AFIR lansează două îndrumare pentru a veni în sprijinul fermierilor care vor să acceseze fonduri europene

G.U.
Miscellanea / 18 august 2021

AFIR lansează două îndrumare pentru a veni în sprijinul fermierilor care vor să acceseze fonduri europene

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a realizat, în premieră, două îndrumare referitoare la accesarea fondurilor europene dedicate submăsurilor 6.1 "Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri" şi 6.3 "Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici", pentru a veni în ajutorul fermierilor, informează instituţia într-un comunicat de presă remis redacţiei.

Cele două măsuri finanţate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020 (PNDR 2020) sunt programate a fi lansate în a doua parte a lunii august.

"Sprijinul financiar acordat prin măsurile forfetare reprezintă o soluţie reală pentru dezvoltarea tinerilor fermieri, dar şi pentru micii fermieri şi am dorit să le punem acestora la dispoziţie, pe lângă ghidurile complete care vor fi publicate în cel mai scurt timp, o serie inedită de materiale de informare tehnică. Îndrumarele pentru accesarea fondurilor europene, la care s-a lucrat în AFIR în ultima vreme, prezintă demersurile concrete pe care trebuie să le parcurgă un solicitant de fonduri pentru a obţine finanţare nerambursabilă şi conţin inclusiv un Plan de afaceri pe care tinerii fermieri îl pot folosi ca model pentru completarea propriilor cereri de finanţare. Îmi doresc ca aceste îndrumare să ajute potenţialii beneficiari şi mă voi asigura că acesta este doar un început în ceea ce înseamnă acordarea din partea AFIR a unui sprijin concret, corelat cu nevoile reale ale beneficiarilor PNDR", a precizat Mihai Moraru, directorul general al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.

Potrivit comunicatului, aceste materiale informative conţin un model de Plan de afaceri şi informaţii concrete care permit fiecăruia dintre cei interesaţi de aceste linii de finanţare să obţină datele relevante pentru a decide accesarea sprijinului financiar, potrivit nevoilor reale ale exploataţiei agricole.

Îndrumarele pentru accesarea fondurilor europene prin submăsurile 6.1 şi 6.3 pot fi descărcate gratuit de pe pagina de internet a AFIR din secţiunea Investiţii PNDR, sM 6.1 şi sM 6.3.

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a programat în acest an lansarea de sesiuni de depunere de proiecte pe 12 măsuri din PNDR, pe 28 şi 29 iulie fiind deschise sesiunile pentru submăsurile 17.1 - "Prime de asigurare a culturilor, a animalelor şi a plantelor", respectiv 9.1 - "Înfiinţarea grupurilor de producători în sectorul agricol". Fondurile disponibile pe aceste măsuri sunt de aproape 38 de milioane de euro, se menţionează în comunicat.

Potrivit datelor MADR, sesiunea de depunere a cererilor de finanţare pe submăsura 17.1 se desfăşoară în intervalul 28 iulie, ora 9:00 - 31 octombrie 2021, ora 16:00. Alocarea financiară aferentă acestei submăsuri este de 31,2 milioane de euro, iar sprijinul public nerambursabil este de 70% din valoarea primei de asigurare eligibile şi plătită efectiv de fermier.

De asemenea, sesiunea aferentă submăsurii 9.1 se va desfăşura în intervalul 29 iulie, ora 9:00 - 29 octombrie, ora 16:00, iar alocarea financiară pentru această sesiune de depunere proiecte este de 6,769 milioane de euro.

MADR a publicat pe site calendarul estimativ al sesiunilor de depunere proiecte pentru anul 2021, pe fondurile de tranziţie, iar în afara celor două măsuri anunţate deja pentru final de iulie, mai sunt prevăzute pentru lansarea în august şi septembrie încă 10 măsuri.

Astfel, în a doua jumătate a lunii august vor fi lansate măsurile sM 6.1 "Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri" cu o alocare de 100 de milioane de euro, sM 6.3 "Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici", cu fonduri de 87 de milioane de euro, din care: 60,9 milioane de euro la nivel naţional şi 26,1 milioane de euro pentru zona montană. De asemenea, tot pentru luna viitoare sunt programate măsurile sM 16.4 "Sprijin acordat pentru cooperare orizontală şi verticală între actorii din lanţul de aprovizionare", cu fonduri alocate de 40 de milioane de euro şi sM 16.4a "Sprijin pentru cooperarea orizontală şi verticală între actorii din lanţul de aprovizionare în sectorul pomicol" - 10 milioane de euro.

Pentru luna septembrie, MADR intenţionează să deschidă sM 6.2 "Sprijin pentru înfiinţarea de activităţi neagricole în zone rurale", cu o alocare de 50 milioane de euro, sM 6.4 "Investiţii în crearea şi dezvoltarea de activităţi neagricole" - 100 de milioane de euro, sM 4.1 "Investiţii în exploataţii agricole" - 760 milioane de euro, sM 4.2 "Sprijin pentru investiţii în procesarea/marketingul produselor agricole" - 140 de milioane de euro, sM 4.2a "Investiţii în procesarea/marketingul produselor din sectorul pomicol" - 10 milioane de euro şi sM 4.3 "Investiţii pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole şi silvice" - componenta infrastructura de acces agricolă - 100,66 milioane de euro.

Ministerul Agriculturii precizează că alocările aferente sesiunilor de depunere vor fi suplimentate conform disponibilului 2014-2020 existent la data aprobării notei de lansare a sesiunii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb