-română pentru crearea de valoare adăugată în sectoare strategice în scopul consolidării suveranităţii economice a Europei, tranziţia digitală şi atragerea forţei de muncă calificată.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. prea mare "investitia /speculatia" raportat la numarul de angajati si la inpactul in pib local!

    daca scuturam "invstitiile" vedem rapid in ce instrumente si nise este. 

    trebuia sa spuneti si ce multiplu de miliarde inotarec "investitiile lor" din tara noastra! Pe romaneste de cat ne mulge... 

    s c c r e t  

    este in vestitie sau out vestitie?

    s c c r e t 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8284
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2980
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8939
Gram de aur (XAU)Gram de aur419.8038

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb