16 familii afectate de incendiul din iulie vor primi ajutoare de 600.000 de lei

D.R.
Miscellanea / 8 august 2023

16 familii afectate de incendiul din iulie vor primi ajutoare de 600.000 de lei

Ajutoare de peste 600.000 de lei vor fi acordate de Primăria Sectorului 3 celor 16 familii afectate de un incendiu produs pe 26 iulie în Intrarea Sectorului, pentru plata chiriei şi refacerea locuinţelor, după ce Consiliul Local a adoptat un proiect de hotărâre în acest sens în şedinţa de astăzi, informează Agerpres.

Suma de circa 360.000 de lei este alocată plăţii chiriei pentru maxim douăsprezece luni, astfel: 1.750 de lei/lună pentru familiile formate din una-două persoane; 2.500 de lei lunar pentru cele alcătuite din trei-patru membri; 3.000 de lei/lună pentru familiile compuse din mai mult de patru persoane, precizează sursa citată.

Solicitantul ajutorului pentru plata chiriei trebuie să facă dovada că locuinţa afectată de incendiu nu era asigurată, prin declaraţie încheiată la un birou notarial. Alte condiţii care trebuie îndeplinite de solicitantul ajutorului este ca acesta şi niciun membru al familiei din care face parte să nu deţină altă locuinţă în proprietate personală în zona metropolitană Bucureşti-Ilfov, cel puţin un membru al familiei care cere ajutorul financiar de urgenţă să facă dovada că realizează venituri. Achitarea contravalorii chiriei se va face, lunar, în baza unui contract de închiriere încheiat între persoana fizică şi proprietar, înregistrat la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, relatează sursa citată.

De asemenea, sprijinul financiar pentru refacerea locuinţei se ridică la 240.000 de lei, câte 15.000 de lei pentru fiecare familie.Nu în ultimul rând, autoritatea locală va achita cheltuielile sinistraţilor cazaţi, în perioada 26 iulie-16 august, la un hotel din Sectorul 3. Suma de peste 29.000 de lei reprezintă cheltuieli cu cazarea şi hrană, afirmă sursa citată.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Suna frumos pt viitoarele alegeri dar in acest mod nu se va introduce niciodata un sistem de asigurare si parca avem pretentia ca suntem in Europa

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb