Groupama a realizat un studiu în colaborare cu Institutul de Marketing MIA, în urma căruia s-a constatat că interesul pentru asigurările facultative, în special pentru cele de viaţă şi sănătate, a înregistrat o creştere semnificativă în 2024, conform unui comunnicat emis redacţiei, din care transmitem următoarele.
Studiul, realizat pe un eşantion reprezentativ din mediul urban, arată o tendinţă crescândă în rândul tinerilor, în special între 20 şi 35 de ani, care manifestă un interes deosebit pentru asigurările de sănătate şi viaţă. În plus, femeile sunt mai preocupate de asigurările de sănătate, în timp ce bărbaţii pun accent pe costurile acestora.
De asemenea, studiul arată că tinerii de 20-35 de ani se bazează mult pe recomandările prietenilor şi colegilor atunci când aleg un serviciu de asigurare, în timp ce persoanele de peste 35 de ani preferă să consulte profesioniştii din domeniu. Reţelele sociale au devenit, de asemenea, o sursă de încredere pentru obţinerea de informaţii despre produse de asigurare.
"Cel mai recent studiu de amploare pe care l-am realizat pentru a înţelege mai bine care sunt nevoile şi aşteptările clienţilor noştri ne-a arătat că există o creştere importantă a interesului pentru asigurările facultative, în special cele ce ţin de viaţă sau sănătate. Există o îngrijorare în creştere a tinerilor când vine vorba de sănătatea lor sau de veniturile după retragerea din activitate, iar în general românii caută produse şi servicii personalizate, se aşteaptă la transparenţă din partea brandurilor cu care interacţionează, la empatie, pun preţ pe construirea unei relaţii bazate pe încredere şi sunt pregătiţi să recomande un brand ale cărui valori le împărtăşesc", a menţioant Georgiana Miron, Director Marketing, Comunicare şi Servicii Clienţi la Groupama, potrivit sursei.
Pe lângă asigurările de sănătate şi viaţă, interesul pentru asigurările de călătorie a crescut, în special pentru clauzele specifice sporturilor de sezon. În 2024, 7% dintre poliţele de călătorie emise de Groupama au inclus astfel de clauze, cu o creştere de 21% faţă de anul anterior. De asemenea, 7 din 10 femei care călătoresc în străinătate aleg să se asigure pentru riscurile vacanţelor.