Procesul de corupţie al premierului israelian Benjamin Netanyahu va începe efectiv în ianuarie, când martorii vor fi audiaţi de trei ori pe săptămână, a decis duminică o instanţă, informează news.ro.
Potrivit sursei citate, avocaţii lui Netanyahu, care este primul premier israelian în funcţie care va fi judecat, au cerut o amânare de şase luni, pentru a-şi pregăti strategia. Ei au sugerat că ar fi dificil să evaluezi corectitudinea martorilor care poartă măşti de protecţie faţă de noul coronavirus, în prezent obligatorie în Israel.
Problemele din justiţie ale premierului Netanyahu au alimentat parţial protestele de stradă împotriva acestuia, demonstranţii făcând referire la acuzaţiile de corupţie şi la modul în care gestionează pandemia de coronavirus, care s-a înrăutăţit în Israel.
Sâmbătă, poliţia a folosit tunuri cu apă pentru a dispersa demonstranţii care se aflau în faţa reşedinţei premierului din Ierusalim, în timp ce la Tel Aviv protestatarii care au blocat traficul s-au ciocnit cu poliţia, potrivit news.ro.
Netanyahu nu a fost citat să participe la şedinţa de judecată de duminică.
Procesul a început oficial în luna mai, la Tribunalul Districtual din Ierusalim, unde Netanyahu a negat acuzaţiile de mită, fraudă şi abuz de încredere care i se aduc, iar avocaţii au primit un termen de două luni să studieze materialul probator.