Genesis Property: 8 din 10 angajaţi Gen Z consideră că lucrul de la birou susţine evoluţia mai rapidă în carieră. Relaţia cu managerii contează în decizia de a lucra mai des sau chiar full-time de la birou

R.S.
Miscellanea / 27 iunie

Marcela Stancu, Genesis Property

Marcela Stancu, Genesis Property

Biroul a devenit tot mai important în evoluţia profesională a angajaţilor, iar relaţia cu managerii este din ce în ce mai importantă în decizia de a lucra mai multe zile de la birou. Peste 84% dintre angajaţii Gen Z consideră că evoluţia în carieră este mai rapidă pentru cei care lucrează mai mult de la birou, comparativ cu cei care lucrează de acasă, potrivit unui sondaj realizat de Genesis Property în rândul a 1.247 de respondenţi la nivel naţional. În acelaşi timp, aproape 82% dintre angajaţii de toate vârstele consideră relaţia cu managerii importantă sau foarte importantă atunci când iau decizia de a lucra mai multe zile de la birou, conform unui comunicat transmis redacţiei.

Aproape 60% dintre angajaţii Gen Z au aşteptarea ca managerii să susţină în mod eficient atât dezvoltarea profesională, cât şi personală a oamenilor din echipă. Un procent similar se regăseşte şi la cei care vor să lucreze cel puţin 3 zile de la birou în acest an, potrivit sondajului.

"Tot mai mulţi angajaţi înţeleg acum că biroul este esenţial pentru dezvoltarea lor, atât profesională, cât şi personală. Comunicarea directă cu echipa le permite să înveţe mai rapid, să acumuleze experienţă şi să avanseze în carieră. În campusurile noastre de birouri, YUNITY Park şi West Gate Business District, ne străduim constant să creăm condiţii optime de interacţiune şi socializare şi suntem mândri să oferim comunităţii noastre un ecosistem holistic de spaţii şi facilităţi care susţin evoluţia profesională", a declarat Marcela Stancu, Community Director, Genesis Property, potrivit comunicatului.

În perioada în care au lucrat integral sau majoritar de acasă, aproape jumătate dintre angajaţii Gen Z spun că au pierdut conexiunea cu echipa, mai mult de o treime au simţit lipsa socializării cu colegii şi managerii, iar peste un sfert susţin că evoluţia lor profesională a fost încetinită de acest mod de lucru. Aproape 64% consideră că este nevoie de cel puţin 3 zile de lucru la birou pe săptămână pentru a stabili o relaţie bună cu colegii şi cu managerii.

Dacă şi-ar schimba jobul, mai mult de 50% dintre respondenţi şi-ar dori o echipă unită, care colaborează în activitatea de zi cu zi, iar peste 47% ar vrea un mod de lucru flexibil şi autonomie în activitatea lor. Referitor la motivul pentru care şi-ar schimba jobul în 2024, peste 40% dintre angajaţii Gen Z ar dori un sistem de lucru hibrid, iar aproape 22% şi-ar dori o echipă mai unită, ai cărei membri ştiu să colaboreze mai bine unii cu ceilalţi.

Prin proiectul YUNITY Park, Genesis Property a redefinit experienţa angajaţilor la birou. În spaţiul public în care au fost plantaţi peste 220 de arbori, integraţi într-o pădure urbană, angajaţii pot lucra în aer liber pe băncile din campus, beneficiind de acces la 125 de prize de alimentare sau pot susţine şedinţe în mişcare pe spaţiul exclusiv pietonal de 2 kilometri. De asemenea, au parte de evenimente sociale şi culturale dedicate în amfiteatrul outdoor cu capacitate de 1.500 de persoane. Faza II a proiectului a fost finalizată anul trecut, după o investiţie de 20 de milioane de euro, iar anul acesta, YUNITY Park a intrat în ultima etapă de dezvoltare. Recent, Genesis Property a anunţat tranziţia către alimentarea integrală cu energie regenerabilă a tuturor clădirilor din portofoliul său, inclusiv YUNITY Park, se menţionează în comunicat.

Sondajul Genesis Property a analizat care este părerea românilor despre revenirea la birou şi a fost desfăşurat în martie 2024, la nivel naţional, prin platforma iVox, pe un eşantion total de 1.247 utilizatori de internet din România. Circa 48% dintre participanţi sunt de sex feminin, iar peste 51% au un venit net mai mare de 4.000 de lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7057
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3012
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9660
Gram de aur (XAU)Gram de aur388.7340

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb