MICHEL BARNIER, NEGOCIATORUL ŞEF AL BREXIT:  Marea Britanie trebuie să accepte factura pentru Brexit

Cristina Radu
Internaţional / 12 iulie 2017

Michel Barnier (Sursa foto: Wikipedia)

Michel Barnier (Sursa foto: Wikipedia)

Michel Barnier, negociatorul şef al Brexit al UE, a declarat că discuţiile despre Brexit nu vor înregistra niciun progres dacă Marea Britanie nu acceptă că o tranzacţie pentru ieşire implică o plată substanţială pentru bloc, potrivit The Financial Times.

David Davis, secretar al Brexit, a fost de acord cu înfiinţarea unui "grup de lucru" pentru probleme financiare ca parte a discuţiilor de ieşire. Acesta a susţinut că juridic, obligaţiile Angliei faţă de UE se încheie odată cu statutul de membru.

La o conferinţă de presă de la Bruxelles, înainte de a doua rundă de discuţii dintre Marea Britanie şi UE, Barnier a declarat că negocierile se bazează pe recunoaşterea de către Anglia a "existenţei unor obligaţii financiare care apar ca urmare a perioadei în care era membru UE". Întrebat dacă refuză să discute orice altă problemă legată de acceptarea obligaţiilor financiare de către Marea Britanie, Barnier a răspuns: "Da".

Barnier a remarcat că timpul se încheie pentru o înţelegere înainte de plecarea programată a Marii Britanii în martie 2019. El a adăugat că a sosit timpul pentru "angajarea substanţială în vederea tuturor chestiunilor" legate de divorţul Anglia-UE, de la drepturile cetăţenilor până la cooperarea în domeniul energiei nucleare şi tratamentul bunurilor care se află pe piaţă în ziua în care Marea Britanie va pleaca.

Barnier a spus că problema soluţionării financiare este fundamentală pentru viitorul discuţiilor: "Cum se construieşte o relaţie vizând comerţul, securitatea, apărarea, alte subiecte. Cum se construieşte o relaţie pe termen lung dacă nu există încredere?"

Şeful negocierilor pentru Brexit a adăugat: "Putem discuta această linie bugetară, asta vreau să fac. Vreau să discut cu partea britanică detaliu cu detaliu. Dar condiţia prealabilă este ca ei să recunoască că au făcut angajamente faţă de noi".

Guvernul britanic a prezentat propuneri detaliate vizând drepturile viitoare ale celor 3,2 milioane de resortisanţi UE din Marea Britanie. Este puţin probabil să se prezinte problema toxicităţii politice a facturii pentru ieşire, potrivit sursei. Barnier consideră că există "diferenţe substanţiale" între cele două părţi şi a reiterat solicitarea UE ca Curtea Europeană de Justiţie să fie "garantul final" al înţelegerii vizând drepturile.

Bruxelles susţine că sunt purtate discuţii dificile vizând drepturile cetăţenilor. O ofertă făcută de Anglia luna trecută a fost criticată de liderii UE ca fiind sub standarde.

Până în prezent, Marea Britanie a elaborat un document de poziţie vizând drepturile cetăţenilor, iar UE a emis poziţii care acoperă mai multe aspecte ale divorţului.

Bruxelles estimează că aceste obligaţii ar putea conduce la o decontare brutală de 86,4 miliarde de euro, Anglia fiind responsabilă pentru datorii contingente de 11,5 miliarde de euro şi pentru promisiuni de finanţare pentru dezvoltare de 1,7 miliarde.

Indicând tensiunile din jurul problemei, Boris Johnson, secretarul britanic de externe, a afirmat ieri în faţa parlamentarilor că Marea Britanie ar refuza astfel de solicitări: "Cred că sumele pe care le-am văzut...mi se pare că sunt exorbitante", potrivit sursei.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Aug. 2024
Euro (EUR)Euro4.9754
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5278
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2123
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8414
Gram de aur (XAU)Gram de aur358.6134

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
hipo.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb