Un alegător înregistrat din Arizona l-a dat în judecată pe Elon Musk şi mişcarea sa pro-Trump, într-un tribunal federal, acuzându-i de fraudă pentru că au minţit în legătură cu giveaway-ul lor zilnic de 1 milion de dolari, potrivit CNN.
Reclamanta, Jacqueline McAferty, a semnat petiţia lui Musk pe 20 octombrie, după ce Musk a declarat că extragerea câştigătorilor se va face aleatoriu, din grupul de persoane care au semnat petiţia sa în sprijinul Constituţiei. Însă, avocaţii lui Musk au afirmat luni, într-o altă procedură judiciară, că acei câştigători nu au fost selectaţi "la întâmplare", ci au fost aleşi în funcţie de capacitatea lor de a promova campania pro-Trump.
"Declaraţiile pârâţilor care indicau că persoanele care au semnat petiţia ar fi alese la întâmplare pentru a câştiga 1.000.000 de dolari erau false, iar pârâţii ştiau că aceste declaraţii erau false în momentul în care le-au făcut" se precizează în plângerea depusă în Texas.
Plângerea mai susţine că, dacă McAferty ar fi "fost conştientă că nu avea nicio şansă de a primi 1.000.000 de dolari nu ar fi semnat petiţia şi nu ar fi furnizat informaţiile sale personale, inclusiv adresa şi numărul de telefon, campaniei lui Musk".
Un purtător de cuvânt al campaniei lui Musk nu a răspuns imediat la o solicitare de opinie.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 06.11.2024, 09:58)
Adica cucoana nu doar ca e proasta, dar insista sa o si arate.
(Imi displace Musl.)