Afacerile VB Leasing au crescut cu 6%

Viviani Mirică
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 20 ianuarie 2012

Aflată pe locul 4 în topul celor mai mari companii specializate în servicii de leasing financiar din România, VB Leasing a avut o evoluţie pozitivă în ultimii ani, rezultatele sale financiare fiind cu atât mai semnificative, cu cât au fost obţinute într-un context socio-economic şi financiar foarte dificil", afirmă Liviu Şerban.

Aflată pe locul 4 în topul celor mai mari companii specializate în servicii de leasing financiar din România, VB Leasing a avut o evoluţie pozitivă în ultimii ani, rezultatele sale financiare fiind cu atât mai semnificative, cu cât au fost obţinute într-un context socio-economic şi financiar foarte dificil", afirmă Liviu Şerban.

VB Leasing România, parte a grupului financiar european VB Leasing International Holding GMBH, a încheiat anul 2011 cu o cifră de afaceri de circa 90 de milioane de euro, în creştere cu aproximativ 6% faţă de 2010, ne-a declarat Liviu Şerban, director general al VB Leasing România.

"Astfel, compania a continuat evoluţia pozitivă din 2010, când cifra de afaceri a crescut cu 25%, de la 68 de milioane de euro, în 2009, la 85 de milioane de euro, rezultate cu atât mai semnificative, cu cât piaţa de leasing a înregistrat un declin de 14%", ne-a explicat reprezentantul VB Leasing.

Aceste rezultate financiare se datorează, în principal, unei creşteri calitative a portofoliului VB Leasing de contracte încheiate, precum şi scăderii costurilor de risc. În 2010, numărul contractelor încheiate de companie a fost de 3.437, iar în 2011, de circa 3.600.

Liviu Şerban precizează: "VB Leasing România a continuat trendul ascendent din 2010, cu focus pe eficientizarea companiei, prin scăderea costurilor de risc şi a celor operaţionale, pe de-o parte, şi menţinerea marjei de profit, pe de alta. Dacă anul trecut, într-un context foarte dificil din punct de vedere socio-economic, compania a avut o creştere de 25% faţă de 2009, în 2011 am pus accent pe creşterea stabilităţii şi lichidităţii companiei".

În 2011, VB Leasing s-a concentrat pe leasingul de utilaje şi echipamente

Anticipând tendinţele din piaţă, VB Leasing s-a concentrat, în 2011, asupra leasingului de utilaje şi echipamente în sectorul industrial, precizează Liviu Şerban, adăugând: "Finanţarea aces-tor echipamente a câştigat teren în ultimii doi ani, pe fondul investiţiilor în retehnologizare şi în dezvoltarea infrastructurii, divizia VB Leasing dublându-şi numărul de contracte şi valoarea finanţărilor în perioada 2010-2011".

VB Leasing Româ-nia cuprinde trei departamente: "Autoturisme şi utilitare uşoare", "Construcţii şi transport" şi "Echipamente ", acesta din urmă deservind industrii precum cea alimentară şi a băuturilor, sectorul agricol, sectorul medical, industria de prelucrare a lemnului, industria de mase plastice, industria de prelucrare a metalelor şi nemetalelor, industria poligrafică.

În ceea ce priveşte structura portofoliului VB Leasing, ponderea finanţării echipamentelor şi utilajelor a crescut de la 19% în 2010, la 23% în 2011, în timp ce rata de finanţare a autovehiculelor a scăzut de la 81% anul trecut, la 77% în acest an.

"Cu toate acestea, ponderea autovechiculelor în total portofoliu a rămas, totuşi, ridicată, fiind susţinută mai ales de finanţarea vehiculelor comerciale de peste 3,5 tone, necesare în domeniul transportului şi al infrastructurii. În continuare, VB Leasing estimează o creştere a interesului firmelor din agricultura, transport şi construcţii, compania avand deja în vedere parteneriate strategice în aceste domenii", afirmă reprezentantul VB Leasing.

Compania are parc propriu de autovehicule second hand şi un magazin virtual

Pentru a comercializa activele recuperate, VB Leasing a investit în crearea unui sistem online de promovare şi vânzare a bunurilor, precum şi într-un parc propriu de autovehicule, cu specialişti în vanzare.

"Începând cu 2008, VB Leasing a lansat, pe site-ul companiei, un sistem de promovare şi vânzare online a bunurilor recuperate, "VB Leasing Store". Sistemul funcţionează sub sloganul "second chance shopping". Fiecare bun este prezentat într-o lumină obiectivă, astfel încât clienţii să poată evalua atât calităţile sale, cât şi defectele, acolo unde este cazul".

În septembrie 2011, compania a investit în dezvoltarea unui parc propriu de autovehicule rulate, cu specialişti în vânzare, pe o suprafaţă de 4.000 mp. Aici sunt comercializate autoturisme, autoutilitare uşoare şi grele, camioane şi semiremorci.

În urma acestor investiţii, VB Leasing a redus în fiecare an numărul bunurilor recuperate, "reuşind să le valorifice într-un timp foarte scurt", ne-a mai spus Liviu Şerban.

VB Leasing aprobă, în continuare, restructurări ale finanţărilor

Odată cu declanşarea crizei economice, atât băncile, cât şi firmele de leasing au aprobat, în numeroase cazuri, restructurarea finanţărilor accesate de clienţii care au întâmpinat probleme la plata ratelor.

Liviu Şerban afirmă: "VB Leasing răspunde, în continuare, solicitărilor de restructurare a condiţiilor de finanţare iniţial agreate, aplicând principiul susţinerii reciproce. Având în vedere că orice măsura de redresare are drept consecinţă modificarea profilului de risc al clientului, decizia de aplicare a acesteia reprezintă, de fapt, o nouă decizie de creditare ce necesită o analiză temeinică, în fiecare caz particular".

Aprobarea restructurării unei finanţări are în vedere comportamentul la plată al clientului (inclusiv profilul său din Centrala Riscurilor Bancare), motivaţia sa, prognoza referitoare la evoluţia afacerii sale şi domeniul de activitate.

Planuri pentru 2012: extinderea parteneriatelor cu vendorii în domeniul auto

În 2012, în condiţiile în care economia noastră va da semne de creştere, iar situaţia pe piaţa financiară se va stabiliza, VB Leasing îşi propune să extindă parteneriatele cu vendorii din domeniul auto.

Practic, compania intenţionează să-i instruiască pe agenţii de vânzări ai producătorilor cum să dea clienţilor detalii despre leasing.

Liviu Şerban adaugă: "În plus, pentru o prezenţă 24 de ore din 24, VB Leasing a investit deja în instrumente online care să susţină serviciile oferite clienţilor şi partenerilor săi, în 2012 planurile companiei fiind de creştere a gradului de utilizare a acestor instrumente".

Înfiinţată în ţara noastră în 2000, VB Leasing România face parte din grupul financiar VB Leasing International Holding GMBH, cu sediul la Viena, prezent pe pieţele din Europa Centrală şi de Est. VB Leasing International este deţinută în mod egal de Osterreichischen Volksbanken-AG şi VR-LEASING AG.

Liviu Şerban: "Pentru o prezenţă 24 de ore din 24, VB Leasing a investit în instrumente online care să susţină serviciile oferite clienţilor şi partenerilor săi."

"VB Leasing România a ajuns ca, în ultimii 3 ani, să înregistreze rate mici şi foarte mici ale cazurilor de default, precum şi un număr foarte redus al fraudelor", explică directorul companiei, adăugând că, în procesul de selectare a clienţilor, "standardizarea şi automatizarea proceselor de aprobare a finanţării reprezintă un obiectiv continuu al companiei, păstrându-se, totuşi, flexibilitatea în luarea deciziilor de finanţare".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb