Profitul Heineken în România a avansat anul trecut, iar volumul vânzărilor de bere a crescut cu 5-10%, evoluţie mai bună decât cea înregistrată de grup la nivelul Europei Centrale şi de Est, unde cantităţile livrate au urcat cu 3,8%. "Profitul a fost mai mare în Rusia, Austria şi România, în timp ce în Polonia şi Grecia a scăzut. (...) Volumul în România a crescut cu 5-10%, confirmând poziţia de lider pe piaţă atât după volum cât şi după valoarea vânzărilor", se arată într-un raport al grupului olandez, citat de Mediafax.
În Europa Centrală şi de Est, profitul înainte de dobânzi şi taxe (EBIT) a urcat cu 0,8% în 2012, la 349 milioane de euro, în timp ce volumul vânzărilor de bere a crescut pe această piaţă cu 3,8%, la 54,7 milioane de hectolitri. Avansul în volum a fost alimentat de creşteri solide pe aproape toate pieţele din regiune, impactul pozitiv fiind, însă, anulat parţial de scăderea înregistrată în Grecia şi la o companie mixtă din Germania.
Vânzările în regiune au crescut ca valoare cu 1,6% în 2012 faţă de anul precedent, la 3,28 miliarde de euro. Avansul a fost limitat la 1,6% de deprecierea monedelor locale, precum rubla sau leul, în raport cu euro, se arată în raport.
Grupul olandez are pe piaţa românească patru fabrici, la Miercurea Ciuc, Constanţa, Craiova şi Mureş.