Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) a plătit 3,15 miliarde de euro către beneficiarii Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), conform cererilor de plată depuse şi autorizate, pentru a fi decontate de către APDRP, informează un comunicat de presă transmis redacţiei.
Din punctul de vedere al plăţilor efectuate, au fost absorbite integral alocările financiare pentru anii 2008 (1,14 miliarde de euro) şi 2009 (1,5 miliarde de euro) fiind începute plăţile din alocarea financiară aferentă anului 2010, care este în valoare de peste 1,35 de miliarde de euro.
"Având în vedere că am început deja să tragem bani din alocarea pentru anul 2010, care trebuie consumată până la sfârşitul lui 2012, cred că vom reuşi să absorbim integral banii acordaţi pentru agricultură şi dezvoltare rurală. Aşadar, consider că nu există niciun risc privind dezangajarea fondurilor europene pe care le acordăm beneficiarilor PNDR", a declarat domnul Mihai Gavril Vădan, Directorul General al APDRP.