Primarul oraşului Mariupol anunţă că 35 de civili au fost răniţi

Primarul oraşului Mariupol anunţă că 35 de civili au fost răniţi

G.B
Internaţional #Adevărul - prima victimă / 25 februarie 2022

Primarul oraşului Mariupol anunţă că 35 de civili au fost răniţi

Ucraina-DPA(prin Agerpres)-25 februarie 2022: Treizeci şi cinci de civili au fost răniţi în oraşul Mariupol, din sudul Ucrainei, aflat sub un asalt al forţelor ruse, a anunţat astăzi primarul acestui oraş.

Nouă oameni sunt răniţi grav, iar 26 prezintă răni mai uşoare, a declarat primarul Vadim Boicenko, citat de agenţia de presă UNIAN. El i-a acuzat pe militarii care îi susţin pe separatişti că au deschis focul asupra unor clădiri civile din oraş.

Boicenko a adăugat că situaţia din Mariupol este sub control şi că oraşul-port are apă şi energie electrică.

Partea de est a oraşului Mariupol se află la numai 10 kilometri de zona controlată de separatiştii proruşi.

Guvernul de la Kiev afirmase anterior că trupele ucrainene împiedică avansul forţelor inamice către oraş.

Separatiştii nu au atacat oraşul Mariupol în timpul conflictului din 2014, chiar dacă acesta este un port strategic important pentru întreaga regiune, însă capturarea sa acum i-ar asigura Moscovei un control complet asupra coastei Mării Azov, sporind presiunea economică asupra guvernului ucrainean.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8284
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2980
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8939
Gram de aur (XAU)Gram de aur419.8038

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb