Energia 2018Energia 2018

speakerigalerie fotopartenerievenimente bursa

Conferinţa BURSA "ENERGIA ÎN PRIZĂ" - ediţia a VI-a -

Grupul de presă BURSA a organizat a VI-a ediţie a Conferinţei "ENERGIA ÎN PRIZĂ", în data de 6 septembrie 2018, începând cu orele 09:30, la sediul Electrica SA, sala Radu Zane din str. Grigore Alexandrescu nr. 9, Sector 1, Bucureşti.

Energia 2018

speakeri

DEPUTATUL VIRGIL POPESCU, VICEPREŞEDINTE COMISIA PENTRU INDUSTRII ŞI SERVICII
"Veniturile din exploatarea gazelor din Marea Neagră trebuie să se întoarcă în sectorul energetic"

Lgea offshore va ajunge din nou în Comisie, peste una- două săptămâni, potrivit domnului Virgil Popescu, vicepre­şedintele Comisiei pentru In­dustrii şi Servicii, Camera Deputaţilor.


Răzvan Nicolescu, Consultant Deloitte Europa Centrală
"Strategia energetică va fi lansată în dezbatere publică, zilele următoare"

În zilele următoare va fi lansată în dezbatere publică forma finală a strategiei energetice, a anunţat Răzvan Nicolescu, consultant în cadrul Deloitte Europa Centrală şi fost ministru al Energiei, precizând că acest anunţ vine în urma unei discuţii cu ministrul Energiei pe care a avut-o miercuri. Răzvan Nicolescu a mărturisit: "Doresc să contribui constructiv la această dezbatere şi sper ca într-un final să fie adoptată strategia energetică".


SILVIA VLĂSCEANU, DIRECTOR GENERAL ACUE
"Riscăm să ne confruntăm cu o cădere a sistemului energetic"

Situaţia cu care se confruntă companiile de utilităţi din energie este una dramatică, în ciuda asigurărilor şi statisticilor pe care le oferă autorităţile statului, fie prin Ministerul Energiei, fie prin intermediul Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie, potrivit directorului general al Federaţiei Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie (ACUE), Silvia Vlăscea­nu.


CĂTĂLIN STANCU, DIRECTOR GENERAL ELECTRICA
"Avem nevoie de investiţii în infrastructura de distribuţie"

Ţara noastră are nevoie de investiţii de 10 miliarde de euro pentru înlocuirea reţelelor de distribuţie vechi, care au durata de viaţă depăşită, a declarat Cătălin Stancu, directorul general al Electrica.


CIPRIAN GLODEANU, PREŞEDINTELE ARIF
"Ministerul Finanţelor nu-i susţine pe producătorii de energie regenerabilă"

Mecanismul privind prosumerii (consumatorii casnici care produc energie din surse regenerabile) este un subiect mai vechi, care este discutat de aproape 10 ani, şi nu s-a reuşit implementarea lui până anul acesta, când a fost adoptată legea 184/2018.


LAURENŢIU URLUESCU, MEMBRU ÎN CONSILIUL DIRECTOR AL AFEER
"Consumatorii acceptă cu greu creşterea preţului la energie"

Asociaţia Furnizorilor de Energie Electrică din România (AFEER) este nemulţumită de creşterea galopantă a preţului la energie electrică, mărire ce are impact şi asupra preţului certificatelor CO2. Conform intervenţiei lui Laurenţiu Urluescu, membru în Consiliul Director al AFEER, preţul energiei în România, la nivel en gros, a crescut foarte mult. Dacă anul trecut se vorbea despre preţuri cuprinse între 160 şi 170 de lei pe MWh şi toţi furnizorii se aşteptau ca preţul să ajungă la 200 lei, pentru anul 2019 tranzacţiile au ajuns la un preţ de 250 lei pe MWh.


JACK CUTIŞTEANU, PETPROD
"Noi suntem în bătaia vântului"

Avem un sistem energetic care poate crăpa în orice zi şi nişte centrale care şi-au terminat viaţa, a ţinut să sublinieze Jack Cutişteanu, director general Petprod, după conferinţă.


GHEORGHE PIPEREA, ADMINISTRATOR JUDICIAR RADET
"Gazul se va scumpi foarte curând"

Preţul utilităţilor nu va scădea, a avertizat avocatul Gheorghe Piperea, partener Rominsolv, menţionând că "va trebui să ne gândim, din toamnă, la diversificarea surselor de agent termic".


ZOLTAN NAGY-BEGE, AUTORITATEA NAŢIONALĂ DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI
ANRE şi Consiliul Concurenţei discută despre schema alternativă pentru certificatele verzi

Parlamentul a reuşit să aprobe câteva legi importante în domeniul energiei, spre sfârşitul sesiunii parlamentare, a evidenţiat Zoltan Nagy-Bege, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). Domnia sa a anunţat că au fost făcute modificări la Legea energiei şi gazelor, mai ales în segmentul de gaze, pregătind, astfel, terenul pentru viitoare investiţii, cu pre­ponderenţă în transportul gazelor naturale.


GHEORGHE VIŞAN, TRANSELECTRICA
"Noul pachet legislativ redesenează piaţa de energie din Europa"

Ţara noastră se numără printre cele mai sofisticate pieţe de energie din Europa, susţine Gheorghe Vişan, director al Direcţiei Pieţe de energie din cadrul Transelectrica. Domnia sa a precizat: "Noul pachet legislativ - Energie curată pentru toţi europenii - reprezintă un nou designer al pieţei de energie din Europa. Am constatat de circa doi ani că CE a hotărât să redeseneze piaţa de energie.


ADRIAN DUMITRIU, NUCLEARELECTRICA
"Există lichiditate pe care o putem atrage în piaţa energetică"

Există în piaţă mulţi bani disponibili, care pot fi atraşi în sectorul energetic, susţine Adrian Dumitru, CFO Nuclearelectrica. Domnia sa a declarat: "Avem o şansă să atragem investiţii în sectorul financiar, dacă ştim să ne facem treaba". Potrivit reprezentantului companiei, Nuclearelectrica are în plan un proiect de retehnologizare a Unităţii 1 de la CNE Cernavodă, investiţie care se ridică la 1,5 miliarde de euro.


VIOREL GAFIŢA, ROMELECTRO
"Avem comenzi de circa 300 milioane euro"

Ani de zile, foarte mulţi decidenţi au invocat lipsa unei strategii energetice în momentul în care nu se făceau investiţii, a declarat Viorel Gafiţa, preşedinte Romelectro.


SEPTIMIU STOICA, BURSA ROMÂNĂ DE MĂRFURI
"Evoluţia BRM în domeniul energiei este una de succes"

Una dintre transformările majore ale domeniului bursier este dinamica dezvoltării pieţelor organizate de energie în economiile emergente, a declarat Septimiu Stoica, preşedintele AGA BRM.


CRISTINA ŞETRAN, OPCOM
"Aşteptările pentru tranzacţionarea gazelor prin OPCOM sunt mari"

OPCOM - piaţa pe care se tranzacţioanează energie - se exprimă în primul rând prin cifre, prin evoluţiile înregistrate pe pieţele abilitate, prin lichiditate şi prin implicarea în toate proiectele internaţionale, din care ţara noastră face parte şi are obligaţii clare, a subliniat Cris-tina Şetran - Director Implementare Proiecte în cadrul OPCOM.


MIHAI BĂLAN, ASOCIAŢIA ROMÂNĂ PENTRU ENERGIE EOLIANĂ:
"Ţara noastră nu stă rău la producţia eoliană"

Ţara noastră nu stă chiar atât de rău pe cât este acuzată la nivelul lanţului de producţie în industria energiei eoliene, a declarat Mihai Bălan, policy officer, Asociaţia Română pentru Energie Eoliană. Domnia sa a precizat: "Ultimii zece ani au fost de fapt primii ani ai unei noi industrii, pentru că până acum zece ani nu exista o industrie eoliană în România. Industria a fost creată, au fost făcute investiţii mari.


CIPRIAN COPARIU, ASF
"Companiile energetice «ţin lumina aprinsă» la BVB"

Emitenţii din sectorul energetic contribuie în mod esenţial la dezvoltarea Bursei de Valori Bucureşti (BVB), a subliniat Ciprian Copariu, director al direcţiei Emitenţi, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).


OVIDIU DEMETRESCU, EXPERT ÎN ENERGIE
"Scoaterea din funcţiune a CET-urilor va stinge lumina în Bucureşti"

Faptul că majoritatea CET-urilor din Capitală vor ieşi din funcţiune în anul 2020 înseamnă că vom stinge lumina în Bucureşti, este de părere Ovidiu Demetrescu, expert în energie, apreciind că, pentru că punerea în funcţiune a unui CET, este nevoie de circa trei şi nu mai avem acest timp la dispoziţie. Investiţiile în energie presupun o perioadă de până la cinci ani, a completat domnia sa.

Organizator

Ziarul BURSA

Parteneri

media

Alte Evenimente

Gala BURSA 2024

Gala BURSA 2024


Gala ziarului BURSA, ajunsă la cea de-a IX-a ediţie, a avut loc în data de 19 noiembrie 2024, începând cu ora 18:30, la Le Château, din Strada Turturelelor, nr. 11, Sector 3, Bucureşti.

detalii eveniment

CSR şi sustenabilitate

CSR şi sustenabilitate
- a II-a ediţie -

Ziarul BURSA a organizat a II-a ediţie a conferinţei “CSR şi sustenabilitate”, în data de 21 octombrie 2024, începând cu ora 10:00, la JW Marriott Bucharest Grand Hotel, salon AB.

detalii eveniment

Energia în priză

Energia în priză
- a XII-a ediţie -

Ziarul BURSA a organizat a XII-a ediţie a conferinţei “Energia în priză”, în data de 25 septembrie 2024, începând cu ora 10:00, la JW Marriott Bucharest Grand Hotel, sala Constanţa.

detalii eveniment

Digitalizare şi Siguranţă Cibernetică

Digitalizare şi Siguranţă Cibernetică
- a VIII-a ediţie -

Ziarul BURSA a organizat conferinţa “Digitalizare şi Siguranţă Cibernetică”, în data de 13 iunie 2024, începând cu ora 10:00, la JW Marriott Bucharest Grand Hotel, saloanele AB.

detalii eveniment

Piața financiar-bancară

Piața financiar-bancară
- a III-a ediţie -

Ziarul BURSA a organizat conferinţa “Piaţa financiar-bancară”, în data de 21 mai 2024, începând cu ora 10:00, la JW Marriott Bucharest Grand Hotel, salon Constanţa, din Calea 13 Septembrie nr. 90.

detalii eveniment

România – Strategia dezvoltării

România – Strategia dezvoltării
- a X-a ediţie -

Ziarul BURSA a organizat o nouă ediţie a conferinţei “România – Strategia dezvoltării”, în data de 23 aprilie 2024, începând cu ora 10:00, la JW Marriott Bucharest Grand Hotel, salon D, din Calea 13 Septembrie nr. 90.

detalii eveniment

FORUMUL INVESTITORILOR

FORUMUL INVESTITORILOR - 2024
- a III-a ediţie -

Ziarul BURSA a organizat “FORUMUL INVESTITORILOR - 2024: Provocările și oportunitățile anului”, eveniment ajuns la a III-a ediție, ce a avut loc în data de 20 martie 2024, începând cu ora 10:00, la Radisson Blu Hotel Bucharest, sala Atlas 2, din Calea Victoriei 63-81.

detalii eveniment

Codul Insolvenţei

Codul Insolvenţei
- a X-a ediţie -

Ziarul BURSA a organizat, în parteneriat cu Institutul Naţional de Pregătire a Practicienilor în Insolvenţă (INPPI) şi Institutul Naţional Pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor (INPPA), a X-a ediţie a conferinţei “Codul Insolvenţei”, în data de 29 februarie 2024, începând cu ora 10:00, la JW Marriott Bucharest Grand Hotel, sala Constanţa, din Calea 13 Septembrie nr. 90.

detalii eveniment

Gala BURSA 2023

Gala BURSA 2023


Gala ziarului BURSA, ajunsă la cea de-a VIII-a ediţie, a avut loc în data de 21 noiembrie 2023, începând cu ora 18:30, la Le Château, din Strada Turturelelor, nr. 11, Sector 3, Bucureşti.

detalii eveniment

CSR şi sustenabilitate 2023

CSR şi sustenabilitate 2023


Ziarul BURSA a organizat conferinţa “CSR şi sustenabilitate”, în data de 10 octombrie 2023, începând cu ora 10:00, la SCENARIO, ONE Tower Floreasca, din Calea Floreasca nr. 165, etaj 17, Bucureşti.

detalii eveniment

Energia în priză 2023

Energia în priză 2023
- a XI-a ediţie -

Ziarul BURSA a organizat a XI-a ediţie a conferinţei “Energia în priză”, ce a avut loc în data de 26 septembrie 2023, începând cu ora 10:00, la Sheraton Bucharest, sala Platinum, din Calea Dorobanţilor nr. 5-7, Bucureşti.

detalii eveniment

Digitalizarea României

Digitalizarea României
- a IV-a ediţie -

Ziarul BURSA a organizat conferinţa “Digitalizarea României”, ce a avut loc în data de 11 iulie 2023, începând cu ora 10:00, la JW Marriott Bucharest Grand Hotel, saloanele AB din Calea 13 Septembrie 90

detalii eveniment

România - Strategia dezvoltării

Piața financiar-bancară
- a II-a ediţie -

Ziarul BURSA a organizat o nouă ediție a conferinței “Piaţa financiar-bancară”, ce a avut loc în data de 28 iunie 2023, începând cu ora 10:00, la SCENARIO, ONE Tower Floreasca, din Calea Floreasca nr. 165, etaj 17.

detalii eveniment

România - Strategia dezvoltării

România - Strategia dezvoltării
- a IX-a ediţie -

Ziarul BURSA a organizat o nouă ediție a conferinței “România – Strategia dezvoltării”, ce a avut loc în data de 24 mai 2023, începând cu ora 10:00, la SCENARIO, ONE Tower Floreasca, din Calea Floreasca nr. 165, etaj 17.

detalii eveniment

Business şi Antreprenoriat

Business şi Antreprenoriat
- a XI-a ediţie -

Ziarul BURSA, în parteneriat cu Asociaţia pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului Autohton (ADAA), a organizat conferinţa “Business şi Antreprenoriat”, ce a avut loc în data de 4 mai 2023, începând cu ora 10:00, la SCENARIO, ONE Tower Floreasca, din Calea Floreasca nr. 165, etaj 17.

detalii eveniment

FORUMUL INVESTITORILOR 2023

FORUMUL INVESTITORILOR 2023
- a II-a ediţie -

Ziarul BURSA a organizat FORUMUL INVESTITORILOR - 2023: Provocările și oportunitățile anului, eveniment ajuns la a II-a ediție, ce a avut loc în data de 21 martie 2023, începând cu ora 10:00, la Sheraton Bucharest Hotel, sala Platinum.

detalii eveniment

Codul Insolvenţei

Codul Insolvenţei
- a IX-a ediţie -

Ziarul BURSA a organizat, în parteneriat cu Institutul Naţional de Pregătire a Practicienilor în Insolvenţă (INPPI), a IX-a ediţie a conferinţei “Codul Insolvenţei”, în data de 15 februarie 2023, începând cu ora 09:30, la Hotel Pullman,World Trade Center Bucharest, sala New York.

detalii eveniment

Securitatea cibernetică

Securitatea cibernetică
- a VII-a ediţie -

Ziarul BURSA a organizat a VII-a ediţie a conferinţei “Securitatea cibernetică”, în data de 31 ianuarie 2023, începând cu ora 09:30, la Hilton Garden Inn Bucharest Old Town, sala Cişmigiu, din str. Doamnei nr. 12, Bucureşti.

Evenimentul s-a desfăşurat cu participare fizică şi a fost transmis, în direct, pe site-ul www.bursa.ro, pe contul de Facebook al ziarului BURSA, pe canalul de Youtube BURSA, precum şi pe conturile de Facebook ale partenerilor media.

detalii eveniment

VEZI TOATE EVENIMENTELE BURSA

Organizator

Ziarul BURSA

Parteneri

media

Alte Evenimente

Gala BURSA 2024

Gala BURSA 2024


Gala ziarului BURSA, ajunsă la cea de-a IX-a ediţie, a avut loc în data de 19 noiembrie 2024, începând cu ora 18:30, la Le Château, din Strada Turturelelor, nr. 11, Sector 3, Bucureşti.

detalii eveniment

CSR şi sustenabilitate

CSR şi sustenabilitate
- a II-a ediţie -

Ziarul BURSA a organizat a II-a ediţie a conferinţei “CSR şi sustenabilitate”, în data de 21 octombrie 2024, începând cu ora 10:00, la JW Marriott Bucharest Grand Hotel, salon AB.

detalii eveniment

Energia în priză

Energia în priză
- a XII-a ediţie -

Ziarul BURSA a organizat a XII-a ediţie a conferinţei “Energia în priză”, în data de 25 septembrie 2024, începând cu ora 10:00, la JW Marriott Bucharest Grand Hotel, sala Constanţa.

detalii eveniment

Digitalizare şi Siguranţă Cibernetică

Digitalizare şi Siguranţă Cibernetică
- a VIII-a ediţie -

Ziarul BURSA a organizat conferinţa “Digitalizare şi Siguranţă Cibernetică”, în data de 13 iunie 2024, începând cu ora 10:00, la JW Marriott Bucharest Grand Hotel, saloanele AB.

detalii eveniment

Piața financiar-bancară

Piața financiar-bancară
- a III-a ediţie -

Ziarul BURSA a organizat conferinţa “Piaţa financiar-bancară”, în data de 21 mai 2024, începând cu ora 10:00, la JW Marriott Bucharest Grand Hotel, salon Constanţa, din Calea 13 Septembrie nr. 90.

detalii eveniment

România – Strategia dezvoltării

România – Strategia dezvoltării
- a X-a ediţie -

Ziarul BURSA a organizat o nouă ediţie a conferinţei “România – Strategia dezvoltării”, în data de 23 aprilie 2024, începând cu ora 10:00, la JW Marriott Bucharest Grand Hotel, salon D, din Calea 13 Septembrie nr. 90.

detalii eveniment

FORUMUL INVESTITORILOR

FORUMUL INVESTITORILOR - 2024
- a III-a ediţie -

Ziarul BURSA a organizat “FORUMUL INVESTITORILOR - 2024: Provocările și oportunitățile anului”, eveniment ajuns la a III-a ediție, ce a avut loc în data de 20 martie 2024, începând cu ora 10:00, la Radisson Blu Hotel Bucharest, sala Atlas 2, din Calea Victoriei 63-81.

detalii eveniment

Codul Insolvenţei

Codul Insolvenţei
- a X-a ediţie -

Ziarul BURSA a organizat, în parteneriat cu Institutul Naţional de Pregătire a Practicienilor în Insolvenţă (INPPI) şi Institutul Naţional Pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor (INPPA), a X-a ediţie a conferinţei “Codul Insolvenţei”, în data de 29 februarie 2024, începând cu ora 10:00, la JW Marriott Bucharest Grand Hotel, sala Constanţa, din Calea 13 Septembrie nr. 90.

detalii eveniment

VEZI TOATE EVENIMENTELE BURSA