Fosta şefă a ANRP Crinuţa Dumitrean rămâne în arest în dosarul în care este cercetată alături de fosta şefă a DIICOT Alina Bica, doi deputaţi şi alte persoane pentru acordarea unei despăgubiri pentru un teren supraevaluat cu 62 de milioane de euro, a hotărât instanţa supremă, potrivit surselor din presă.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a respins contestaţia fostei şefe a ANRP la măsura preventivă, decizia fiind definitivă.
De asemenea, instanţa supremă a respins contestaţia Oanei Vasilescu, fost vicepreşedinte al ANRP, care va rămâne sub control judiciar.
Pe 25 noiembrie instanţa supremă a decis arestarea Crinuţei Dumitrean, în timp ce Oana Vasilescu a fost plasată sub control judiciar.
Dumitrean şi Vasilescu sunt acuzate de abuz în serviciu, după ce au făcut parte din Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din ANRP, care, în 2011, a acordat o despăgubire de 377.282.300 de lei pentru un teren din Capitală supraevaluat cu 263.327.559 lei (echivalentul a 62.548.113 euro).
Tot de abuz în serviciu sunt acuzaţi şi ceilalţi foşti membri ai comisiei: fosta şefă a DIICOT Alina Bica, Lăcrămioara Alexandru, Dragoş Bogdan, fost vicepreşedinte al ANAF, toţi fiind arestaţi preventiv, deputatul PDL Florin Cătălin Teodorescu şi Sergiu Diacomatu, fost membru PMP, numit în ianuarie preşedintele PNL Sector 1, în cazul cărora procurorii anticorupţie au dispus măsura controlului judiciar şi deputatul UDMR Marko Attila.
Camera Deputaţilor a încuviinţat, miercuri, arestarea preventivă a deputatului UDMR Marko Attila. Acesta a fost citat joi la DNA, însă nu s-a prezentat întrucât este plecat din ţară. Avocatul lui Marko Attila a declarat că deputatul este în capitala Ungariei, precizând că nu poate să spună când se va întoarce în România.
Procurorii au cerut aviz şi pentru arestarea preventivă a deputatului Cătălin Teodorescu, însă solicitarea nu a întrunit numărul de voturi pentru aprobare. Teodorescu a fost pus, miercuri, sub control judiciar de către procurorii DNA şi are interdicţie de a părăsi ţara.
Cel care a evaluat terenul de 13 hectare din zona Plumbuita, supraevaluat cu peste 62 de milioane de euro, expertul evaluator Emil Nuţiu, a fost şi el arestat preventiv.
Omul de afaceri Gheorghe Stelian, beneficiar al despăgubirii pentru terenul supraevaluat, este cercetat sub control judiciar.
Anchetatorii susţin că, în 15 martie 2011, Crinuţa Dumitrean şi membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor - Sergiu Ionuţ Diacomatu, Cătălin Florin Teodorescu, Remus Baciu, Marko Attila, Alina Bica, Oana Vasilescu, Dragoş Bogdan şi Lăcrămioara Alexandru - au aprobat în unanimitate raportul întocmit de societatea de evaluare desemnată, SC Business Evaluator SRL, reprezentată prin evaluator Emil Nuţiu, privind soluţionarea dosarului de despăgubire al lui Gheorghe Stelian, pentru un teren agricol de 13 hectare din zona Plumbuita, în Sectorul 2 al Capitalei, a cărui valoare a fost supraevaluată cu peste 62 de milioane de euro.
Gheorghe Stelian, susţin anchetatorii, ar fi împărţit cu alţi trei oameni de afaceri prejudiciul în urma despăgubirii plătite pentru terenul supraevaluat, respectiv cei 62 de milioane de euro.