REVISTA PRESEI 10.08.2016

Willy Homner
Ziarul BURSA #Revista Presei / 10 august 2016

ADEVARUL

Rusia şi Turcia fac pace după negocieri secrete, în timp ce relaţiile cu Occidentul devin tot mai tensionate

După nouă luni de dispute diplomatice, negocieri secrete şi un puci eşuat, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a mers în capitala Rusiei imperiale pentru a face pace cu omologul său rus Vladimir Putin. Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a dat startul marţi, la Sankt Petersburg, unei "noi etape" în relaţiile sale cu omologul său rus Vladimir Putin, după nouă luni de dispute diplomatice, în timp ce relaţiile sale cu Occidentul devin tot mai tensionate. Marţi, în cadrul conferinţei de presă comune, Putin a anunţat reducerea în mod treptat a sancţiunilor economice impuse Turciei. Cei doi lideri au comunicat că şi-au propus să revină la ţinta de 100 de miliarde de dolari în schimburile comerciale turco-ruse, în vreme ce sancţiunile impuse împotriva importurilor de alimente din Turcia vor urma să fie ridicate până la sfârşitul acestui an.

Un român trebuie să lucreze 9 ani pentru a câştiga salariul anual al unui britanic

Un român lucrează 174 de zile pe an doar pentru a-şi plăti dările faţă de statului, conform unui studiu al Institutului Economic Molinari despre taxele pe care pe plătesc muncitorii din ţărie UE. Românii au printre cele mai mari taxe pe muncă din UE, în timp ce suntem pe penultimul loc în ceea ce priveşte salariul net. Acelaşi studiu relevă faptul că un român trebuie să lucreze 5 ani pentru a obţine salariul net anual al unui spaniol (20.603 euro) sau al unui italian (21.246 de euro), şase ani şi jumătate pentru a câştiga salariul net anual al unui german (27.839 de euro) şi mai bine de 9 ani pentru a câştigat salariul unui britanic (37.122 de euro). Pentru fiecare euro pe care un angajat din România îl primeşte, la finalul lunii angajatorul trebuie să plătească 1,76 de euro, se arată în studiu. Diferenţa de 0,76 de cenţi merge la asigurările sociale şi impozitul pe venit.

Politica non-combatului în PNL

Doi dintre liderii PNL Bucureşti au lansat un atac dur în care i-au criticat pe liberalii care în ultimii zece ani au făcut înţelegeri cu PSD la nivelul Capitalei. Cristian Buşoi şi Adriana Săftoiu nu au dat nume, însă surse politice susţin că printre cei vizaţi de afirmaţiile celor doi sunt Anca Boagiu şi Teodor Atanasiu, politicieni care de-a lungul timpului au avut influenţă în organizaţiile PDL şi PNL ale Capitalei. "Dacă cineva crede că noi am pierdut Bucureştiul doar pentru că s-au făcut greşeli în ultimele şase luni, eu cred că ne înşelăm. Greşelile din ultimele şase luni sigur contează, dar noi am făcut greşeli, cred, în ultimii 10 ani de zile pentru că PDL şi PNL au dat senzaţia că în anumite sectoare e imposibil, e invincibil Vanghelie, Piedone, Onţanu'", a declarat luni Adriana Săftoiu.

Produsele de post, doldora de E-uri

Produsele de post care se găsesc pe rafturile marilor magazine de la noi sunt pline cu aditivi alimentari care pot pune sănătatea consumatorilor în pericol, cei mai expuşi fiind copiii. Aşa arată cel mai recent studiu făcut de Asociaţia Pro Consumatori, care a analizat cu atenţie etichetele a 35 de produse vegetale aparţinând marilor producători. Concluzia lor a fost că produsele de post, considerate a fi sănătoase de către majoritatea celor care le consumă în această perioadă, conţin foarte multe chimicale, substanţe care, în timp, pot favoriza apariţia infarctului de miocard, a accidentului vascular cerebral sau a ADHD-ului, în cazul copiilor. "Nu mai este nimic sănătos în magazine, toate produsele sunt înţesate de arome şi de tot felul de aditivi alimentari", atrage atenţia profesorul Constantin Ionescu-Târgovişte de la Institutul de Diabet şi Boli Metabolice din Capitală.

Verdict în justiţia română după 16 ani

Una dintre cele mai ruşinoase privatizări a unei fabrici româneşti a fost tranşată după 16 ani de justiţia română, care s-a arătat neputincioasă în a-i trage la răspundere pe principalii vinovaţi. Doi cetăţeni de origine siriană Ammar şi Hasan Nanaa, acuzaţi că au pus pe chituci fabrica Terom din Iaşi - la momentul privatizării cel mai mare producător de fibre sintetice din România - au fost inculpaţi în acest dosar, judecat de Tribunalul Bucureşti. Doar unul dintre cei doi foşti proprietari ai Terom, Ammar Nanaa, a fost condamnat de judecătorii bucureşteni, care i-au aplicat o pedeapsă rezultantă de 11 ani şi jumătate de închisoare, la calculul acesteia fiind adăugată şi o altă condamnare pe care Ammar o avea din trecut. Mai multe infracţiuni din acest dosar, pe a cărui listă de inculpaţi se află în total 8 persoane, s-au prescris în cei 16 ani de anchetă sau judecată cât i-au trebuit justiţiei române pentru a da o primă sentinţă.

Mărturia unui angajat E.On: "România stă pe o bombă, iar pericolul de explozii uriaşe este permanent"

Ancheta exploziei blocului de la Iaşi, eveniment petrecut pe 1 august şi soldat cu moartea a două persoane, este în plină desfăşurarea, experţii de la INSEMEX Petroşani finalizând cercetările la faţa locului şi urmând să îşi prezinte concluziile procurorilor. Pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi este un dosar în care se fac cercetări pentru ucidere din culpă şi distrugere. Între timp, operatorul de gaz, E.ON, a pus la dispoziţie locuinţe locatarilor blocului care a explodat, precum şi un ajutor financiar de câte 3.000 de lei. Unul dintre angajaţii E.ON audiaţi în timpul procesului a precizat că "după privatizarea Electrica SA nu au fost bani suficienţi pentru a înlocui kilometrii de conductă al cărei termen de exploatare a expirat - obligaţie prevăzută în contractul de privatizare publicat în Monitorul Oficial - astfel încât «România stă pe o bombă», pericolul de explozii uriaşe fiind permanent."

Statul nu va mai autoriza construcţia de locuinţe cu suprafeţe sub limita legii

Adio cutii de chibrituri! Guvernul nu vrea să se mai construiască în România locuinţe mici, care nu respectă exigenţele minimale privind suprafeţele şi nivelul de dotare a încăperilor. Astfel, Executivul le va impune preşedinţilor de consilii judeţene şi primarilor, inclusiv primarului general al capitalei, să verifice, "înainte de eliberarea autorizaţiilor de construire pentru locuinţele noi", îndeplinirea standardelor de locuire (suprafaţă şi dotări), potrivit Profit.ro. Standardul de locuire conform Legii Locuinţei nr. 114/1996, valabil şi în prezent, prevede, de exemplu, că suprafaţa minimă utilă a unei garsoniere trebuie să fie de 37 de metri pătraţi, cu o cameră de zi de 18 mp şi o baie de cel puţin 4 mp. În cazul unui apartament cu două camere, pentru două persoane, suprafaţa utilă trebuie să fie de cel puţin 52 de mp, Iar pentru un apartament cu trei camere, pentru trei persoane, suprafaţa utilă trebuie să fie de minimum 66 de mp, camera de zi - 18 mp.

BANCHERUL

Cate pierderi a provocat băncilor legea privind darea in plată

Trei dintre cele mai mari bănci româneşti (BCR, BRD si Raiffeisen Bank) au înregistrat pierderi destul de reduse, in valoare de 90 de milioane de euro, in al doilea trimestru din acest an, după intrarea in vigoare a legii privind darea in plată, care a determinat aproape 4.000 de români sa predea băncilor cheile caselor pentru a scăpa de credit. Astfel, Raiffeisen Bank a constituit in trimestrul doi din acest an provizioane de risc in valoare de 43 milioane de euro din cauza aplicării legii 77/2016 privind darea in plata a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, au dezvăluit oficialii băncii-mama din Austria. Raiffeisen Bank este printre cele mai afectate bănci de legea dării in plată, întrucât are multe credite in franci elveţieni (CHF), o moneda care s-a depreciat cu peste 80% după izbucnirea crizei din 2008, determinând aproape dublarea ratelor la credite, fără ca băncile sa adopte măsuri decisive de uşurare a poverii clienţilor lor.

CURENTUL

Cioloş a numit lupul paznic la oi: Talpeş e în CONSILIUL GOVITHUB

Cu surle şi trâmbiţe a apărut lângă primul ministru un nou CONSILIU: GovITHub. La lansarea programului GovITHub, premierul Cioloş ne anunţa: "să desţelenim terenul şi să putem pune în momentul respectiv altceva în loc, o altfel de legislaţie, un altfel de concept al administraţiei (...) mai puţin birocratic, mult mai transparent, mult mai deschis, în aşa fel încât pe viitor să nu mai avem doar trei-patru firme de IT care să câştige toate licitaţiile din administraţia publică şi care, mai mult, să vină şi să construiască software-uri care nu sunt compatibile între ele. Deci, creăm aşa felii şi insule în administraţie, care nu comunică între ele", le-a transmis premierul Cioloş participanţilor la lansarea programului GovITHub. Dar, surpriză : cine face parte din noul CONSILIIU? Chiar Florin Talpeş de la firmele Softwin şi BITDEFENDER. Florin Talpeş este un campion al contractelor din bani publici. Prin urmare, prin numirea lui Talpeş în Consiliu, înţelegem că din cele 3-4 firme de IT va rămâne doar una, Softwin, sau vreun pui de-al ei?

Sindicalişti: SANITAS a ameninţat guvernul cu proteste "dacă se dau drepturile la medici"

Multă lume s-a întrebat de ce nu a decis Ministerul Sănătăţii plata gărzilor pentru medici la nivelul salariului din 2016 începând cu 01 august şi s-a ales data de 01 octombrie. Adevărul a ieşit la iveală printr-un comentariu al administratorului paginii oficiale "Solidaritatea Sanitară Medici" care a explicat că "rezolvarea era posibilă printr-o hotărâre de guvern, fiind doar o problemă de interpretare a legii. A fost însă decisivă ameninţarea pe care le-au făcut-o constant cei de la Sanitas cu proteste pe întreg sectorul dacă se dau drepturile la medici."Aşadar bogătanii care conduc de ani de zile SANITAS cu salarii enorme plătite de amărâţii de membri de sindicat au ajuns să ameninţe ministrul Sănătăţii dacă le dă drepturile medicilor? Acest şantaj are două motive: frica şi ura. Frica pentru că dacă asistenţii nu primesc şi ei plăţi majorate pentru turele suplimentare, îi zboară din fruntea sindicatului şi ura pentru că ei sunt nişte agramaţi, unii absolvenţi de licee agricole dar care au putere politică şi cărora nu le plac medicii care au zece-doisprezece ani de studii superioare.

CURIERUL NATIONAL

Feţe ascunse ale întâlnirii dintre Erdogan şi Putin

Întâlnirea de ieri - considerată de unii analişti drept "istorică" pentru configuraţia politică regională - a fost organizată într-un cadru ce spune mult despre semnificaţia ce-i este conferită inclusiv de Vladimir Putin. Găzduită în Palatul Konstantivski, situat la 15 km. de Sankt Petersburg, fosta capitală imperială, întâlnirea se vrea a fi, potrivit lui Erdogan, "o nouă etapă" în relaţiile ruso-turce, după luni de zile de dispute diplomatice legate de doborârea avionului rus la frontieră dintre Siria şi Turcia. Vizita la Sankt Petersburg este prima ieşire în afara graniţelor a lui Recep Erdogan după tentativa nereuşită de lovitură de stat din 15 iulie, urmată de un val de represiuni şi epurări fără precedent, aspru criticate în Occident.

Turiştii români evită Turcia şi aleg să meargă către alte destinaţii

Datele Paravion, cea mai mare agenţie de turism online din România, arată că în acest an au crescut cu 25% rezervările last minute, făcute cu o săptămână sau chiar cu câteva zile înainte de plecare, destinaţiile preferate fiind Grecia, Spania şi Portugalia. Evenimentele din ultimul an, din Turcia în special, dar şi din alte destinaţii turistice europene, i-au determinat pe unii turişti români să aştepte până în ultimul moment atunci când îşi aleg destinaţiile de vacanţă.

Tancuri din Transnistria au trecut Nistrul pe sub apă şi au simulat un atac

Tancuri din Transnistria au trecut Nistrul pe sub apă şi au simulat un atac împotriva "inamicului" de pe malul drept al râului, în cadrul unor exerciţii militare comune ale unităţilor Grupului Operativ de Trupe Ruse şi cele ale aşa-ziselor structuri de forţă de la Tiraspol, scrie Deutsche Welle. La exerciţiile militare a participat şi pretinsul premier transnistrean, Pavel Prokudin, care a declarat că "republica moldovenească nistreană" ar fi ameninţată militar de Republica Moldova şi de Ucraina. A urmat reacţia Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene. Diplomaţia de la Chişinău a apreciat exerciţiile militare din Transnistria cu implicarea unor "forţe militare străine aflate ilegal pe teritoriul Republicii Moldova" drept "sfidătoare şi inadmisibile".

Dosarul Loteria: Prejudiciul a depăşit un miliard de euro!

Fraudă-record în dosarul Loteria! Detaliile despre prejudiciu au venit din partea şefului cazinourilor, Sorin Constantinescu. Potrivit acestuia, prejudiciul din dosar ar depăşi un miliard de euro. Acesta arată cu degetul spre miniştrii de finanţe care au închis ochii şi au permis contracte pe şpăgi, arată B1 TV. Şeful cazinourilor, Sorin Constantinescu, a făcut un anunţ şocant în dosarul Loteria, atunci când a fost interogat în calitate de martor de către procurorii DNA. Anchetatorii verifică modul în care Loteria Română şi Ministerul de Finanţe au prelungit de-a lungul anilor contractul pentru întreţinerea sistemului informatic, semnat cu grupul de firme grecesc Intralot.

EVENIMENTUL ZILEI

Culmea mizeriei morale în România condusă de Instituţiile de forţă: cultivarea delatorului ca model!

Delaţiunea e un act în sine de mizerie morală. Nici un ideal, nici măcar cel al Luptei împotriva corupţiei nu-l justifică. O societate care cultivă denunţătorul în loc să-l dispreţuiască e o societate bolnavă din punct de vedere moral. Mai devreme sau mai tîrziu se va vedea acest lucru şi în cazul României conduse de instituţiile de forţă. Prin aparatul său de propagandă din presă, DNA cultivă Denunţătorul ca model de urmat. A face o delaţiune, a turna pe cineva la DNA e o datorie de onoare a oricărui cetăţean. Brusc, denunţătorul Olguţei Vasilescu a devenit Eroul Diviziei Presă a Poliţiei Prezidenţiale. Cazul Olguţei Vasilescu ne-a adus în prim-plan Denunţătorul care-şi trîmbiţează delaţiunea, care se mîndreşte cu ipostaza de delator, care vrea ca naţiunea să ştie că el toarnă şi că la o adică va mai face delaţiuni.

INCENDIU PUTERNIC la un depozit de la COMBINATUL OLTCHIM

Un incendiu puternic a izbucnit în noaptea de marţi spre miercuri, în jurul orei 23:20. Conform digi24.ro, un martor a declarat că a auzit mai multe explozii puternice în timpul incendiului. Flăcările au cuprins un depozit cu substanţe periculoase, iar pentru moment pompierii fac toate eforturile pentru a stinge incendiul. Purtătorul de cuvând al ISU Vâlcea, Octavian Fulger, a declarat că pentru moment nu ştie dacă există victime. La ora 23:20 de minute a fost primit primul apel la 112. Pompierii se luptă de o oră cu flăcările care ajung aproape la înălţimea furnalelor. La intervenţia din zona depozitului de 400 de metri pătraţi participă şi angajaţi ai serviciul privat al Oltchim.

Lucian Croitoru, BNR: "Dacă mersul înainte nu va mai fi posibil, marea masă se va transforma într-o mulţime psihologică ce va acţiona brutal"

"Am avertizat de mult că populismul, adică "atitudine social-politică, adesea conjuncturală sau demagogică, urmărind câştigarea simpatiei populare" (Dex), va dărâma societatea noastră cât de cât democratică prin înlăturarea argumentului din discursul public. România a înaintat mult pe acest drum", scrie Lucian Croitoru într-un text de opinie publicat pe site-ul opiniibnr.ro. "Oricare ar fi dimensiunea salariilor sau a veniturilor la BNR, ele sunt conform LEGII. Iar LEGEA e suficient de înţeleaptă pentru a înţelege că în BNR este nevoie de competenţa echivalentă cu cea existentă la nivel mondial, care nu se poate obţine fără venituri adecvate. Mâine se vor folosi aberaţii pentru a ataca alte instituţii, după cum va dicta logica populismului. Propovăduirea dispreţului faţă de argument pe care o face populismul televizat va submina, treptat, toate instituţiile democraţiei", mai scrie consilierul Guvernatorului BNR.

Valeriu Steriu, preşedinte la PMP Bucureşti

Fostul preşedinte al UNPR, Valeriu Steriu, a fost ales preşedinte al organizaţiei PMP din Bucureşti, afirmă surse din acest partid. Steriu este şi preşedinte executiv al PMP. Robert Turcescu a rămas vicepreşedinte şi coordonator al organizaţiilor din Bucureşti şi Ilfov. În iunie, el fusese desemnat preşedinte interimar la PMP-Bucureşti. În plus, un fost lider al UNPR din sectorul 2, Cezar Soare, a preluat organizaţia PMP din sectorul 2. Tot ca urmare a fuziunii dintre PMP şi UNPR, Constantin Tomescu, viceprimar al sectorului şase, a preluat organizaţia PMP din acest sector. Şi Tomescu provine din UNPR. Potrivit surselor din PMP, instalarea în funcţii de conducere a politicienilor din UNPR a provocat discuţii tensionate în formaţiunea condusă de Traian Băsescu.

JURNALUL NATIONAL

GREVĂ la METROU, miercuri, în Capitală!

Greva de avertisment va avea loc, miercuri, 10 august, între orele 10.00 şi 12.00. Sindicaliştii sunt nemulţumiţi de creşterea salarială preconizată pentru perioada 2016-2017, ei cerând cel puţin 8%, în timp ce administraţia societăţii oferă doar 1%, scrie antena3.ro. "Greva va afecta considerabil circulaţia trenurilor de metrou", se arată în comunicatul sindicatului, semnat de Marian Artimon, secretarul USLM. "În aceste condiţii, după ce au fost parcurse toate etapele prevăzute de Lege, salariaţii au hotărât declanşarea grevei de avertisment în data de 10.08.2016, greva ce va precede cu cel puţin două zile greva propriu-zisă pe termen nelimitat. Noul ministru a fost informat detaliat, dar nu s-a întreprins nimic pentru evitarea declanşării grevei, astfel ca cei 700.000 de călători care folosesc zilnic metroul să nu fie afectaţi", se arată într-un comunicat.

Vâlcea: Criză de ciobani în comune din judeţ cu tradiţie în păstorit

Comunele Vaideeni, Câineni, Boişoara, Mălaia şi Perişani din judeţul Vâlcea, unde tradiţia păstoritului are peste 2000 de ani, sunt cele mai afectate de lipsa ciobanilor, susţin reprezentanţii administraţiilor locale. "De multe ori oile nu pleacă în transhumanţă, sunt proprietari de ovine care caută păstori şi nu găsesc. La Vaideeni este chiar o criză de ciobani de meserie. Dar nu le place munca, se preferă să se stea pe ajutor social şi aşa ţara are criză de croitori, lăcătuşi, sudori. Ciobănitul nu e o excepţie de la regulă", spune primarul comunei Vaideeni, Danile Băluţă. Conform acestuia, ciobanii care încă lucrează în Vaideeni sunt persoane de peste 50 de ani şi, în ultimii ani, din cauza crizei păstorilor, de cele mai multe ori oile nu au mai plecat în transhumanţă. Situaţia este similară şi la Mălaia, Câineni sau Boişoara, comune unde ciobănitul înseamnă circa 50% din economia locală.

Economia şi-a atins limitele. Stimularea cererii creează job-uri în străinătate

Şeful BNR, Mugur Isărescu, a prezentat ieri cauzele pentru care inflaţia rămâne în teritoriu negativ, deşi consumul a crescut cu 20% şi salariile cu 10%. Acesta a dorit să explice " adevăratele probleme" celor care critică Banca Naţională pentru că a ratat ţinta de inflaţie. "Nu găsiţi în statutul BNR o ţintă de inflaţie. Nu găsiţi!!! Noi avem stabilitatea preţurilor", a subliniat guvernatorul. Inflaţia la finalul acestui an va fi de minus 0,4% , potrivit estimărilor prezentate, ieri, la Banca Naţională. Prognoza este cu un punct procentual sub cea anunţată în luna mai a acestui an, de 0,6%, tot de BNR. Isărescu apără estimările Băncii Centrale şi spune că nu se pot controla o serie de factori care influenţează inflaţia. "Dacă noi stimulăm cererea, inclusiv prin reducere de dobândă, sau prin alte metode de stimulare a cererii, nu vom crea locuri de muncă decât în străinătate. Nu vom stimula economia internă, pentru că ea oricum este suprasaturată" Mugur Isărescu, guvernator BNR

NATIONAL

România, încercuită militar!

Informaţii de ultima oră intrate in posesia National arată că serviciile militare sunt mai mult decât îngrijorate de faptul că, pur si simplu, România a fost înconjurată militar! Practic, din acest moment putem fi puşi oricând pe "tava" Moscovei, asta in timp ce ultimele noastre speranţe se leagă de onorarea promisiunilor de către americani. Aceiaşi americani care însă, in ciuda ameninţărilor tot mai vădite la adresa tarii noastre, se mulţumesc doar să se "joace" virtual de-a războiul pe la poligonul din Cincu, fără a disloca trupe terestre suplimentare pe teritoriul tarii noastre. Însă cea mai recenta veste este si cea mai îngrijorătoare. Deoarece Serbia, cel mai de nădejde vecin al nostru, a anunţat acum câteva ore că, deşi este stat partener al NATO, va desfăşura ample operaţiuni militare comune cu armata rusa. Aşa că, de urgenta, vor efectua exerciţii împreună cu militari din Belarus si Federaţia Rusa, urmând ca aviaţia militara sârbă sa fie antrenată si consiliata de către cea rusa!

Rusia acuză SUA de dopaj... cu ventuze

Pedepsiţi de Agenţia Mondială Antidoping pentru consum excesiv de meldonium, ruşii reacţionează acum in chestiunea petelor de pe trupurile sportivilor americani. La Rio, inclusiv supercampionul Michael Phelps a apărut cu pete mari, roşiatice pe corp. Misterul a fost elucidat imediat de USA Today: este vorba despre o terapie cu ventuze, care datează încă din antichitate, fiind întâlnita inclusiv in cultura populara românească. Tratamentul consta in aplicarea pe piele a unor "ventuze" din sticla. Încălzite in prealabil, in zona se formează o umflătură care stimulează fluxul sanguin si de energie. Rusii n-au halit povestea cu terapie si acuză că, de fapt, americanii se dopează cu aceste ventuze, care dau acelaşi efect ca meldoniumul pentru care le-au fost pedepsiţi atleţii

PUTEREA

"Ţarul" şi "Sultanul", aliaţi contra Vestului. Pacea de la Sankt Petersburg, după nouă luni de relaţii tensionate

Prima vizită externă pe care preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a făcut-o după tentativa de puci împotriva sa din 15 iulie, a fost în Rusia, la Sankt-Petersburg, unde s-a văzut cu omologul său rus Valdimir Putin. Nouă luni de criză în relaţiile bilaterale s-au scurs de când, în noiembrie trecut, un avion de vânătoare rusesc a fost doborât de aparate ale forţelor aeriene turce. A fost o întâlnire întru reconciliere, după cum au susţinut ambii şefi de stat. "Această vizită, care are loc în pofida situaţiei politice interne foarte complicate din Turcia, arată că noi toţi dorim restabilirea dialogului şi a relaţiilor, în interesul poporului rus şi al celui turc", a declarat Putin, după ce i-a strâns mâna omologului său turc, la Sankt Petersburg. La rândul său, preşedintele Turciei a fost foarte afabil la conferinţa de presă de după întâlnire: "Dragul meu prieten dl preşedinte şi eu avem o poziţie comună, ceea ce demonstrează că avem voinţa de a arăta restului lumii că vom acţiona ca nişte ţări prietene."

Sporurile şi primele, umflă salariile la Metrorex

Greva de două ore anunţată la metrou pentru miercuri, 10 august 2016, a produs revoltă în rândurile bucureştenilor. Pentru a le atenua supărarea, Metrorex a transmis un comunicat, în care se spune că în grevă de avertisment vor intra salariaţii firmei care asigură mentenanţa trenurilor de metrou, SC Alstom Transport SA, nu salariaţii de la Metrorex. Aceştia cereau majorări salariale între 5 şi 8%, iar Ministerul Transporturilor oferea doar 1%. Cât de justificate sunt cererile sindicale, cititorii pot judeca singuri. Ca toţi bugetarii care se respectă, sindicaliştii de la Metrorex au ştiut să-şi menţină multe beneficii în contractul colectiv de muncă, demne de anii '90. Cei 4.180 de angajaţi sunt plătiţi suplimentar pentru orele de noapte, respectiv pentru lucrul între orele 22:00-6:00, pentru zilele de sărbători legale sau pentru cele de week end. De asemenea, orele suplimentare sunt plătite dublu, iar la pensionare, angajaţii primesc indemnizaţii egale cu 1,5 salarii de bază.

Alimentele aproape expirate trebuie donate

Alimentele care se apropie de data expirării ar putea fi donate, în loc să fie distruse. Un senator a iniţiat un proiect de lege care îi obligă pe agenţii economici să ofere mâncarea persoanelor nevoiaşe. "România ar fi trebuit să fie printre primele ţări care să salute această decizie în sensul că alimentele care se apropie de pragul de expirare al valabilităţii, la fel ca şi alţi producători de alimente, nu doar supermarketuri sau distribuitori, să doneze aceste produse într-un sistem legal către potenţiali beneficiari", a declarat Petru Movilă, senator PMP. Potrivit proiectului de lege, produsele care mai au 7 zile până la expirare se vor vinde la jumătate de preţ, iar cu cât se apropie data limită, preţul va fi redus cu 80%. Biroul de statistică al Uniunii Europene estimează că, anual, românii aruncă la gunoi 2,2 milioane de tone de alimente.

ROMANIA LIBERA

UE anchetează exporturi de armament ale unor ţări est-europene, inclusiv din România, în Siria

UE anchetează informaţii despre exporturi de armament ale unor ţări est-europene, inclusiv ale României, în Siria, informează marţi Mediafax. Departamentul UE pentru Afaceri Externe a iniţiat o investigaţie pe baza informaţiilor conform cărora ţări est-europene, inclusiv România, ar exporta armament spre state din Orientul Mijlociu care alimentează părţile beligerante, inclusiv grupuri teroriste, din Siria şi Yemen, afirmă surse europene. Ţări est-europene, inclusiv România, au aprobat vânzări de armament de peste un miliard de euro, în ultimii patru ani, spre ţări din Orientul Mijlociu care alimentează cu arme grupări implicate în războiul civil din Siria, inclusiv reţeaua SI, arată un raport elaborat de organizaţiile BIRN şi OCCRP publicat la sfârşitul lunii iulie.

PUTIN îi spune lui ERDOGAN că relansarea colaborării Rusia - Turcia va fi dificilă

Rusia va elimina pas cu pas sancţiunile împotriva Turciei, însă prioritatea este ca relaţiile bilaterale dintre cele două ţări să ajungă la nivelul de dinaintea crizei diplomatice izbucnite în urmă cu nouă luni, a declarat marţi preşedintele rus Vladimir Putin după întrevederea cu omologul său turc Recep Tayyip Erdogan la Sankt Petersburg, relatează Reuters şi AFP citate de Agerpres. Totodată, Putin a afirmat că discuţiile pe care le-a avut cu Erdogan vor avea o influenţă importantă asupra viitorului relaţiilor ruso-turce. Preşedintele rus a subliniat că se aşteaptă la "o muncă dificilă pentru revigorarea cooperării economice" cu Turcia. Având în vedere scăderea bruscă a schimburilor comerciale dintre cele două ţări în ultimele luni, "tendinţa este foarte tristă. Avem o muncă dificilă de făcut pentru a revigora cooperarea economică şi comercială", a afirmat Putin în cadrul unei conferinţe de presă comune cu Erdogan.

ZIARUL FINANCIAR

Cea mai rapidă revoluţie din economie: În trei ani, toată România va avea un smartphone

Piaţa de smartphone-uri se îndreaptă spre 4,2 milioane de unităţi în 2016, plus 20% faţă de anul trecut. În acest ritm, în circa 3 ani, fiecare român va avea un smartphone. Vânzările de smartphone-uri au înregistrat un avans de 20% în primul semestru al anului, ajungând la 1,5 milioane de unităţi, cât în tot anul 2013. Gradul de penetrare al smartphone-urilor în rândul populaţiei se situează în prezent la 50%, ceea ce înseamnă că aproximativ 10 milioane de români utilizează un telefon mobil inteligent. În condiţiile în care ritmul actual de creştere se va menţine, rata de penetrare a smartphone-urilor va ajunge la 100% în România până în 2020.

România lipseşte de pe harta exportului de sucuri şi ape

Exporturile de băuturi răcoritoare şi ape îmbuteliate (in­clusiv minerale) au ajuns anul trecut la 58 milioane de euro, în creştere cu 45% faţă de anul 2008, însă România lipseşte de pe harta celor mai mari exportatori de sucuri şi ape minerale în condiţiile în care nici 5% din produsele fabricilor locale pleacă la export, arată o analiză a ZF făcută pe baza datelor de la INS şi Ministerul de Finanţe. În România sunt peste 400 de firme care îmbute­lia­ză băuturi non alcoolice şi fac afaceri de 5,5 miliarde de lei (1,2 mld. euro), dar dintre acestea doar Coca-Cola HBC România şi Tymbark Maspex apar în topul celor mai mari 1.000 de exportatori. Aceste două companii rea­lizează pes­te 70% din exportul de bău­turi, conform calculelor ZF. Coca-Cola HBC România, cel mai mare producător local de băuturi răcoritoare, a livrat anul trecut pe pieţele externe produse în valoare de 161 milioane de lei (36 mil. euro), conform informaţiilor furnizate anterior de companie.

Cum este sistemul de salarizare din BNR

Mugur Tolici, directorul de HR al Băncii Naţionale, spune că în BNR salariul de bază este referinţa atunci când se discută despre sistemul de salarizare al instituţiei, iar pe lângă acest nivel de încadrare poate exista un bonus de performanţă care nu depăşeşte valoarea unui salariu lunar de bază. Conducerea nu poate lua acest bonus. Directorul de HR al BNR spune că boardul BNR - guvernatorul, cei trei viceguvernatori şi cei cinci membri neexecutivi - îşi va publica veniturile obţinute în cadrul băncii, care până acum, conform unei decizii interne a băncii, erau confidenţiale. Tolici precizează că mai sunt discuţii legate de nivelul până la care va exista această transparenţă, iar la şedinţa de la finalul acestei luni se va clarifica dacă se vor publica şi salariile directorilor din cadrul băncii (7,4% din angajaţii băncii, adică 140 de persoane, au funcţii de conducere).

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb