Preşedintele Partidului Social-Democrat, Mircea Geoană, va susţine o declaraţie de presă la ora 18.00, relatează Antena3.
Acesta va vorbi despre sesizarea făcută de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea efectuării de cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii.
Postul de televiziune Antena 3 va transmite în direct această declaraţie de presă.