Fondatorul operatorului aerian low-cost easyJet, Stelios Haji-Ioannou, dă în judecată Netflix din cauza titlului serialului Easy", a cărui acţiune are loc în Chicago, argumentând că încalcă peste 1.000 de mărci pe care le-a înregistrat în Europa, transmite Reuters.
Potrivit procesului înregistrat la un tribunal britanic, Stelios Haji-Ioannou vrea să interzică Netflix să difuzeze sau să promoveze serialul Easy sub numele actual.
Stelios Haji-Ioannou, fiul unui magnat naval, mai deţine brandurile easyHotel, easyBus, easyCar, easyProperty, easyOffice, easyFoodstore, easyCoffee, easyMoney şi easyGym, prin intermediul companiei easyGroup, care are sedii în Monaco şi Londra.
Omul de afaceri vrea un ordin de interdicţie care să împiedice Netflix să folosească numele "Easy" în Uniunea Europeană şi plata unor despăgubiri de peste 10.000 de lire sterline (13.052 dolari).
"Deţinem marca europeană pentru cuvântul "easy" şi alte o mie de mărci cu easy ca prefix. Nu putem permite oamenilor să îl folosească sub formă de marcă, în special dacă o fac utilizându-l în culorile şi fontul nostru", afirmă miliardarul într-o declaraţie.
Creatorul "Easy", Joe Swanberg, este şi el inculpat în reclamaţie.
Reprezentanţii Netflix nu au răspuns solicitărilor pentru comentarii, iar un reprezentant al Swanberg nu a fost disponibil.