VLAD VOICULESCU: "Nu de puţine ori datele pe care se bazau deciziile erau greşite"

S.B.
Politică / 18 aprilie 2021

"Nu de puţine ori datele pe care se bazau deciziile erau greşite"

Fostul ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu afirmă că pandemia trebuie gestionată în sfata sistemului medical, dar, de multe ori, datele pe care se bazau deciziile erau greşite, informează news.ro.

"Cu stupoare ne-am dat seama aproape în fiecare săptămână că ceva este greşit", a afirmat, duminică, Vlad Voiculescu, precizând că "fie indicatorii au fost mermeliţi în anumită perioadă ca să dea mai bine", fie decesele nu par a fi raportate corect.

"Ministerul Sănătăţii nu gestionează singur pandemia (...) pandemia trebuie gesitonată în afara Ministerului. Ministerul Sănătăţii, sau sistemul sanitar gestionează ceea ce nu s-a gestionat înainte. Trage ponoasele. Este ultimul tampon înainte de zid, care încearcă să fie cât de cât eficient", a declarat, duminică, la Pro TV PLUS, Vlad Voiculescu.

Fostul ministru al Sănătăţii susţine că de multe ori datele pe care s-au bazat deciziile erau greşite.

"Nu de puţine ori, fie printr-o muncă neglijentă, fie prin metodologii proaste, datele pe care se bazau deciziile erau greşite. Cu stupoare ne-am dat seama aproape în fiecare săptămână că ceva este greşit: fie că indicatorii erau greşiţi, au fost mermeliţi în anumită perioadă ca să dea mai bine, fie mai târziu am văzut că inclusiv numărul de decese nu pare să fie raportat corect. Lucrurile astea trebuie reparate şi trebuie să fie reparate rapid", a mai declarat Voiculescu.

Acesta consideră că "există o datorie dincolo de noi să ne bazăm deciziile pe date reale".

"Am indicaţii destul de clare că anumite cifre nu stau în picioare şi trebuie verificate. Cel mai probabil, chiar numărul deceselor în spitale este mai mare decât cele raportate", a mai declarat Voiculescu.

Opinia Cititorului ( 9 )

  1. Trebuia demisia urgent daca datele erau greșite. Făcut sepuku pe loc!

    Ce rost mai ai toate aceste lamentări? 

    1. Se lamenteaza pentru ca se gandeste la popor. Daca el a fost aruncat pe drumuri, cine se mai gandeste la popor? Mafia interna si internationala e bulanginsta. Toti l-au pacalit si nu i-au rapuns la telefon: iohanis, citu,

      plicusor, biden, putin si multi altii. 

    "mermeliti" is that a technical term? nu de alta, dar nici nu-mi dau seama care e amploarea unei "mermeliri". adica nici in dex nu scrie ce inseamna, asa ca chiar nu pot sa-mi dau seama, nefiind familiarizat cu termenul. adica imi dau seama ca e ceva dubios, dar e oare ok ca un fost ministru sa foloseasca, atunci cand acuza ceva, cuvinte carora fiecare poate sa le dea semnificatia care ii convine?

    1. Nu mi-am imaginat ca acest Voiculescu poate fi atât de nesimțit!

    ... că - n ,, oglindă " de verifica D-na senator Șoșoacă ministerul .....

    Daca indicatorii au fost mermeliti... plecati in pzda ma-mi voastre de fascisti de la putere... Ati chinuit un popor degeaba cu gripa voastra de kkt.

    Ceea ce e patetic la acest libric USR este lipsta de demnitate .. In loc sa iasa sa explice cum a fost cu ordinul hitlerist emis de Andreea Moldovan, sta si se lamenteaza ca o baba din aia care are dureri de articulatii.

    USR - o rusine de partid !!! N-aveti pic de demnitate in voi.. ! 

    S - a destupat fix în ciasul al 12 lea .

    Cred că era necesar să vorbiți când erați în funcție și aveați putere, acum cred că sunt considerate doar lamentări.

    Cred că există interese, manipulare, că și profesionist ce ați făcut??? 

    Retragerea, vă gândiți, reflectați, vedeți dacă puteți ajuta cu ceva aceasta nație

    De multe ori am impresia că suntem blestemați sa avem conducători cu interese proprii, deasupra interesului comun. 

    Motivul pentru care "s-a supărat văcarul pe sat" e unul singur - în mintea lui, Vlăduț, credea că face și el parte din gasca sel ectă de băieți cu ochi albaștri dar, în realitate, a primit un șut în cur și a fost aruncat in strada. Acu încearcă să recâștige teren devoalând practici securistice pe care, până mai ieri, le-a ascuns sub preș. Ce poate fi mai penibil?

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb