Ford Motor va rechema în service peste 148.000 de vehicule în Statele Unite, în cadrul a două campanii distincte, a anunţat Administraţia Naţională pentru Siguranţa Traficului pe Autostrăzi (NHTSA), citată de Reuters, de la care transmitem cele ce urmează.
Prima campanie vizează 123.611 vehicule Ford F-150, Expedition şi Lincoln Navigator, fabricate în perioada 2017-2018. Potrivit autorităţilor, o scurgere de lichid ar putea afecta performanţa sistemului de frânare, ceea ce ar creşte distanţa necesară pentru oprirea maşinii. Ford a anunţat că va înlocui gratuit componentele defecte, precum cilindrul principal sau servofrana.
Cea de-a doua rechemare implică 24.655 de unităţi ale modelului Ford Explorer, anul de fabricaţie 2025, care ar putea suferi o resetare neprevăzută a modulului de control al transmisiei (PCM) în timpul mersului. Această defecţiune poate afecta sistemul de parcare sau chiar provoca oprirea motorului, potrivit sursei citate.
Problema va fi remediată printr-o actualizare software gratuită, iar notificările către proprietari vor fi trimise cel târziu până la 26 mai, a precizat NHTSA.
Opinia Cititorului