AFIR colaborează cu Agenţia Naţională a Zonei Montane pentru digitalizarea accesării finanţărilor

D.T.
Miscellanea / 3 aprilie 2023

AFIR colaborează cu Agenţia Naţională a Zonei Montane pentru digitalizarea accesării finanţărilor

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), a încheiat protocolul de colaborare cu Agenţia Naţională a Zonei Montane (ANZM) prin care se stabileşte implicarea experţilor AFIR pentru realizarea depunerii on-line a proiectelor gestionate de ANZM, prin intermediul sistemului informatic gestionat de AFIR, informează un comunicat remis redacţiei.

Potrivit comunicatului, acordul încheiat cu ANZM este valabil un an şi se poate prelungi cu încă unul, dacă niciuna dintre părţi nu solicită încetarea acestuia.

"Expertiza AFIR în domeniul dezvoltării de soluţii informatice a atins un nivel ridicat de performanţă în ultimii ani, iar experienţa dobândită ne permite să acţionăm şi ca dezvoltatori de soluţii tehnice pentru a sprijini instituţiile partenere în eficientizarea actului administrativ. Este în mare parte meritul colectivului IT de la nivelul Agenţiei, cărora le mulţumesc pentru implicare. Ne onorează faptul că am putut oferi cunoştinţele noastre în vederea implementării şi dezvoltării procesului de accesare a fondurilor oferite de către ANZM", a precizat George Chiriţă, Directorul general al AFIR.

AFIR va sprijini în continuare dezvoltarea sistemului informatic al ANZM prin realizarea unui sistem funcţional integrat de date, a unui sistem de monitorizare a proiectelor finanţate de ANZM. De asemenea, având la bază experienţa AFIR, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale doreşte implementarea la nivelul ANZM a modelului Business Process Management (BPM) care reprezintă practica proiectării, executării, monitorizării şi optimizării proceselor de afaceri, se precizează în comunicat.

Părţile semnatare ale acestui acord vor organiza evenimente de informare atât în format on-line (videoconferinţe), precum şi în format fizic (întâlniri şi workshop-uri tehnice) şi alte acţiuni specifice pentru a facilita schimbul de experienţă şi de bune practici.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3756
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3554
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7940
Gram de aur (XAU)Gram de aur467.2986

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
targulnationalimobiliar.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb