Cosmote România anunţă că sărbătoreşte şapte ani de când se află pe piaţa de telefonie mobilă din ţara noastră.
Cosmote România a început cu o echipă de 350 angajaţi şi, de-a lungul anilor, a ajuns la o echipă de aproape 1.400 de profesionişti şi specialişti dedicaţi. Compania a crescut rapid şi a devenit unul dintre cei mai importanţi operatori de telefonie mobilă din România, cu 6,4 milioane de clienţi la 30 septembrie, conform unui comunicat de presă.
"În era comunicării, trebuie să fii rapid şi agil în anticiparea mişcărilor din piaţă, atât ale clienţilor, cât şi ale concurenţei. Pentru noi, aceşti 7 ani înseamnă în primul rând o îmbunătăţire constantă şi transpunerea eficientă a expertizei şi a atuurilor noastre în cele mai bune oferte pentru clienţii noştri. Rezultatele obţinute până în prezent, incluzând aici şi poziţia de lider în portabilitate, ne confirmă că am ridicat ştacheta industriei şi că suntem un partener de încredere. Angajamentul nostru va continua să se concentreze pe extinderea infrastructurii, îmbunătăţirea acoperirii şi dezvoltarea de noi servicii şi oferte, pentru a aduce şi mai multă valoare şi pentru a creşte amprenta pozitivă a companiei pe piaţa de telecom din România", a declarat Stefanos Theocharopoulos, CEO COSMOTE România.