• Violenţele continuă
• SUA anunţă că ia în calcul să reanalizeze ajutorul militar acordat Egiptului
Guvernul egiptean a demisionat, ieri, după ce, în noaptea de vineri spre sâmbătă, preşedintele Hosni Mubarak a solicitat Cabinetului să-şi depună mandatul, ca răspuns la protestele violente din întreaga ţară.
Mubarak a anunţat, totodată, că Egiptul va continua reformele politice, economice şi sociale şi a cerut manifestanţilor să înceteze protestele şi să nu mai distrugă bunurile publice.
Conform unor surse oficiale, ieşirea în public a preşedintelui egiptean în noaptea de vineri spre sâmbătă, vine în contextul în care vineri a fost cea mai sângeroasă zi de la declanşarea revoltei populare: 38 de protestatari şi-au pierdut viaţa, potrivit Ministerului Sănătăţii egiptean.
Per total, de la declanşarea manifestaţiilor din întreaga ţară, de marţi şi până în prezent, circa 50 de persoane şi-au pierdut viaţa şi alte sute au fost rănite. Violenţele au continuat şi ieri; mii de manifestanţi s-au adunat în centrul capitalei Cairo, piaţa centrală fiind înconjurată de armată. Potrivit agenţiilor de presă străine, serviciile de telefonie şi interne au fost parţial restabilite, după ce vineri acestea fuseseră întrerupte de autorităţi pentru a bloca mijloacele de comunicare ale protestanţilor.
Unul dintre cei mai importanţi lideri ai opoziţiei, Mohamed ElBaradei, a susţinut însă că demisia guvernului nu este suficientă şi că preşedintele Hosni Mubarak - în funcţie de 30 de ani - trebuie să demisioneze.
ElBaradei s-a arătat dezamăgit de mesajul SUA adresat Egiptului, conform căruia autorităţile de la Casa Albă intenţionează să reanalizeze, în funcţie de turnura evenimentelor, ajutorul militar acordat Egiptului. Totodată, preşedintele UE Herman Von Rompuy a solicitat încetarea ostilităţilor.
• MAE român recomandă evitarea deplasărilor în Egipt
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a recomandat, ieri, cetăţenilor români să evite deplasările care nu sunt necesare în Egipt.
Potrivit unui comunicat al MAE, în oraşele egiptene au loc demonstraţii stradale care s-au soldat cu victime în rândul forţelor de ordine şi civililor. Reprezentanţii MAE au precizat: "Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor care se află deja în Egipt sau care în pofida alertei de călătorie doresc să se deplaseze în această ţară, să se adreseze Ambasadei României la Cairo şi să îşi anunţe prezenţa în regiune, comunicând coordonatele personale pentru a putea fi contactaţi în situaţii de urgenţă.
Atenţionăm cetăţenii români, care ignoră avertismentele MAE şi se deplasează în zone de risc, că o fac pe propria răspundere şi vor suporta consecinţele unor astfel de călătorii, având în vedere că posibilităţile de intervenţie ale misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare de carieră în astfel de zone sunt reduse".