MFP a propus 0,3% din PIB pentru majorarea salariilor bugetarilor în cursul anului 2012

F. A.
Macroeconomie / 12 noiembrie 2011

Cheltuielile de personal ar putea fi majorate cu 0,3% din PIB (circa 1,74 miliarde de lei) în cursul anului 2012, în cazul în care condiţiile economice vor permite acest lucru, ceea ar duce la o creştere a fondului de salarii cu circa 4,35%, potrivit unui raport al Ministerului Finanţelor Publice (MFP).

Cheltuielile de personal continuă sensul descendent şi în anul 2012 ajungând la 6,9% din PIB, cu perspectiva creşterii acestora în cursul anului până la 7,2%, în cazul în care condiţiile economice vor permite acest lucru, faţă de 7,5% din PIB în anul 2011, se arată în documentul menţionat.

Cheltuielile bugetare estimate pentru anul 2012 sunt prevăzute în sumă de 206,561 miliarde lei, cu o pondere în PIB de 35,6% faţă de 37,8% în anul 2011. Cheltuielile de investiţii sunt prevăzute să deţină o pondere de 6,5% în PIB, contribuind astfel la stimularea creşterii economice. Subvenţiile scad la 0,91% în PIB faţă de 1,2% în PIB în anul 2011, ceea ce arată diminuarea intervenţiei statului în economie, menţionează raportul MFP.

Veniturile bugetare sunt estimate la 195,351 miliarde lei, reprezentând o pondere în PIB de 33,7%, în creştere cu 0,3 puncte procentuale faţă de anul 2011.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9732
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7413
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3047
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9954
Gram de aur (XAU)Gram de aur406.8246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb