2020 a fost un an bun din punct de vedere al plăţilor efectuate prin Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură. Cel puţin aşa arată sumele plătite fermierilor buzoieni care anul trecut au fost cu aproape 200 de milioane de lei mai mari decât cele din 2019. Creşterea s-a datorat ajutoarelor plătite celor afectaţi de pandemia de coronavirus, dar şi fermierilor păgubiţi de seceta din toamna anului 2019, când Buzăul s-a clasat, din păcate, pe locul 5 în ţară.
Nu mai puţin de 1.846 de agricultori au anunţat pierderi, iar acestora le-au fost plăţile ajutoare. În total aproape 56 de milioane de lei au ajuns la Buzău.
Acestor sume s-au adăugat şi plăţile pentru ceilalţi fermieri afectaţi de pandemia de coronavirus. Buzăul a acoperit toate schemele lansate de Ministerul Agriculturii având beneficiari din toate sectoarele agricole. Cele mai mari sume au fost încasate în cadrul Măsurii 21 - sprijin temporar cu caracter excepţional acordat fermierilor şi IMM-urilor care au fost afectaţi în mod deosebit de criza COVID-19, unde 2737 de buzoieni au primit aproape 17 milioane de lei.
În plus, anul 2020 a fost unul bun, din punct de vedere al plăţilor, şi pentru viticultori. Aici, au fost acordate peste 4 milioane de lei pentru modernizări şi dotări de crame.
Cei mai mulţi fermieri au primit subvenţie prin schema unică de plată. Este vorba despre aproape 373 de milioane de lei încasaţi de 18511 fermieri.
• Sute de agricultori trebuie să restituie din sumele primite
Pe partea cealaltă, sute de fermieri din Buzău au fost sancţionaţi de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură pentru că nu au respectat regulile impuse pentru acordarea subvenţiilor.
În total, la Buzău, este vorba despre 300 de agricultori care sunt nevoiţi să restituie un anumit procent din sumele încasate. Potrivit directorului APIA Buzău, Claudia Stelea, cei mai mulţi sunt cei care nu îngrijesc corespunzător suprafeţele de pajişti permanente. În plus, s-a constatat că, deşi legea interzice, mulţi încă îşi incendiază intenţionat aceste suprafeţe.
Claudia Stelea a declarat: "Chiar dacă numărul fermierilor sancţionaţi sau respinşi de la plată a scăzut, există totuşi şi astfel de situaţii. Avem peste 200 de fermieri sancţionaţi ca urmare a rezultatelor controalelor de pe teren, sancţiunile fiind aplicate din cauza normelor de ecocondiţionalitate, şi aici ne referim, în special, la suprafeţele de pajişti permanente neîntreţinute, unde nu au fost efectuate lucrările minime de întreţinere şi chiar pentru nerespectarea condiţiei incendierii miriştilor şi a pajiştilor".
De asemenea, alţi o sută de fermieri au fost sancţionaţi în urma verificărilor administrative. Este vorba fie despre supradeclarării unor suprafeţe de pământ, a lipsei unor documente sau neîndeplinirii condiţiei obligatorii de fermier activ.
"Sancţiunile pentru ecocondiţionalitate se aplică progresiv, se ţine cont şi de amploare şi repetiţie şi în final de intenţie, abia atunci se ajunge la o sancţiune de 100%. Însă, chiar dacă este progresiv, la prima abatere fiind doar un procent de 5%, reducerea se aplică pentru toate schemele pentru care fermierul a solicitat sprijin şi atunci normal că sumele pot fi substanţial reduse", a spus Claudia Stelea.
În aceste situaţii se constituie debite, urmând ca sumele să fie recuperate de la agricultori de către reprezentanţii APIA.
• Agricultorii îşi măresc exploataţiile
Buzăul are din ce în ce mai puţini beneficiari care solicită subvenţie prin cerea unică de plată, iar scăderea este explicată de reprezentanţii Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură prin faptul că, în fiecare an, judeţul pierde circa o mie de beneficiari. Situaţia persistă de 13 ani, timp în care numărul celor care depun cererea unică de plată a scăzut cu 15.500 de persoane.
Anul 2020 s-a încheiat cu 18.511 fermieri, potrivit cererilor unice de plată depuse la APIA Buzău. Numărul este însă cu 384 mai mic decât cel înregistrat în 2019, fapt care însă nu reprezintă o surpriză pentru reprezentanţii APIA care spun că în ultimii 13 ani Buzăul a pierdut 15500 de beneficiari ai sprijinului solicitat prin această măsură.
De fapt, explică Claudia Stelea, directorul APIA Buzău, scăderea a fost cauzată de reorganizarea dimensiunii exploataţiilor agricole. Concret, judeţul are în continuare aceeaşi suprafaţă lucrată pentru care se solicită subvenţii, respectiv 270.000 de hectare, însă numărul micilor fermieri care au solicitat plăţi prin cererea unică de plată a scăzut de la an la an.
Asta înseamnă că fermierii s-au reorganizat astfel că au început să dispară fermele mici, de la 1 la 5 hectare şi să apară tot mai multe exploataţii cu suprafeţe lucrate de până la 300 de hectare. Claudia Stelea spune că fermierii şi-au readaptat exploataţiile comerciale la condiţiile de piaţă iar acest lucru le-a adus şi subvenţii mai mari, dovada fiind faptul că în 2020 prin cererea unică de plată cei 18.511 au încasat 373 de milioane de lei, iar in 2019 cei 18.895 de fermieri au primit 322 de milioane de lei.
În plus, tendinţa a fost observată de reprezentanţii APIA în ultimii 13 ani, de când numărul exploataţiilor mari a crescut de la 180 de ferme câte erau în 2017 până la 680 în prezent.