Papa invită la cumpătare chiar şi pe ultimul drum

O.D.
Ziarul BURSA #Miscellanea / 22 noiembrie

Papa invită la cumpătare chiar şi pe ultimul drum

English Version

Exemplul personal este foarte important în orice situaţie. În cazul liderilor religioşi acest exemplu ar trebui să nu lipsească. Papa Francisc, care a evitat în timpul pontificatului său o mare parte din fastul şi privilegiile asociate liderului global al Bisericii Catolice, şi-a anunţat dorinţa de a fi înmormântat într-un sicriu simplu, din lemn, informează Reuters. Potrivit unui document despre ritualul formal publicat miercuri, Vaticanul a precizat că papa Francisc va renunţa la o practică veche de secole, care presupune înmormântarea defunctului papă în trei sicrie introduse unul în altul şi realizate din lemn de chiparos, plumb şi stejar. În schimb, papa Francisc va fi înmormântat într-un singur sicriu din lemn, căptuşit cu zinc. De asemenea, trupul neînsufleţit al papei nu va fi expus pe o platformă ridicată sau pe un catafalc instalat în Bazilica Sfântul Petru pentru a fi văzut de vizitatorii din Roma, aşa cum a fost cazul cu papii precedenţi. Vizitatorii vor putea în continuare să îi aducă un ultim omagiu, însă trupul papei Francisc va rămâne în interiorul sicriului deschis. Papa Francisc, care împlineşte vârsta de 88 de ani pe 17 decembrie, s-a confruntat ocazional cu probleme de sănătate în ultimii ani, dar în ultimele luni a părut că este într-o stare bună. În prezent, suveranul pontif se deplasează într-un scaun rulant din cauza durerilor de genunchi şi de spate, dar a realizat două călătorii externe solicitante în septembrie şi a fost gazda unui summit cu durata de o lună al liderilor catolici la Vatican, în octombrie. Anul trecut, papa s spus că doreşte să simplifice ritualurile funerare elaborate şi lungi folosite în cazul predecesorilor săi. Papa Francisc a anunţat atunci că va fi primul papă care va fi înmormântat în afara Vaticanului după mai bine de un secol. În loc să fie înmormântat alături de alţi 91 de papi în Bazilica Sfântul Petru, Francisc a spus că doreşte să fie înmormântat în Bazilica Santa Maria Maggiore din Roma, dedicată Fecioarei Maria. Bazilica Santa Maria Maggiore este biserica în care papa Francisc se roagă în mod tradiţional înainte şi după fiecare dintre călătoriile sale în străinătate. Ultimul papă înmormântat în afara zidurilor Vaticanului a fost papa Leon al XIII-lea, care a murit în 1903 şi este îngropat în Bazilica Sfântul Ioan din Lateran.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb