ALEXANDRU NAZARE: ''Am prelungit cu 6 luni facilitatea de eşalonare la plată, în formă simplificată''

G.U.
Politică / 14 aprilie 2021

''Am prelungit cu 6 luni facilitatea de eşalonare la plată, în formă simplificată''

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a anunţat astăzi că a prelungit cu 6 luni, până la 30 septembrie 2021, facilitatea de eşalonare la plată, în formă simplificată, a obligaţiilor bugetare datorate după data declarării stării de urgenţă, informează Agerpres.

"Am prelungit cu 6 luni, până la 30 septembrie 2021, facilitatea de eşalonare la plată, în formă simplificată, a obligaţiilor bugetare datorate după data declarării stării de urgenţă. Faţă de procedura normală de acordare a eşalonării potrivit Codului de procedură fiscală, în forma simplificată este necesară doar depunerea unei cereri, iar termenul de soluţionare este mult redus", a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.

Totodată, acesta a subliniat că, ţinând cont de situaţia dificilă cu care se confruntă contribuabilii din perspectiva lichidităţilor financiare, nu se solicită constituirea de garanţii. De asemenea, se suspendă executarea silită pentru obligaţiile bugetare ce fac obiectul eşalonării la plată precum şi pentru cele care constituie condiţie de menţinere a valabilităţii înlesnirii la plată.

Alexandru Nazare a menţionat că până la data de 30 martie 2021 s-au depus 55.950 de cereri pentru suma totală de 11,95 miliarde lei. Dintre acestea, 47.014 de cereri au fost aprobate, aferente sumei de 10,76 miliarde lei (90% din sumele solicitate), 1.673 cereri au fost retrase de contribuabili, 6.098 au fost respinse din motive legale şi 1.165 de cereri sunt in curs de soluţionare, notează sursa citată.

"Această măsură a fost una dintre cele mai solicitate facilităţi pentru susţinerea mediului de afaceri, având ca scop menţinerea resurselor financiare ale companiilor în perioada de criză, precum şi încurajarea conformării la plată", a punctat şeful de la Finanţe.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. A fost eliminat criteriul privind disponibilul firmelor. Multe au bani in conturi dar refuza sa plateasca. Cum sa esalonezi datorii multe din TVA incasat si pe care nu mai vor sa-l achite la BUGET. Mare eroare! Sau intentionata?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb