Curtea Supremă a SUA suspendat deportările migranţilor venezueleni

A.B.
Internaţional / 19 aprilie

Curtea Supremă a SUA suspendat deportările migranţilor venezueleni

Curtea Supremă a SUA a suspendat sâmbătă deportarea de către administraţia americană în temeiul unei legi din secolul al XVIII-lea a migranţilor venezueleni suspectaţi că aparţin unei organizaţii infracţionale, informează AFP, care indică cele ce urmează.

Preşedintele american Donald Trump a invocat luna trecută Alien Enemies Act din 1798 pentru a aresta migranţi venezueleni acuzaţi că aparţin bandei Tren de Aragua, înainte de a-i deporta într-o închisoare de maximă securitate din El Salvador.

'Guvernului este obligat să nu expulzeze niciun membru din această categorie de deţinuţi în Statele Unite până la o nouă decizie din partea acestei curţi', se arată în ordinul instanţei.

Decizia vine în urma unui recurs de urgenţă depus de avocaţi specializaţi în drepturile omului care încearcă să oprească deportarea migranţilor aflaţi în prezent într-un centru din Texas.

Uniunea Americană pentru Libertăţi Civile a declarat în recursul său de urgenţă depus vineri seara că grupul de venezueleni reţinuţi în Texas a fost notificat că va fi 'deportat în mod iminent' în temeiul legii inamicilor străini din 1798.

Avocaţii mai multor venezueleni deja deportaţi au susţinut că clienţii lor nu erau membri ai Tren de Aragua, nu comiseseră nicio infracţiune şi au fost vizaţi în primul rând din cauza tatuajelor lor.

Donald Trump, care a promis în campania electorală că va deporta milioane de migranţi fără acte, a acuzat Venezuela că 'invadează' Statele Unite prin intrarea unor presupuşi membri ai bandei latino-americane, potrivit sursei citate.

Legea din 1798 a fost folosită anterior doar în timp de război, în special împotriva cetăţenilor japonezi şi germani de pe teritoriul american în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Opinia Cititorului ( 1 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. Hopaa! Ce-ai facut, Bobita!?

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3756
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3554
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7940
Gram de aur (XAU)Gram de aur467.2986

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
targulnationalimobiliar.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb