IBM susţine utilizarea tehnologiilor open source în mediul universitar din România

C.P.
Ziarul BURSA #Companii #IT / 30 septembrie 2008

Aflat la cea de a patra ediţie, Concursul Naţional Studenţesc "Best Linux Application", iniţiat în anul 2005 de IBM România şi Centrul de Competenţă IBM Linux din Bucureşti, are ca scop promovarea utilizării sistemului de operare Linux în rândul studenţilor precum şi rezolvarea unor probleme ale comunităţii Linux. Studenţilor li se propune să aducă îmbunătăţiri sistemului de operare Linux, să dezvolte aplicaţii inovative, sau chiar să îmbunătăţească performanţele şi gradul de utilizare al unei aplicaţii deja existente, aducându-şi astfel contribuţia la proiectele comunităţii open source.

Ştefan Bucur, student al Facultăţii de Automatică şi Calculatoare, Universitatea Politehnică din Bucureşti s-a clasat pe primul loc în Concursul Naţional Studenţesc "Best Linux Application 2008". Pe locurile doi şi trei s-au clasat Tătăroiu Răzvan, student al Facultăţii de Automatică şi Calculatoare, Universitatea Politehnică din Bucureşti, respectiv Cristian Măgheruşan, student al Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca. Ioan Alexandru Eftimie, student al Facultăţii de Automatică şi Calculatoare, Universitatea Politehnică Bucureşti a obţinut menţiune

Pentru a putea participa, studenţii trebuie să fie înmatriculaţi la o universitate sau colegiu acreditate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Concursul "Best Linux Application" este organizat în două etape:

Etapa 1. Înregistrarea concurentului şi predarea descrierii viitorului proiect: înscrierea în concurs, prin trimiterea descrierii obiectivelor, tehnologiilor open source utilizate, rezultatelor preconizate şi contribuţiilor aduse proiectului.

Etapa 2. Implementarea proiectului şi predarea codurilor sursă: prezentarea proiectului sub formă de cod sursă şi evaluarea finală.

Pentru a participa la concurs, fiecare student trebuie să propună o aplicaţie open source, căreia să îi descrie obiectivele, metodologia, contribuţiile originale şi rezultatele preconizate, iar în final să predea codurile sursă ale proiectului, spre evaluare. Lucrarea trebuie să fie individuală, aprecierea sa vizând aspectele inovative propuse de student.

Pentru ediţia 2008 a concursului "Best Linux Application" studenţii au fost îndrumaţi să realizeze aplicaţii practice pentru: utilizarea tehnologiilor open source ca suport al procesului educaţional, optimizarea utilizării resurselor sistemului, gestionarea avansată a resurselor hardware ale sistemului (virtualizare).

Concursul "Best Linux Application" încurajează utilizarea Linux în aplicaţii embedded, prin dezvoltări de versiuni adresate unor configuraţii hardware specifice (ca de exemplu tehnologia emergentă multicore Cell).

Proiectele câştigătoare de anul acesta sunt: "Încărcarea dinamică de module ELF pentru SYSLINUX" (locul întâi), "Wireless Sensor Network Gateway" (locul doi) şi "All Virtual All the Time (AVATT)" (locul trei).

Câştigătorii concursului au fost desemnaţi de către un juriu format din specialişti din cadrul IBM România, IBM Linux Competence Center şi din profesori ai universităţilor tehnice din România.

Premiile acordate constau în burse de susţinere a studiilor pentru ocupanţii primelor 3 locuri. Menţiunea oferită în cadrul concursului constă în facilitarea participării în anul universitar 2008-2009 la cel mai important eveniment studenţesc european organizat anual de IBM University Relations EMEA: "Best Student Recognition Event" manifestare la care România are, începând din anul 2005, un număr de trei locuri invitate.

În cele patru ediţii ale concursului, au participat studenţi de la cele mai importante universităţi tehnice din ţară: Universitatea Politehnică din Bucureşti, Universitatea "Transilvania" din Braşov, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea Politehnică din Timişoara, Universitatea "Gheorghe Asachi" din Iaşi, Universitatea din Craiova, Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu, Universitatea "Ştefan cel Mare"din Suceava.

"Parteneriatul cu mediul academic reprezintă o prioritate pentru IBM, care susţine universităţile din România după modelul inovării globale - deschis, colaborativ şi multidisciplinar. Concursul Naţional Studenţesc "Best Linux Application" confirmă acest lucru, el susţinând proiectele comunităţii open source care nu se limitează la sistemul de operare Linux, ci are drept scop accelerarea adoptării standardelor deschise şi extinderea liniilor de produse şi tehnologii software existente. Suntem convinşi că Iniţiativa Academică promovată de IBM în rândul universităţilor din România va contribui la susţinerea inovaţiei în învăţământul superior şi, în acelaşi timp, la înalta calificare a resurselor umane necesare unei economii competitive şi performante", a declarat Mihai Tudor, Country General Manager, IBM România.

IBM România şi Centrul de Competenţă Linux promovează - prin intermediul concursului naţional studenţesc "Best Linux Application" - noua revoluţie în IT. Comunitatea Open Source care s-a dezvoltat odată cu sistemul de operare Linux, Firefox, grid computing şi alte domenii tehnologice, reprezintă un model de inovare colaborativ la nivel global. Prin organizarea concursului naţional studenţesc "Best Linux Application" IBM şi Centrul de Competenţă Linux contribuie la implicarea activă a universităţilor din România la dezvoltarea comunităţii Open Source.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb